Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor şi se încheie în Sâmbăta Mare. Această săptămână se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc, fiind perioada de retrăire a patimilor Mântuitorului, care lasă să se întrevadă bucuria şi lumina Învierii.
Săptămâna Mare – slujba Deniilor
Deniile sunt rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În Transilvania, denia se mai numeşte „straste”, ce înseamnă „patimă”.
Această săptămână încheie perioada de pregătire sufletească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Mântuitorului.
În zilele din Săptămâna Mare, regulile Bisericii le impun creştinilor postul negru, abstinenţa conjugală şi rugăciunea, pentru a intra în atmosfera sărbătorii Paştilor. Unii creştini ţin post negru începând din Joia Mare până la slujba de Înviere, când se împărtăşesc.
În Săptămâna Mare nu este bine să fie consumate mâncăruri care conţin oţet, pentru că Mântuitorului i s-a dat să bea oţet.
Luni, marţi şi miercuri se oficiază Liturghia darurilor mai înainte sfinţite. În Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. În unele mănăstiri, în Joia Patimilor are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie făcut de Hristos înainte de Cina cea de Taină, care a spălat picioarele ucenicilor. În mănăstiri, stareţul este cel care spală picioarele monahilor.
În Vinerea Mare, fiind o zi aliturgică, nu se săvârşeşte Sânta Liturghie. Dimineaţa, se scoate Epitaful din Sfantul Altar şi se aşează pe o masă, în mijlocul bisericii, cu Sfânta Cruce în faţă, scoasă din Joia Mare.
Seara se oficiază slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf (o pânză ce reprezinta scena punerii în mormânt a Mântuitorului). După aceasta procesiune, preoţii aşează Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.
Pregătiri pentru Învierea Domnului
În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.
Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.
Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine, notează site-ul www.crestinortodox.ro.
Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.
Săptămâna Patimilor: LUNI – pomenirea smochinului neroditor
Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului Iisus Hristos. Biserica aduce aminte de Patriarhul Iosif, care a fost vândut de fraţii săi, în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda.
Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.
În timpul deniei de luni se face şi pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru ca nu avea rod. Este o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire, cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei care nu au rodit.
Săptămâna Patimilor: MARŢI – pomenirea celor zece fecioare
Pomenirea celor zece fecioare – o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “nebune”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.
Astfel pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit.
Fecioarele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul, îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pilda: să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.
Săptămâna Patimilor – MIERCUREA MARE – pomenirea femeii păcătoase; ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos
Pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multă căldură. A îndemnat-o dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toți, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat și pe acela. Și într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.
Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginţi.
Săptămâna Patimilor: JOIA MARE – Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului
În Joia Mare se prăznuiesc patru evenimente din viaţa Mântuitorului: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.
Cina cea de Taină și Spălarea Picioarelor
La Cina cea de Taină, la care Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor le-a dat şi porunca: “Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.
Spălarea picioarelor (Ioan XIII, 1-20) însoțește așezarea la masă și încheie, ca o lectie, discuția pentru întâietate amintită de Sf. Luca (XII, 24-30).
Spălarea picioarelor făcea parte din ceremonialul ospitalității iudaice și orientale. Era cerută și de o elementară regulă igienică, deoarece comesenii se așezau la masă într-o intimitate pe care noi nu o cunoaștem și nu era plăcut să ai în apropiere un vecin cu picioarele prăfuite, cu părul îmbâcsit de transpirație și cu mâinile nespălate.
Din această cauză, când masa avea un caracter mai intim și mai solemn și când era mai prelungită, invitații își spălau nu numai mâinile, cum cerea legea mozaică, ci și picioarele și capul.
De obicei, serviciul spălării picioarelor îl indeplinea un servitor ori o slujnică. Dar, dacă nu voia, nici un israelitean nu putea fi obligat să o facă, chiar daca era sclav, spălarea picioarelor fiind socotită ca un serviciu prea umilitor pentru un fiu al lui Avraam.
Iisus, deși gazdă, învățător și stăpân față de Ucenici, nu se sfiește să-l facă El însuși. Și El îl face cu solemnitate și dragoste, conștient de demnitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, de Mesia și de om desăvârșit.
Spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină este o pildă de dragoste și un îndemn dumnezeiesc la smerenie, servire și iubire de aproapele. Ea nu are numai valoarea unei curățiri legale, exterioare, ci simbolizează purificarea sufletelor. Totodată, ea este menită să realizeze între creștini atmosfera frățească și spiritul de jertfă care să ridice în demnitate firea omenească, să topească vrăjmășiile și să înmulțească în lume dragostea de aproapele și binefacerea.
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani
După Cina cea de Taină, Hristos și ucenicii Săi s-au retras în această grădină, spre a face rugăciune.
Acesta este locul în care Mântuitorul s-a rugat cu lacrimi de sânge, părăsit de ucenicii care adormiseră, și tot acesta este locul în care ucenicul Iuda își va vinde Învățătorul cu acel sărut mincinos.
Ajuns în grădină, Iisus le-a spus ucenicilor: „Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga” (Matei 26, 36), apoi, luându-i cu Sine numai pe Petru și pe fiii lui Zevedeu, S-a retras cu ei mai departe.
Față de cei mai apropiați dintre apostoli, Domnul nu Se sfiește să-Și arate tulburarea: „Întristat este sufletul Meu până la moarte”, le mărturisește El (26, 38). Niciodată nu a fost Iisus așa de abătut și nu a făcut o asemenea destăinuire.
La Ghetsimani, teama de moarte și de durerea fizică – sporită fără îndoială și de gândul că chinurile Sale nu vor cruța nici lui Israel, nici omenirii atâtea suferințe – a atins o culme.
De aceea, atunci a avut loc lupta supremă, din care voința omenească a ieșit învingătoare, fără ca totuși Hristos să rămână impasibil la gândul morții. Atunci, cum se spune așa de frumos, „Iisus s-a cununat în duh cu moartea”.
Vânzarea şi prinderea Domnului
Iuda cunoştea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, şi nu a negat că-L cunoaşte.
În Grădina Ghetsimani a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului.
Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: ”Pe care-L voi săruta, Acela este: puneți mana pe El”. Și îndata, apropiindu-se de Iisus, a zis: ”Bucură-Te, Învățătorule!” Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: ”Prietene, pentru ce ai venit?” Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.
Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea.
Atunci Iisus i-a zis: ”Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie?”
În ceasul acela, a zis Iisus mulțimilor: ”Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor”.
Atunci toți ucenicii, lăsându-L, au fugit. (Matei 26, 30-56)
Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca, atunci când preotul citeşte din Sfintele Evanghelii, credincioşii să aprindă lumânări şi să se aşeze în genunchi.
Se spune că nu este de bun augur somnul de după-masa, pentru că acesta va atrage o stare de lene pentru tot anul şi va împiedica pe cei care dorm să îşi ducă la bun sfârşit un lucru început, oricât de neînsemnat ar fi acesta.
În dimineaţa din Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la slujba celor 12 Evanghelii, îmbrăcaţi în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru.
Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.
Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.
În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
Săptămâna Patimilor: VINEREA MARE – pomenirea înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului
Vinerea Mare este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos.
“Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.
În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.
Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.
Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica (semn al celor trei zile petrecute în mormânt) cu Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului.
Sfântul Epitaf este aşezat pe o masă mai înaltă, iar credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat. Pot face acest lucru până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile.
Această trecere pe sub masă a credincioşilor se doreşte a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor.
Precum Hristos, care prin moartea şi Învierea Sa, a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă, aşa şi credincioşii îşi amintesc acum că şi ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a merge la viaţa veşnică în Hristos.
După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică.
La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.
Tradiţia spune că aceia care îşi vor tunde părul în Vinerea Mare nu vor avea nevoie să meargă la stomatolog pe parcursul întregului an, pentru că tăierea părului în această zi are puterea de a-l feri pe om de dureri de dinţi.
În Vinerea Mare este interzis pescuitul. Pescarilor li se recomandă să îşi ţină năvoadele şi undiţele pe uscat, căci altfel vor avea ghinion tot anul, iar, dacă pescuiesc din barcă, aceasta este în pericol de a se scufunda.
În Vinerea Mare, în unele zone, se vopsesc ouăle roşii. Despre acestea se spune că au puteri miraculoase, că pot fi păstrate mult timp fără să se strice. De asemenea, se spune că fetele care vor să fie frumoase, să se spele pe faţă cu apa în care pun cojile de la ouăle roşii ciocnite în ziua de Paşti şi vor avea un ten luminos şi curat tot anul.
Săptămâna Patimilor: SÂMBĂTA MARE – îngroparea lui Hristos și pogorârea la iad
În Sâmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi. Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”.
Vezi și Sfântul Gheorghe NU va fi sărbătorit pe 23 aprilie. Patriarhia Română a mutat sărbătoarea într-o altă zi cu cruce roșie. Motivul
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.
Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură.
Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem.
Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere, în care pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac, peste care aştern cel mai frumos ştergar din casă.
Înainte de miezul nopţii, lumea porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.
Sâmbătă seara, începe slujba Învierii. Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, DUMINICĂ, Biserica ne cere: „În Ziua Invierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm:
Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină.
Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (2003, Ed. Elion), când Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire.
După trei zile de haos şi întuneric în care omenirea a rămas fără protecţie divină, urmează însă miracolul Învierii Domnului din noaptea de Paşti şi Săptămâna Luminată care readuc echilibrul şi armonia.
În ziua de Paști: se spune că aceia care vor ciocni ouă, se vor întâlni în viaţa de apoi şi se vor recunoaşte, iar cei care sunt singuri şi descoperă în această zi un ou cu două gălbenuşuri, îşi vor găsi perechea.
În prima zi de Paşti, este interzis să se lucreze sau să se însămânţeze pâmântul. Totodată, este de rău augur să se străpungă pământul cu obiecte de fier.
