PSD, PNL și UDMR au negociat, la Guvern, un plan de măsuri sociale de 17,5 miliarde de lei. Marcel Ciolacu susține că o sumă importantă, 7 miliarde de lei, urmează vină din partea UE. Printre măsurile agreate: vouchere de 50 de euro, majorare valoare bonuri de masă, ajutor plată carburant.

Voucherele de 50 de euro s-ar acorda din două în două luni, pentru cumpărarea a șase alimente de bază, doar gospodăriilor în care venitul net mediu lunar per membru este sub 600 de lei. În această categorie, s-ar încadra potrivit calculelor celor din PSD 151.000 de gospodării. Ar beneficia de acest ajutor și persoanele care primesc venitul minim garantat, persoanele cu dizabilități și pensionarii cu un venit mai mic de 1.500 de lei. În total, ar fi aproximativ 3,5 milioane de beneficiari, iar costul totul ar fi de aproape 700 de milioane de euro.

Un alt tip de voucher, de 30 de euro, ar urma să fie distribuit pentru elevi, iar impactul bugetar ar fi de 32,7 milioane de euro.

În Coaliție s-a agreat și majorarea valorii bonurilor de masă, susțin surse participante la discuții. PSD a propus ca valoarea acestora să crească la 30 de lei, în prezent fiind de 20,17 lei. O creștere de 10 lei echivalează cu o majorare a venitului de 200 de lei pe lună (40 euro). Tichetele nu se acordă bugetarilor decât în agențiile autonome, iar firmele private nu sunt obligate să acorde bonuri de masă. Măsură nu ar avea impact bugetar, deoarece tichetele nu se acordă de la buget.

Social-democrații au propus, conform surselor din Coaliție, ca angajatorii care acordă un stimulent de 200 de lei pentru persoanele care au salariul minim pe economie să nu plătească impozite pentru supliment. Potrivit surselor citate, măsura ar fi fost solicitată de IMM-uri.

O altă măsură convenită este sprijinul pentru firmele de transport. Schema de ajutor pentru decontarea accizei reduse la motorină pentru operatorii economici din transportul rutier ar avea un impact bugetar de 50 de milioane, și s-ar putea adresa la 1.500 de firme din zona de transport. Carburantul ar trebui cumpărat din România.

De asemenea, s-a decis plafonarea prețului poliței RCA.

În Parlament, urmează să fie adoptat rapid un proiect legislativ prin care valoarea normei de hrană în spitale se va majora de la 11 lei pe zi la 22 de lei.

Marcel Ciolacu a repetat în mai multe declarații că există un acord din partea comisarului european pentru economie, Paolo Gentiloni, pentru măsurile pe care Coaliția vizează să le adopte. Premierul Ciucă a fost desemnat să prezinte deciziile luate în Coaliție, dar s-a decis ca totul să fie făcut public luni, au precizat surse din PSD și PNL.

Nicolae Ciucă urmează să fie ales, duminică, 10 aprilie, președinte al PNL într-un Congres extraordinar. Biroul Executiv al liberalilor îi va oferi, marți, o derogare pentru a candida la funcția de președinte pentru care nu are vechimea necesară de cinci ani.

Pe scurt, lista măsurilor economice propuse de PSD și aprobate în Coaliție

  • vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile până la sfârșitul anului 2022
  • vouchere în valoare de 30 de euro pentru elevii care provin din familii vulnerabile
  • reducere la benzină și motorină pentru marii transportatori- 50 de bani
  • prelungirea plafonării polițelor RCA pentru marii transportatori
  • majorarea salariului minim cu 200 de lei fără să fie impozitați cu CAS.
  • dublarea cotei de hrană pentru bolnavii internați în spitale, de la 11 la 22 de lei.
  • creșterea alocației de hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii din centrele de plasament.
  • majorarea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei la 30 de lei cu aplicare de la 1 iunie
  • actualizarea prețurilor la materiale de constructii pentru finalizarea proiectelor pe PNDL și pe fonduri europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here