Vești bune pentru părinți. Valoarea tichetelor de creșă crește la 520 de lei, începând din aprilie 2022, potrivit unui ordin comun al Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe, apărut în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit ordinului menționat, pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea sumei lunare care se acorda sub formă de tichete de creșă este de 520 de lei. Aceeași valoare nominală se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2022, respectiv august 2022 si septembrie 2022. Ultima majorare înainte de aceasta a avut loc în aprilie 2020, când suma a crescut de la 460 lei la 470 lei.
Tichetele pot fi utilizate strict doar pentru plata taxelor la creșa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui și pe baza livretului de familie. De aceste tichete de creșă nu pot beneficia asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgență. Tichetele de creșă se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Condiții de acordare
Tichetele de creșă se pot cumula cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție, ajutorul financiar acordat părinților care revin la lucru înainte de terminarea concediului maternal.
Cererea va fi însoțită de următoarele documente:
- actul doveditor eliberat de creșă sau, după caz, unitatea educațională la care este înscris copilul
- declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă
- declarație pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de concediul și indemnizația care se acordă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
- livretul de familie. În situația în care nu a fost eliberat livretul de familie, cererea va fi însoțită de copia certificatului de naștere al copilului sau a extrasului de naștere. În cazul în care s-a prezentat extrasul de naștere, beneficiarul tichetelor de creșă are obligația că în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naștere să depună copia acestuia la angajator
- alte documente solicitate de angajator