FOTO: alba24.ro

Parlamentarii vor înăsprirea drastică a sancțiunilor aplicate pentru arderea vegetației uscate și încălcarea anumitor prevederi în domeniul protecției mediului. Aceștia propun dublarea amenzilor, care ar putea ajunge până la 12.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

De asemenea, pentru anumite fapte care au pus în pericol viața sau sănătatea, se propune renunțarea la amendă și aplicarea unei pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în 30 martie. Potrivit inițiatorilor, doi parlamentari de la PNL, incendiile de pe teritoriul României reprezintă un adevarat pericol la adresa securității naționale și a cetățenilor români.

Proiectul propune dublarea amenzilor în cazul faptelor considerate contravenții, potrivit art. 96, alin (1) din OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Amenzile ar urma să se majoreze de la 3.000 – 6.000 de lei la 6.000 – 12.000 de lei pentru persoanele fizice. Totodată, amenzile ar urma să crească de la 25.000 – 50.000 de lei la 50.000 – 100.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

De asemenea, proiectul prevede renunțarea la posibilitatea aplicării amenzilor în cazul faptelor care au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală, patrimoniul persoanelor fizice și juridice de drept privat, precum și patrimoniul public și privat al statului român sau al unităților administrativ-teritoriale. Astfel, ar urma să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele infracțiuni:

a) arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase;

b) poluarea accidentală cauzată de nesupravegherea executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului de mediu și/sau autorizației/autorizației integrate de mediu;

c) poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase;

d) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană;

e) continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu;

f) importul și exportul unor substancțe și preparate periculoase interzise sau restricționate;

g) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuți această obligație;

h) producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;

i) nerespectarea interdicților privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice;

j) producția, importul, exportul, introducerea pe piață sau folosirea de substanțe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu;

k) nesupravegherea neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate;

l) producerea sau importul în scopul introducerii pe piață, precum și utilizarea unor substanțe preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora;

m) transportul și tranzitul de substance și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;

n) desfășurarea de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, făra a solicita și a obține acordul de import/export sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice;

o) cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege;

p) exploatarea, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, a unei instalații în care se desfășoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate ori utilizate substanțe sau preparate periculoase, de natură a provoca în afara instalației decesul ori vătămarea corporală a unei persoane sau o daună semnificativă adusă mediului.

„Cresterea capacității de descurajare a unor astfel de fapte grave, ce aduc atingere integrității fizice a cetățenilor români, provoacă pagube mediului înconjurător, patrimoniului persoanelor fizice și juridice private, precum și asupra patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale trebuie să devină cu celeritate o realitate.

Pentru implementarea adecvată a literei și spiritului legii, precum și din rațiuni de consolidate a controlului, este necesară extinderea jurisdicției în privința atribuțiilor de control în constatarea infracțiunilor la întregul personal abilitat al Ministerului Afacerilor Interne, nu doar Jandarmerie, precum și la întregul personal abilitat al Poliției Locale”, se precizează în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here