Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) din Regiunea Centru s-au reunit miercuri, 23 martie a.c., într-o ședință de lucru organizată de ADR Centru, la Sala Auditorium a Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu. Au participat președinții celor șase consilii județene din regiune, primarii municipiilor reședință de județ, precum și reprezentanții desemnați ai orașelor și comunelor din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, alături de conducerea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru.
„Pentru a ne atinge țintele de absorbție pentru acest program de finanțare, POR 2014-2020, este foarte important să stabilim cu membrii CDR Centru pașii concreți pe care îi avem de realizat în următorii doi ani. Acest lucru este necesar deoarece comunitățile locale sunt beneficiare a mai mult de trei pătrimi din bugetul de fonduri europene nerambursabile alocat prin program, iar situația actuală din țara noastră indică dezechilibre economico-sociale destul de grave. În același timp, este important să prezentăm forului decizional regional care este progresul făcut și perspectivele de finanțare prin viitorul POR 2021-2027, pe care îl vom gestiona direct la nivel regional. O parte din membrii CDR Centru vor activa și în forul decizional care va stabilii direcțiile de dezvoltare și finanțare ale regiunii. De aceea sunt importante schimbul de informații și corelarea tuturor oportunităților de finanțare”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.
Altă conducere la ADR Centru
Ședința a început cu alegerea noii conduceri a CDR Centru. Conform deciziilor adoptate în ședințe anterioare, președinții a câte două județe asigură prin rotație, pe o perioadă de doi ani, conducerea CDR Centru, configurația prevăzută fiind județul Sibiu cu județul Covasna, județul Brașov cu județul Harghita și județul Alba cu județul Mureș. Astfel, timp de un an, preşedintele CDR Centru va fi Peter Ferenc, preşedintele CJ Mureş, iar vicepreşedinte va fi Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, urmând ca în anul 2023 cei doi oficiali să facă rocada funcţiilor. Au fost prezentate Raportul de activitate al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2021 și Planul de lucru al instituţiei pentru anul 2022, dar s-au analizat și aspecte financiare din activitatea ADR Centru. Deoarece Programul Operațional Regional (POR/REGIO) 2014-2020 a intrat în ultima parte a implementării sale, iar termenul maxim de finalizare a proiectelor din punct de vedere tehnic și financiar este data de 31 decembrie 2023, în cadrul ședinţei CDR Centru s-au discutat problemele existente la nivel local, în ideea identificării unor soluțiile potrivite pentru implementarea și finalizarea la timp a proiectelor.
- „Am abordat şi aspecte privind gestionarea şi implementarea Programului Operațional Regional Centru 2021-2027 şi am fost informaţi cu privire la constituirea și responsabilitățile Comitetului de Monitorizare pentru POR Centru 2021-2027. CMPOR Centru va fi forul decizional privind implementarea programului în regiunea noastră și membrii acestui organism se vor întruni anual pentru a urmări atingerea obiectivelor programului. În componenţa CMPOR Centru vor intra reprezentanții CDR Centru și ai autorităților publice locale și județene urbane, parteneri economici și sociali, reprezentanți ai societății civile și ai organizațiilor de cercetare, inclusiv ai universităților din regiune”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, cel care în ultimii doi ani a deţinut funcţia de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte al CDR Centru.
Agenda ședinței de lucru a mai inclus o informare privind Planul Național pentru Redresare și Reziliență și activitățile delegate către ADR Centru pe domeniile social, educație și sănătate, precum și o informare referitoare la implementarea OUG 88/2020, prin care se acordă sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027.