„Sunt întru totul pregătit să induc în eroare şi să rostesc neadevăruri dacă asta va ajuta la câştigarea războiului”, Preşedinte F. D. Roosevelt (înlocuit în aprilie 1945 de Harry S. Truman). Liderii americani au reuşit forma perfectă de Holocaust şi au demonstrat în anul 1945 că lupta pentru putere nu cunoaşte mila, pofta de sânge şi moarte fiind mai puternică decât orice urmă de raţiune. Ziua de 6 august 1945 a rămas ca o mare crimă. Bomba atomică lansată din bombardierul B-29 botezat Enola Gay a provocat incendierea oraşului Hiroshima construit majoritar din lemn şi cel puţin 70.000 de morţi au rezultat în câteva ore, ca aoi numărul decedaţilor să se apropie de 240.000. Personalul de la bordul avioanelor a fost decorat pentru fapta de vitejie şi a avut cinstea să bea un pahar de vin cu supervizorii operaţiunii. Operaţiunea s-a repetat după 3 zile, la 9 august 1945, la Nagasaki. Cel puţin 40.000 de decedaţi, efectele bombei mai puternice cu plutoniu fiind limitate de către relieful colinar din regiune. Oamenii au fost transformaţi în umbre pe pietre sau vaporizaţi pur şi simplu.
Bomba atomică a explodat deasupra unui spital
În dimineaţa de 6 august 1945, un sfert de oră după ora locală 8.00, la Hiroshima/Japonia, a avut loc primul atac cu bombă atomică din istorie. Omenirea nu mai văzuse aşa ceva până atunci. „Little boy”, cum a fost denumită bomba lansată de americani asupra oraşului japonez, a explodat la aproximativ 600 de metri deasupra Spitalului Shima. Era finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă începutul unei ere ce avea să schimbe lumea. Era armelor nucleare. În momentul exploziei de la Hiroshima, temperatura a atins câteva milioane de grade Fahrenheit. Cei aflaţi în apropiere de locul în care a avut loc explozia au fost pur şi simplu pulverizaţi. Mingea de foc declanşată de explozie a atins un diametru de aproape 300 de metri şi, în doar câteva secunde, 60.000 din cele aproximativ 90.000 de clădiri ale oraşului au fost demolate de suflul puternic al exploziei.
237.000 de morţi la Hiroshima
La momentul bombardamentului, Hiroshima găzduia între 280.000-290.000 de civili, precum şi 43.000 de soldaţi. Aproximativ 80.000 au fost ucişi instantaneu sau răniţi grav. Departamentul de Energie al SUA a estimat că după cinci ani au fost probabil 200.000 sau mai multe decese ca urmare a bombardamentelor, în timp ce oraşul Hiroshima a estimat că 237.000 de oameni au fost ucişi direct sau indirect de efectele bombei, inclusiv arsuri, boli de radiaţii şi cancer.
Nagasaki, distrus de a doua bombă atomică
Era primul atac cu bomba atomică al americanilor asupra Japoniei. Trei zile mai târziu, o altă bombă avea să fie aruncată asupra oraşului Nagasaki. Bombardamentul s-a soldat cu 75.000 de victime. La doar câteva zile distanţă, adresându-se unei populaţii devastate de război, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunţat capitularea.
Americanii au testat bomba atomică pe oameni, la Hiroshima
Cele două bombe atomice aruncate de americani asupra Japoniei aveau să rămână pentru totdeauna în memoria colectivă. Conducerea de la Washington avea tot interesul să apuce să testeze bombele atomice pe oameni pentru a demonstra întregii omeniri forţa colosală de care dispune, dacă mai erau unii greu de convins prin dimensiunile bombardierelor B-29 sau prin puterea de atac a portavioanelor din clasele Essex şi Midway, meţionează historia.ro. Uniunea Sovietică avea tot interesul să se prelungească ostilităţile până când reuşea să concentreze o puternică forţă de tancuri în jurul Manciuriei şi apoi să treacă la „eliberarea” vastului teritoriu chinez. Acest joc al celor doi parteneri a dus la pierderile umane din iulie şi august 1945, dar a avut şi consecinţe pe termen foarte lung. Forţele sovietice au zdrobit rapid forţele nipone ce erau mai mult adaptate pentru precedenta conflagraţie mondială şi au început comunizarea Chinei, apoi s-a trecut şi la Coreea.
Armele nucleare au fost cercetate din 1939
Chiar înainte de izbucnirea războiului, în 1939, un grup de oameni de ştiinţă din SUA, mulţi dintre ei refugiaţi ai regimurilor fasciste din Europa, era preocupat de faptul că Germania nazistă începuse să facă cercetări în domeniul armelor nucleare. În 1940, guvernul Statelor Unite a început să finanţeze propriul program de dezvoltare a armelor nucleare, care a fost pus sub responsabilitatea comună a Oficiului de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare şi Departamentul de Război, după intrarea SUA în 1941, în Al Doilea Război Mondial. Corpul de Ingineri al Armatei din SUA a fost însărcinat cu realizarea elementelor necesare programului top-secret, cu nume de cod ,,Proiectul Manhattan” menţionează history.com. În următorii ani, oamenii de ştiinţă din cadrul programului au lucrat pentru a produce materialele-cheie pentru fisiunea nucleară – uraniu-235 şi plutoniu (Pu-239). Au fost trimise la Los Alamos, New Mexico, unde o echipă condusă de J. Robert Oppenheimer a lucrat la transformarea acestor elemente chimice într-o bombă atomică funcţională. În dimineaţa zilei de 16 iulie 1945, a fost efectuat cu succes primul test al unui dispozitiv atomic – o bombă cu plutoniu – în zona specială de teste Trinity din Alamogordo, New Mexico.
Încăpăţânarea Japoniei
Forţele Aliate învinseseră Germania nazistă în Europa. Japonia promisese să lupte până la sfârşit în Pacific, în ciuda previziunilor clare (încă din 1944) că are mici şanse să câştige. De fapt, între jumătatea lunii aprilie 1945 (când Harry S. Truman a preluat funcţia de preşedinte al Statelor Unite) şi jumătatea lunii iulie, forţele japoneze au provocat numeroase victime în rândurile Aliaţilor, aproape jumătate din numărul celor căzuţi în trei ani întregi de război în Pacific, arătând înverşunarea Japoniei atunci când s-a confruntat cu înfrângerea. La sfârşitul lunii iulie, guvernul militarist al Japoniei a respins cererea aliaţilor de capitulare prezentată în Declaraţia de la Potsdam, care i-a ameninţat pe japonezi cu ,,distrugerea promptă şi completă” dacă refuzau. Atunci preşedintele american Truman a decis, neluând în seamă rezervele secretarului de război Henry Stimson, ale generalului Dwight Eisenhower şi ale mai multor oameni de ştiinţă din cadrul proiectului Manhattan, să utilizeze bomba atomică în speranţa unui final rapid al războiului. Susţinătorii lansării bombei, cum ar fi James Byrnes, secretarul de stat al lui Truman, credeau că puterea sa devastatoare nu numai că va pune capăt războiului, dar că va pune SUA într-o poziţie dominantă ce va stabili cursul lumii postbelice.
Oraşul a fost complet distrus
Bomba cu uraniu-235, de peste 9.000 de kilograme, a fost încărcată la bordul unui bombardier B-29 modificat, botezat „Enola Gay” (după mama pilotului său, colonelul Paul Tibbets). Avionul a aruncat bomba care a explodat la 2.000 de metri deasupra oraşului Hiroshima, într-o explozie egală cu 12.000-15.000 tone de TNT, distrugând o suprafaţă de peste 8.000 de metri pătraţi. Singura structură rămasă în picioare a fost Domul Bombei Atomice (Genbaku Dome), care a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1996. Clădirea, o fostă sală de expoziţii construită între 1914-1915, a intrat într-un proces de conservare odată cu reconstrucţia oraşului. În 1966, Consiliul local a adoptat o rezoluţie prin care clădirea urma să fie păstrată în aceeaşi stare pentru totdeauna menţionează whc.unesco.org.
Opt state au detonat arme nucleare
Nu doar din cauza bilanţului tragic al victimelor, ci şi pentru semnificaţia acelui moment, când omenirea a aflat că descoperise ceva ce o poate duce la autodistrugere. Deceniile următoare, scurse în contextul Războiului Rece, au însemnat o cursă a marilor puteri ale vremii, SUA şi URSS, pentru înarmarea nucleară. Până în prezent, opt ţări au detonat cu succes arme nucleare. Cinci dintre ele, SUA, Rusia, China, Franţa, şi Marea Britanie sunt desemnate ca state care au dreptul să deţină astfel de arme, potrivit Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare. Alte trei state, Coreea de Nord, India şi Pakistan au efectuat teste nucleare fără a fi semnatare ale tratatului.
Efectele radiaţilor
Marea majoritate a celor aflaţi în vecinătatea zonelor deasupra cărora au fost detonate bombele nu au avut nicio şansă, fie că au fost evisceraţi de explozii sau demolarea clădirilor, fie că au primit doze fatale de radiaţie; însă există persoane care încă trăiesc, deşi s-au aflat la 900 de metri sau mai puţin de hipocentru. Supravieţuitorii de la Hiroshima şi Nagasaki sunt încă studiaţi de cercetători, în fiecare an se mai află noi aspecte despre şansele pe care le-au avut victimele de a supravieţui atacul, despre modul în care norul atomic le-a marcat viaţa sau despre potenţialele efecte asupra urmaşilor. Primul efect observat pe termen lung (doze de 1Gy) a fost o creştere observabilă a numărului de cazuri de leucemie, o creştere a incidenţei multor tipuri de cancer, în special celor de stomac, colon, ficat, plămâni sau sân. O expunere mai mare la radiaţii (doze de 2-3 Gy) provoacă şi pierderea temporară a părului (efect observat şi în chimioterapie). În ceea ce priveşte gravidele, aceeaşi doză de un 1 Gy creşte riscul de mortalitate la naştere sau de dezvoltare a unor deficienţe mentale ale copilului cu până la 20 de cazuri adiţionale per 1.000 locuitori.
