9 martie este Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989, după ce Parlamentul a adoptat Legea nr. 247/2011, care prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989 doar pentru că aveau alt crez politic decât cel oficial. Acelaşi act normativ obligă autorităţile locale să organizeze manifestări dedicate acelora care au luptat împotriva regimului comunist, jertfindu-se pentru păstrarea demnităţii neamului românesc şi a credinţei creştine. Aşa cum demonstrează Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), au existat aproximativ 2.000.000 de români, victime ale regimului comunist, care au trecut prin ceea ce s-a numit gulagul românesc, încarcerați în lagăre şi închisori și deportați. Nicolae Steinhardt, încarcerat în cele mai grele închisori, ulterior Monahul Nicolae de la Rohia, i-a declarat adevărați „sfinți ai închisorilor”, pentru comportamentul lor ireproșabil și trăirea lor duhovnicească extraordinară în timpul detenţiei inumane şi nemiloase. Îi putem aminti pe Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, părintele Ilie Lăcătușu, părintele Gheorghe Calciu, Părintele Gherasim Iscu, Dumitru Bordeianu, Costache Oprișan, Traian Trifan, Radu Gyr, Virgil Maxim, Gheorghe Jimboiu și mulți alții. Ca în fiecare an, fostii deţinuţi politici din închisorile comuniste şi urmaşii lor se reunesc pe data de 9 martie pentru a-i comemora pe cei care nu mai sunt. În calendarul ortodox în această zi sunt pomeniţi cei 40 de sfinţi mucenici, care nu s-au lepadat de credinţa lor în faţa morţii. Erau soldaţi creştini, care au fost puşi la cele mai mari cazne, dar ei s-au menţinut fermi în credinţa lor în faţa lui Agricolas. ,,Cel ce crede în Mine, deşi va muri, tot viu va fi. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi. Răbdaţi şi pătimiţi, ca să căpătaţi cununa Lui“.
De 2 ani n-a mai fost organizată ceremonia
De 2 ani, eroii anticomuniști n-au mai fost comemorați la Monumentul din fața Cetății Făgăraș din cauza pandemiei. Se adunau aici toți supraviețuitorii și urmașii luptătorilor anticomuniști din Țara Făgărașului pentru a-i pomeni pe cei care nu mai sunt. ,,O zi de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist, apărând credinţa şi demnitatea poporului român. Este parastasul şi pomenirea foştilor deţinuţi politici din Ţara Făgăraşului căzuţi în munţi, în anchetele din beciurile securităţii, în lagărele de muncă din minele de plumb de la Cavnic şi Baia Sprie, precum şi în Gherla, Aiud, Făgăraş, Sighet şi Piteşti, unde morţii erau îngropaţi în gropi comune numai de ei ştiute. Acest parastas este o comemorare a celor care nu mai sunt printre noi şi totodată un îndemn la neuitare a jertfelor înaintaşilor noştri” spune fostul deţinut politic Ioan Bucelea, secretarul filialei AFDPR Făgăraş. ,,Canonizaţi sfinţii închisorilor” a fost îndemnul Frăţiei Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, la comemorarea organizată în 2019. Au participat reprezentanții Bisericii, Armata, Biserica, autorităţile locale, asociaţii, partide şi generaţia tânără, elevii şcolii de azi. Foştii deţinuţi politici din toată Ţara Făgăraşului au așteptat pomenirea celor care le-au fost în anii de prigoană camarazi, taţi, fraţi, mame, şi copii, iar cu gândul și-au rememorat anii de temniţă grea scrişi pe sentinţa nemiloasă a comuniştilor. Eugenia Petrişor, sora eroului Ion Gavrilă Ogoranu, şeful luptătprilor din Munţii Făgăraşului, s-a rugat pentru întreaga sa familie, soţul, părinţii, sora Ileana, fratele Ion, unchi, mătuşi, neamul cel mai prigonit de securişti.
Interviu fără perdea cu Octav Bjoza
Octav Bjoza, fostul președinte al AFDPR, fost deținut politic condamnat la 15 ani de inchisoare, a vorbit răspicat, în ultimii ani, despre adevărul și suferințele foștilor deținuți politici, despre Rezistența Anticomunistă din România. A promovat adevărul istoric și a combătut manipularea acestuia la toate nivelurile. Astăzi trece printrt-o perioadă de refacere în urma accidentului vascular suferit anul trecut și evoluează bine. Dacă la nivelul anului 1990, când se credea că a căzut definitiv cortina comunistă, erau peste 130.000 de foşti deţinuţi politici şi deportaţi, astăzi dacă mai sunt în viaţă 2500, iar ultimul filon al demnităţii româneşti se stinge. Ce urmează? Vocea lui Octav Bjoza trebuie să fie dusă mai departe de urmașii foștilor deținuți politici, în măsura în care aceștia pot și găsesc modalitățile de a se face auziți. Ultimul interviu al fostului președinte AFDPR înainte de a se îmbolnăvi, din iunie 2021.
Reporter: Foştii deţinuţi politici se întâlnesc în fiecare an pentru a-şi comemora camarazii, în diferite locuri din ţară şi la date diferite, la Sighet de Înălţarea Domnului, la Sâmbăta de Sus de Sf. Ilie, etc., dar se pare că, astăzi, actualii conducători ai ţării vor altceva. De ce?
Octav Bjoza: Noi avem date bine stabilite la care ne întâlnim în fiecare an, la care au loc slujbe religioase, întâlniri comemorative de evocare a figurilor celor dispăruţi. Niciodată nu voi fi de acord şi nu voi accepta fărâmiţarea Rezistenţei Anticomunste pe criterii politice, aşa cum gândesc şi vor unii. Rezistenţa Anticomunistă trebuie privită ca un întreg, ca un tot unitar şi nicidecum fărâmiţată, vezi, Doamne, că până la urmă nu va mai rămâne nimic.
Malmaison nu a fost alocată pentru înfiinţarea Muzeului Rezistenţei Anticomuniste
R.: România nu are încă un Muzeu al Rezistenţei Anticomuniste, care, bineînţeles, ar trebui să fie în capitală. De ce?
O.B.: Trebuie să nu uităm faptul că comunismul a lăsat, pe planeta asta, peste 50 de milioane de victime, iar noi, românii, culmea nesimţirii, a neruşinării, suntem singura capitală din Europa comunizată care, nici după 31 de ani, nu avem un muzeu al crimelor comunismului. Are Tirana, are Chişinăul, Riga, Vilnius, Budapesta, Varşovia, Berlinul, toţi au, noi nu avem. De ce? Nu se găseşte o locaţie. Iată locaţia pe care am vizitat-o cu secretarul de stat, care a fost deosebit de receptiv şi de amabil, Brătescu, este şi acum secretar de stat, este o clădire istorică, construită de Alexandru Ioan Cuza, cazarmă militară, a fost unul dintre sediile securităţii comuniste cunoscută de noi, foştii deţinuţi politici, de Malmaison. O clădire monumentală, un patrulater cu latura pe 100 de m, pe 3 niveluri, încăperi înalte de 3,5 m. Era potrivită pentru acest muzeu, dar s-a dat pe felii, pe 49 de ani, pe 99 de ani. Statul trebuia să o considere de interes naţional, ca un adevărat monument istoric şi să fie introdusă în circuit, dar n-a făcut-o. În beciurile de la Malmaison au murit oameni torturaţi. Nu s-a rezolvat.
R.: V-au oferit alt spaţiu?
O.B.: Preşedintele României a promulgat o lege în vara anului 2019, Legea muzeului ororilor comunismului, dar trecuse un an şi jumătate şi nu se făcuse absolut nimic. M-am adresat Preşedinţiei şi atunci a încropit ceva, au făcut un proiecţel, au eliberat un sediu, au numit un tinerel director şi muzeul a luat fiinţă într-o încăpere la Ministerul Culturii. Este o jignire grosolană! Murim toţi şi nu o să apucăm să vedem un muzeu al crimelor comunismului. Te face să crezi şi pe bună dreptate că ai de a face cu copiii şi nepoţii criminalilor care ne-au trimis la moarte ş nicidecum cu altcineva. Este mai mult decât revoltător. Eu am ţinut peste 200 de conferinţe, însumând peste 15.095 de persoane. Am ţinut şi în Itaia, la Bolonia, invitat la Facultatea de Istorie, la Universitatea din Barcelona, la Chişinău, şi în zeci de locuri din ţară. Conferinţele au minm 2 ore, iar audienţa a fost foarte receptivă, interesată. Prezint documente, fotografii, iar dacă sunt la Braşov chiar şi obiecte.
,,Nu poţi scoate din istoria literaturii române pe Radu Gyr, un titan al poeziei româneşti”
R.: S-a ajuns în situaţia în care dacă vorbeşti de Rezistenţa Anticomunistă, de Radu Gyr sau de Valeriu Gafencu eşti sancţionat. Cum vedeţi această situaţie?
O.B.: Sunt situaţii deosebite. Constat cu tristeţe cum simt colegii mei pulsul, tensiunea, teroarea psihică a anilor ’50. Nu poţi scoate din istoria literaturii române acest titan al poeziei româneşti, Radu Gyr, care este poetul suferinţei româneşti din temniţele comuniste.
R.: De ce se vrea aşa ceva?
O.B.: Nu ştiu, e ca după război, nu aveai voie decât la moarte. Adevărul trebuie cunoscut în toată plenitudinea lui. Mi-aş dori un lucru, de ce să nu am eu dreptul la părea mea? Noi, românii, nu suntem în stare să luăm de la toţi dacă au avut ceva bun, indiferent dacă au fost comunişti, legionari, nazişti, fascişti, să preluăm şi nu să aruncăm totul la groapa de gunoi a istoriei. Ce a fost rău să dezbatem cu curaj şi numai împreună. Să nu creadă cineva că o etnie sau alta poate singură să rezolve nişte probleme, în sensul stăvilirii unei eventuale renaşteri a unui totalitarism pe aceste meleaguri. Când vrei să o faci singur stârneşti o reacţie inversă, nemeritată.
R.: A fost condamnat comunismul doar la nivel teoretic, doar vorbărie?
O.B.: Nu s-a intreprins nimic, i-am lăsat pe toţi să moară liniştiţi în paturile lor. Dar nu numai atât, legea a avut grijă chiar să-i ocrotească, s-a avut grijă, după 25 de ani, timp în care s-au stins toţi ca şi ai mei, ba chiar unii dintre ei înmormântaţi cu onoruri militare din criminali. După 25 de ani, au găsit 2 bătrâni care aveau 85 de ani, iar după 5 ani de anchete şi condamnare s-au stins. Asta a fost tot.
R.: AFDPR a primit după mulţi ani o funcţie în Guvernul României, cea de secretar de stat pe care aţi ocupat-o dumneavoastră. Astăzi, gvernanţii au eliminat AFDPR-ul din instituţiile guvernamentale. Mai putem vorbi despre moralitate?
O.B.: Noi nu am cerut niciodată să ocupăm vreo funcţie, dar de câte ori am avut ocazia am făcut remarca că alte categorii de luptători anticomunişti au funcţii parlamentare, au secretariat de stat, ori noi eram 128.000 la începutul anilor 1990, deţinuţi politici, deportaţi şi urmaşi ai acestora şi n-am cerut. Într-o zi ne-am trezit că suntem invitaţi de premier. Era vara lui 2014. Ne-am dus patru. Primul ministru Victor Ponta ne-a anunţat, era grăbit, că a desfiinţat secretariatul de stat pentru revoluţionari, a schimbat denumirea şi ne-a introdus pe noi. Ne-a mai anunţat că va numi el pe cineva. Atunci toţi patru am spus, parcă eram vorbiţi, vă mulţumim, noi nu acceptăm pentru că nu vrem să fim numiţi politic. Noi suntem ai tuturor partidelor, ori ne vreţi, ori nu ne vreţi. Ne-a spus, hotărâţi cine să vă reprezinte şi eu voi numi persoana. Colegii mei au hotărât ca eu să fiu, iar la 1 octombrie 2014 am fost numit subsecretar de stat în Guvernul României. Tocmai pentru motivul că nu am acceptat să fiu numit politic am fost cel mai longeviv demnitar din toate guvernele României, 6 ani, 5 luni şi 15 zile, timp în care am schimbat 9 sau 10 premieri. Până la jumătatea lui martie 2021.
R.: Deci cuiul a fost legea privind urmaşii foştilor deţinuţi politici?
O.B.: Noi am avut de 10 ani un proiect de lege prin care voiam şi introducerea copiilor care au suferit alături de familiile lor, ei neputând să facă meseriile dorite, şcolile, facultăţile, n-au putut promova în servicii, au fost foarte vitregiţi. Am zis că după 30 de ani o minimă recunoştinţă, reparaţie bănească, să pară măcar că ai fost binevoitor, ai vrut să repari ceva din vieţile distruse. Au fost de ordinul zecilor de mii. Am considerat că este omenesc ca toţi copiii indiferent de politica făcută de părinţii lor să primească această reparaţie. În ultima clipă s-a intervenit şi s-a spus NU, copiii criminalilor de război, crime împotriva umanităţii, legionarii, nu vor beneficia de prezenta lege. O măgărie ordinară! Aşa am considerat-o. Ce vină poate să poarte un copil pentru faptele părinţilor lui! În niciun caz nu voi renunţa la această idee că s-a făcut o mare, mare nedreptate. Drept urmare, am dat un comunicat de presă, aflând cine este persoana care a introdus în lege aceste aspecte. Fiecare etnie îşi are uscăturile ei, am avut şi noi nemernicii noştri, un număr restrâns, dar toţi am avut, n-au avut doar evreii, şvabii, saşii, am avut şi noi, românii, e plină pădurea de cozi de topor. Dar, noi nu avem voie să avem sensibilităţi, numai unii, e o problemă sensibilă care nu trebuie spusă. Dar nu e chiar aşa, tu te obrăzniceşti în faţa mea şi eu să tac smerit? Nu se poate. Dacă ne punem pe adevăr, atunci haideţi să-l rostim până la capăt.
R.: Au publicat decizia fără să fiţi anunţat?
O.B.: Habar nu am avut, s-a dus unul şi i-a periat, ia uite ce spune unul, ne face de râs în faţa Europei. Este o atitudine mai mult decât ruşinoasă. Din ăşta ar trebui să stea la coadă să le dau eu lecţii ce înseamnă Europa, democraţia, sensibilităţiile, că eu am trecut pe acolo, nu ei, erijaţi în reprezentanţi ai liberalilor, ai marilor liberali care au făurit România Mare şi mai apoi au murit lângă noi în temniţă. Este o ruşine! Realitatea este alta, o ştie toată lumea, de natură murdară, mă descalific dacă vin cu astfel de precizări. L-au pus într-o situaţie neplăcută şi pe preşedintele ţării, de nu ştie ce să facă, prin mine el a decorat pe toţi deţinuţii politic şi deportaţii.
R.: Vă vor retrage şi decoraţiile?
O.B.: Nu cred, nu ştiu, ar fi o ultimă mizerie, incalificabilă. Să nu vii să mă întrebi? Noi trebuie să căutăm împreună ceea ce ne leagă, ceea ce ne uneşte, să căutăm să evităm ceea ce ne-ar dezbina, nu în sensul de a le ascunde sub preş, ci să facem eforturi, să dăm dovadă de toleranţă, în temniţă am fost educat şi să ştiu să iert, iar iertarea m-a făcut şi mai puternic, să ştiţi. Mi-am iertat călăii de când eram acolo, dar îi iert şi pe ăştia care au făcut mizeria asta. Să intri cu cizmele pline de noroi în ce a mai rămas demn şi moral în ţara asta, este ruşinos! Şi cine sunt ăia? Nişte neicanimeni. (Lucia BAKI)
