Luni, 7 martie 2022, am intrat în Postul Paştelui, cea mai importantă perioadă din anul liturgic, care se încheie cu sărbătoarea Învierii Mântuitorului, la 24 aprilie. Peste an sunt patru perioade de post consacrate: postul Naşterii Domnului- care începe în 15 noiembrie şi ţine până la 24 decembrie- este mai puţin sever; postul Paştelui (postul mare), care durează şapte săptămâni înainte de Paşte; de Bune Vestire şi de Florii este dezlegare la peşte; postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu o durată variabilă, şi ţine până în ziua de 29 iunie; postul Adormirii Maicii Domnului- care începe la 1 august şi ţine până la 15 august. În fiecare săptămână sunt două zile de post: miercurea- în amintirea zilei nefaste în care Iuda l-a vândut pe Hristos, şi Vinerea, în amintirea patimilor şi morţii lui Hristos-, cu excepţia celor prevăzute în calendarul Bisericii cu dezlegare. Sunt consemnate ca zile de post şi 14 septembrie, în orice zi a săptămânii ar cădea, ajunul Bobotezei (5 ianuarie) şi 29 august, ziua comemorării tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul.
Importanţa postului
,,Postul este o perioadă de timp în care creştinul îşi sporeşte eforturile în vederea desăvârşirii; pe de-o parte în privinţa hranei, mâncând alimente de provenienţă vegetală, pe de altă parte prin rugăciune mai intensă, prin fapte bune şi îndepărtarea de păcate, care pot fi săvârşite cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Istoria religiilor ne arată că nu numai creştinismul, ci şi alte religii străvechi au recomandat şi au practicat postul, convinse că mintea şi activitatea ei (gândirea) sunt influenţate de hrană “ spune preotul Vasile Răducă. Postul nu este nicidecum un regim alimentar sau un scop în sine, ci este numai un mijloc. Pentru ca postul să fie autentic, această alimentare vegetariană trebuie să fie unită cu smerenia, rugăciunea, iubirea şi milostenia. Este adevărat că nu ,,ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură“, după cum a spus Iisus, dar tot El a mai spus ,,dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“. (Matei 17, 21) Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba trebuie să luăm din Evanghelie textul întreg. ,,Și mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi. Și zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău. Căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Și l-am dus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Aduceţi-l aici la Mine. Și Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“. (Matei 17, 14-21) După această vindecare sau, mai bine zis, eliberare, Iisus îşi anunţă patimile şi Învierea: ,,Fiul omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Și-L vor omorî, dar a treia zi va învia“. (Matei 17,22-23) Orice raportare sau cerere către Dumnezeu are legătură directă cu patimile şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Acceptarea Crucii
Nu există post autentic fără Cruce şi Maica Domnului. Crucea înseamnă acceptarea calvarului, a suferinţei prin care a trecut Hristos. Fără această cale hristică postul nu are nicio valoare. Despre cruce se afirmă, sub o formă ori alta, că a fost un simplu mijloc de tortură şi ucidere. Sfânta cruce este stropită şi sfinţită de scumpul şi preacuratul sînge al Mîntuitorului nostru. E altar, e locul sacru al suferinţei Nevinovatului, al Răscumpărării omenirii şi al ruperii zapisului ce apăsa asupra noastră de la Adam încoace. Pe cruce s-a săvîrşit Cel care, ascultând de porunca Tatălui şi pentru mâtuirea noastră, A nu pomeni crucea, a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgota e, parcă, totuna cu a minimaliza fapta lui Iisus, a o relega printre alte jalnice amănunte istorice, a voi cu tot dinadinsul să uiţi un incident neplăcut. Crucea este elementul care cuprinde două planuri: Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla- paradoxala, perpendiculara, fundamentala- noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care deopotrivă ţine de lume şi de cer“ spune Nicolae Steinhardt, părintele de la Rohia, în ,,Jurnalul Fericirii“. De fapt, în spatele Crucii stă întotdeauna Hristos. Crucea este metamorfozarea lui Hristos în plan temporal şi atemporal.
Maica Domnului
Maica Domnului, cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate . Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita noastră apărătoare şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte. Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă. (Nicolae Steinhardt). Locul Maicii Domnului este pe tron, lîngă Fiul ei. Nu o putem separa de istoria Mântuirii noastre. Să ne aducem aminte de intervenţia ei la nunta din Cana Galileii când s-a terminat vinul, înainte ca Iisus să transforme apa în vin: ,,Faceţi cum vă va zice El“. Aceasta ne spune Maica Domnului şi nouă, în fiecare ceas din zi şi din noapte: ,,Faceţi aşa cum vă zice Fiul meu!“.
Postul, vindecare de bolile sufleteşti
,,Păcatele sunt bolile sufletului. Când ai o boală mergi la doctor şi dacă dă Domnul, dacă priceperea doctorului e mare, dacă medicamentul e eficient şi puterea ta fizică şi morală e mare, te vindeci. Dar când ţi-e frică de boală, ca o posibilitate iminentă, mergi la Biserică: aici vei primi încurajarea că boala e o încercare, că duhul din fiecare poate domina orice boală, că omul s-a născut sănătos, bolile sunt consecinţa vieţii incoerente, nesănătoase şi că doar redescoperirea vieţii curate, de când erai copil, poate să determine o amânare a bolii, a durerii, a morţii“ spune părintele Iustin Pârvu. Ori postul are menirea să reechilibreze balanţa acestor dereglări care pleacă de la suflet şi apoi înlănţuiesc trupul.
Milostenia
Milostenia este o altă componentă a unui post correct ca și smerenia. ,,Însuşirea milosteniei este inima, care arde de dragoste pentru toată făptura şi îi doreşte binele. Milostenia constă nu numai în dăruire ci în compătimire, când îl vedem pe semenul nostru în vreo suferinţă şi, dacă îl putem ajuta cu ceva, îl ajutăm. Ea (milostenia) este descrisă în şase porunci în Evanghelia după Matei, Capitolul 25. Iar a da pomană este numai o parte a milosteniei şi trebuie să o împlinim şi pe aceasta după putere, fără tulburare şi cercetare- chiar dacă dăm puţin, totuşi să dăm cu bunăvoinţă şi nădejde. Trebuie să avem însă dreaptă socoteală şi discernămînt: De dragul milosteniei nu trebuie să intrăm în datorii. În istoria bisericească nu se vede nicăieri ca cineva, chiar şi dintre marii iubitori de milostenie, să se lege cu datorii de dragul milosteniei. În scrierile Vechiului Testament se spune: Deschide mâna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pământul tău (Deut. 15:11). Totodată trebuie să avem în vedere şi condiţiile propriei familii, ca să nu o aducem şi pe ea la sărăcie prin dărnicia noastră nechibzuită“ spune Cuviosul Macarie de la Optina.
Rugăciunea
,,Rugăciunea este maica tuturor bunătăţilor. Ajunge să fie făcută cu smerenie, fără egoism, cu iubire faţă de Hristos, şi Domnul ne-o ascultă” spunea părintele Porfirie. ,,Îndoieşte-te că mai exişti tu însuţi, după o rugăciune fierbinte. Atunci te transformi tu însuţi în rugăciune. Îndoiala asta e permisă oricui“ spune părintele Iustin Pârvu.
Iubirea
Iubirea este o altă coordonată a postului. ,,Fraţilor, înălţaţi-vă, dorind din tot sufletul ridicările, ascultându-l pe Cel care zice: ,,Veniţi să ne urcăm în muntele Domnului, în casa Dumnezeului nostru“ spune profetul Isaia. (2,3) ,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor- spune Sfîntul Apostol Pavel-, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Și de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sînt. Și de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii- se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Și acum rămâ acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea“. (Corinteni cap. 13, 1-13) Aceasta este chintesenţa vieţii creştine şi îndreptarul postului.
Iertarea
,,Și nu ne duce pe noi în ispite, ci ne izbăveşte de cel rău“ spunem noi în rugăciunea domnească- ,,Tatăl nostru“. ,,Spuneau părinţii despre avva Macarie cel Mare, că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit“ se spune în Pateric. Din acelaşi Pateric desprindem modelul avvei Moise: ,,Altădată făcându-se adunare în Schit, vrând părinţii să-l certe (N.R- pe avva Moise), l-au defăimat pe dânsul, zicând: pentru ce vine în mijlocul nostru şi etiopeanul acesta? Iar el auzind a tăcut. Iar după slobozirea adunării, i-a zis lui: avvo, nu te-ai tulburat întru nimic? Zis-a lor: m-am tulburat, dar nu am grăit“.
Duhovnicul
Spunea părintele Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. ,,Avem nevoie de duhovnic pentru că trebuie să ne confruntăm cu o conştiinţă mai superioară“. Și cine este duhovnicul? Duhovnic este acela care îţi înţelege stările sufleteşti, slăbiciunile, neputinţele, temerile, deziluziile etc. ,,Dintotdeauna, în toate vremurile şi-n toate spiritualităţile, maestrul spiritual, directorul de conştiinţe, a avut o importanţă covârşitoare pentru formarea discipolilor. Toate personalităţile marcante s-au adunat pe lângă un dascăl, care şi-a pus amprenta în felul de a gândi şi de a activa al acestora. Momentul întâlnirii cu maestrul este similar cu cel al găsirii unui părinte, sau a unei mame, care te naşte pentru viaţa spirituală. Maestrul spiritual este omul care cunoaşte adevărurile existenţiale şi este în măsură să i le transmită discipolului. Diferenţa este că la un maestru conştiinţa este mult mai vastă decât la majoritatea oamenilor: el are un ideal, puncte de vedere superioare şi, mai ales, a ajuns la o perfectă stăpânire de sine“ spune Omraam Mikhael Aivanov.
Retragerea
În orice stadiu de viaţă, fie că vieţuim în lume sau în mănăstire, avem nevoie de o perioadă în care să ne retragem în sinea noastră, chiar şi o jumătate de oră pe zi, mai ales seara, şi să cugetăm la cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Părintele Teofil Părăian, de fericită amintire, le recomanda celor ce veneau la dânsul să citească câte două capitole din Sfânta Scriptură zilnic. Patericul ne învaţă simplu şi concis: ,,Un frate a venit la Schit la avva Moise, cerând de la dânsul cuvânt. Și i-a zis lui bătrânul: du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate“. Să ne retragem, aşadar, în chilia sufletului nostru sau să închidem uşa camerei, seara, şi să spunem împreună cu Sfântul Efrem Sirul: ,,Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin“. Acesta este postul şi învăţătura sa practică. Pentru că fără practică, teoria te omoară! Iar, de cele mai multe ori, calea postului este întâi practică. (Ştefan BOTORAN)
