Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112. „Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii vor să atragă atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte.
În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unități de învățământ. Autorii apelurilor au fost identificați ca fiind, de multe ori, minori care, prin acțiunile lor, considerau că fac farse colegilor. Pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line.
- ,,Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate. Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii“ comunică IJP Brașov.
În anul 2021, structurile Poliției Române au intervenit la 874.662 intervenții la 112, iar în 158.085 de cazuri, apelurile nu s-au confirmat.
poate scrieti ceva si despre cursele ilegale si sesiunile de drift pe care le organizeaza beizadelele fagarasului in fiecare seara dupa ora 22 in parcarea de la kaufland. se pare ca nu deranjeaza pe nimeni sau toti se fac ca nu vad