Ministerul Educației lucrează la o nouă structură a anului școlar, iar potrivit unei variante luate în calcul, vacanțele ar putea fi mai scurte și mai dese. Astfel, începând cu anul școlar viitor este posibil ca elevii să aibă mai multe vacanțe și mai scurte, potrivit unor surse Digi24. Se încearcă astfel evitarea situațiilor în care copiii să fie la cursuri perioade lungi de timp, așa cum se întâmplă acum când perioada de învățare este de 15 săptămâni legate.

De menționat că este vorba doar despre o variantă de lucru, în condițiile în care Ministerul Educației stabilește în această perioadă care va fi structura anului școlar viitor.

Modificarea ar putea fi făcută în contextul în care, în acest an școlar, elevii nu au avut vacanță inter-semestrială, ei au încheiat primul semestru vineri și imediat în lunea următoare au început semestrul doi. Situația a fost cauzată de vacanța forțată de două săptămâni din cauza pandemiei, în octombrie. Următoarea vacanță în actualul an școlar este stabilită pentru perioada 15 aprilie – 1 mai, în timp ce vacanța de vară va începe în 11 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here