Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 încep oficial vineri la Beijing, cu ceremonia de deschidere care are loc de la ora 14:00, ora României (20:00, ora locală). Este cea de-a 24-a ediție a Jocurilor de iarnă și se desfășoară în condiții speciale, nemaiîntâlnite în istoria competiției, din cauza pandemiei, dar și a contextului politic.

Aproape 3.000 de sportivi din 91 de națiuni vor concura pentru a câștiga una dintre cele 109 medalii de aur puse în joc în șapte discipline. România este reprezentată de o delegație de 22 de sportivi. Coincidență amuzantă, numărul 22 pare a fi laitmotivul participării României la Jocurile Olimpice de Iarnă. În anul de grație 2022, 22 de sportivi sunt prezenți pentru a 22-a oară în istorie, la startul jocurilor de iarnă de la Beijing.

Deși competițiile au început încă de miercuri, cu înfruntările din curling dublu mixt, ceremonia de deschidere de vineri va marca debutul oficial al celei de-a 24-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Beijingul devine astfel primul oraș care găzduiește atât o ediție de vară a Jocurilor – Beijing 2008, cât și a uneia de iarnă – Beijing 2022.

Competițiile se desfășoară în trei locuri din China

Întrecerile sportive vor avea loc în trei mari zone – Beijing, Yanqing și Zhangjiakou și se vor disputa atât în baze sportive deja existente sau construite de la zero, special pentru competițiile olimpice de iarnă, cât și în locuri unde au avut loc competițiile din cadrul JO 2008.

Beijingul va găzdui evenimentele indoor – curling, patinaj de viteză, patinaj artistic și hochei pe gheață – precum și cele big air și ceremoniile de deschidere și de închidere.

Yanqing, situat la 75 km de Beijing, găzduiește sporturile de alunecare – bob, skeleton și sanie – și schi alpin, în timp ce munții din Zhangjiakou, la 180 km de capitala chineză, găzduiesc probele de schi freestyle și snowboarding, sărituri cu schiurile, biatlon și schi fond.

Multe dintre locațiile din Beijing de la Jocurile din 2008 au fost refolosite, inclusiv „Cubul de apă” pentru înot, care a fost renovat pentru a deveni gazda curlingului, și stadionul „Cuibul de pasăre”, care va găzdui ceremoniile de deschidere și de închidere.

Mascota JO-2022

Bing Dwen Dwen este mascota Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 şi a fost aleasă dintre mii de modele chinezeşti din 35 de ţări din întreaga lume. „Bing” înseamnă gheaţă în chineză şi sugerează puritate şi putere. „Dwen Dwen” înseamnă copii robuşti, plini de viaţă. Logo-ul evenimentului, un schior stilizat aminteşte de ideograma care înseamnă „iarnă”.

Sloganul oficial al JO, „Împreună pentru un viitor comun”, a fost ales din 79 de propuneri, transmite Xinhua. Potrivit organizatorilor, „împreună” arată că omenirea se mobilizează şi găseşte soluţiile pentru a depăşi greutăţile şi pentru a crea un viitor mai bun. „Pentru un viitor comun” întruchipează viziunea unei vieţi mai bune şi transmite speranţă şi încredere. „Este interpretarea chineză a noului moto olimpic ‘Mai rapid, mai înalt, mai puternic – Împreună’ (Citius, Altius, Fortius – Communis)’”, susţin organizatorii.

Medaliile care le vor fi înmânate sportivilor pe podium la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 se inspiră din vechi pandantive chinezeşti de jad, conform comitetului de organizare şi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citate de AFP.

Medaliile de aur, de argint şi de bronz, numite „Tong Xin” („Împreună suntem unul”), sunt alcătuite din cele cinci inele olimpice gravate în centru pe partea din faţă a medaliilor. Medaliile de la Jocurile Paralimpice împărtăşesc acelaşi concept. Medaliile prezintă Beijingul ca fiind primul „Dual Olympic City”, care găzduieşte atât Jocurile Olimpice de vară, cât şi pe cele de iarnă.

Team România. Cine sunt sportivii care ne reprezintă

Team România este alcătuită la această a 24-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022 din 22 de sportivi, care concurează la 7 discipline sportive din întrecerea olimpică.

Comitetul Executiv al COSR a decisca cei doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor de la Beijing să fie Raluca Strămăturaru (sanie, 36 ani) și Paul Pepene (schi fond, 33 ani).

Săritorul cu schiurile Sorin Mitrofan a devenit al 22-lea membru al Team Romania, după ce Comitetul Olimpic și Sportiv Român a primit încă un loc cotă la această disciplină. Astfel, el se alătură colegilor lui – Daniela Haralambie, Andrei Feldorean și Daniel Cacina – în competiția de la Zhangjiakou.

Delegația ar fi putut avea chiar 23 de sportivi, dar în urma unei controverse, Federația Română de Schi-Biatlon a refuzat un loc cotă, realocat României, la schi alpin, motiv pentru care Comitetul Executiv al COSR a decis suspendarea finanțării federației, până la clarificarea situației.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here