Un raport al Avocatului Poporului arată că salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată (2.550 lei pentru anul 2022) este mai mic decât coşul minim de consum pentru persoană adultă singură (2.708 lei), informează hotnews.ro. Prin urmare, spune documentul, „apreciem că se impune luarea de măsuri urgente pentru stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată decent, care să asigure salariaților o protecție corespunzătoare prin raportare la nevoile reale ale acestora și familiilor lor”.

Din informațiile analizate, reiese că, pentru un trai decent, coșul minim de consum ar trebui să fie:

• pentru o persoană adultă singură – 2.708 lei pe lună
• pentru o familie de doi adulți fără copii – 4.417 lei pe lună
• pentru o familie de doi adulți și un copil – 5.993 lei pe lună.
• pentru o familie de doi adulţi şi doi copii – 7.234 lei pe lună.

Conform unei Hotărâri din octombrie 2021, salariul minim pe economie a crescut cu 10,8% de la 1 ianuarie 2022, la 2.550 lei brut. După plata taxelor către stat, angajatul este plătit astfel în mână cu 138 lei mai mult, respectiv 1.524 lei. Din 2024, angajatorii vor trebui să plătească salariații cu ceva peste minimul stabilit, dacă lucrează de cel puțin 24 de luni, conform unei OUG de la finalul lunii decembrie ce a modificat Ordonanța trenuleț.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here