Istoria Jurnalismului: Procesul ziariştilor naţionalişti din 22 mai-4 iunie 1945. Mass-media comunistă

Am vorbit despre penetrarea propagandei comuniste în mijloacele mass-media înainte şi după fatidicul an 1946 când, cu ajutorul armatei sovietice, a bandelor de huligani şi complicitatea armatei şi a miliţiei, alegerile au fost falsificate în favoarea comuniştilor, care, în mod real, au fost votaţi într-o proporţie infimă. Cerberii presei comuniste şi-au adus o atribuţie importantă în spălarea pe creier a maselor, mai ales în mediul rural.

1944-1989

Am adus o serie de repere în ceea ce priveşte propaganda comunistă în această perioadă, care au fost personalităţile implicate direct în această propagandă. ,,Primele intenţii ale comuniştilor români de a subordona presa intereselor lor politice şi transformarea majorităţii (ulterior a tuturor) vectorilor mediatici existenţi în tribune de propagandă s-au manifestat imediat după 23 august 1944. Atunci, ziarele comuniste ,,Scânteia” şi ,,România liberă” au declanşat virulente campanii demonizator intimidante nu numai împotriva demnitarilor fostului regim antonescian, acuzaţi de hitlerism, dar şi împotriva gazetarilor-lideri de opinie naţionalişti, neafiliaţi simpatiilor de stânga (Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Ilie Rădulescu etc.)” spune Călin Hentea.

USASZ, Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti

Scriitor genial, mason de rang înalt ,,convertit” la comunism, Mihail Sadoveanu îi trădează întâi pe masoni şi demonstrează că este genial şi în cameleonism, punând umărul la mistificarea crimelor împotriva poporului român. Mihail Sadoveanu devine, astfel, un alt paradox al istoriei noastre: unul dintre cei mai mari prozatori dar şi unul dintre cei mai notorii trădători ai idealurilor şi simbolurilor poporului român. Sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, se constituie USASZ- Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, pe data de 29-30 august 1945, după epurarea presei democratice prin Decretul-lege 102 din 12 februarie 1945. Problema liderilor de opinie din fostul regim va fi rezolvată în simulacrul numit ,,Procesul ziariştilor naţionalişti” din 22 mai-4 iunie 1945, eveniment care s-a lăsat cu ani grei de temniţă pentru cele mai importante personalităţi ale publicisticii şi gazetăriei interbelice. USASZ a condamnat într-un mod cât se poate de agresiv toate manifestările culturale de sorginte occidentală. ,,Anul 1948 a însemnat instituirea controlului deplin al statului asupra întregii activităţi editoriale prin naţionalizarea tuturor editurilor, tipografiilor şi fabricilor de hârtie, la care se adăuga o nouă lege pentru editarea şi difuzarea cărţii care o înlocuia pe cea din 1946” scrie Marian Petcu în lucrarea ,,Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii”. Direcţia Generală pentru Presă şi Tipărituri devine principalul organ represiv de cenzură şi control al presei noastre de după 1948. Această instituţie era subordonată în mod direct Consiliului de Miniştri. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste preia rolul acestei instituţii morbide în anul 1971, reorganizat în anul 1977. În data de 28 martie 1974 este promulgată Legea presei din RSR, la care se mai adaugă decretele Consiliului de Stat privind reorganizarea Radioteleviziunii Române şi Agenţiei Române de Presă. Prin aceste instrumente se atribuia presei şi întregii mass-medii româneşti rolul de falangă în procesul de manipulare şi depersonalizare a întregii societăţi româneşti. Presa scrisă şi radioteleviziunea vor deveni instrumente de spălare de creier în mâna ,,dumnezeilor” stahanovişti. Societatea românească a rămas, în continuare, tributară acestei perioade, limbajul de lemn, lozincile comuniste au rămas în principalele instituţii de învăţământ, anumite televiziuni, o parte a presei, în biserică şi toate segmentele societăţii româneşti.

,,Trăim decenii de împliniri măreţe!”

Cântarea României s-a dovedit a fi toxică, iar repercursiunile acestei ,,revoluţii culturale” se văd până şi astăzi. ,,Cenaclul Flacăra” , despre care am vorbit pe larg, a constituit un alt experiment al autorităţilor comuniste. Nu am scăpat nici astăzi de prostie, cultul personalităţii, limbaj de lemn şi crearea unui alt ,,soi” de ,,om nou”, de această dată tânărul progresist a devenit lgb-ist, transgender iar minorităţile se impun în mod violent în dauna societăţilor tradiţionale care, până nu demult, au constituit suportul democraţiei de tip occidental. America a înnebunit de-a binelea iar Europa este măturată de un adevărat val neo-marxist, pe de altă parte avem grupurile care încearcă să opună acestui curent viziuni fasciste. În opinia lui Leonte Răutu presa scrisă constituia ,,arma cea mai ascuţită a partidului” iar presa sovietică era luată drept model. Astăzi drept model este luată presa neo-marxistă care s-a impus în Occident. ,,În epoca modernă, în Statele Unite există mai multe categorii de oameni care urăsc libertatea americană. Primii sunt reprezentanţii antiamericanismului intern, cei care dispreţuiesc şi insultă ţara, naţiunea, instrumentele de guvernare, simbolurile naţionale. Tineretul universitar care protestează contra libertăţii de exprimare şi cere constituirea ,,spaţiilor sigure” atentează la libertăţile fundamentale, pe care le vrea schimbate cu un câştig ideologic dăunător. Folosindu-se de dreptul lor de liberă exprimare, vor să li-l interzică celor care nu le împărtăşesc ideile. Apoi vin intoleranţii de tot felul: bigoţii, rasiştii, antisemiţii, cei care vor să transforme ţara într-o zonă cu o singură religie şi condusă după legea Șariei. Cel mai mare pericol pentru naţiunea americană din această generaţie şi cea mai mare ameninţare pentru libertatea americană vin dinspre suprematismul islamic radical, deja insinuat în ţară, şi care va continua să pătrundă câtă vreme nu sunt securizate graniţele” spune chirurgul Martin Ştefan Constantinescu, într-o carte-interviu pe care a făcut-o împreună cu Cristian Pătrăşconiu- ,,America la răscruce”. La întrebarea lui Cristian Pătrăşconiu ,,Chiar: poţi să te plictiseşti de libertate?, Martin Ștefan Constantinescu răspunde; ,,Nu, dacă eşti un om normal. Nu, dacă ai experienţa noastră din regimul comunist totalitar. Nu, dacă ai trăit în ţări cu regimuri dictatoriale şi, ca şi noi, ai avut norocul să ajungi apoi în ţara libertăţii. Nu, dacă nu eşti adeptul utopiilor socialiste şi comuniste, al fericirii universale prin diversitate şi egalitate. Nu, dacă nu eşti unul dintre militanţii pentru o lume a fericirii, la care să ajungi prin crime islamo-fasciste, anarhiste, şovin-naţionaliste”. Tinerii voioşi care poartă, în semn teribilist, tricouri cu Che Guevara, nu au trăit cozile interminabile din comunism, nu ştiu ce înseamnă să trăieşti în frig, să înveţi la lumina lampei cu gaz din cauza unor utopii precum ,,plata tuturor datoriilor”, în timp ce pitbulii regimului trăiau pe picior boieresc. Ar trebui să se organizeze excursii pentru aceşti tineri la Aiud, Piteşti, Balta Albă şi lagărele de exterminare comuniste. De ce, astăzi, în plină democraţie, majoritatea liderilor presei scrise se feresc să spună că în temniţele comuniste au pierit mai mulţi oameni decât în lagărele naziste? Pentru că, din nefericire, şi astăzi ,,Trăim decenii de împliniri măreţe!”

,,Îţi mulţumim din inimă, Partid iubit!“

Ceauşescu, la sfârşitul anilor 70, începuse spălarea de creier după tipul Coreei de Nord, filmele de şantier preamăreau rolul activistului de partid, sau rolul Partidului Comunist în mediul rural. ,,Accesul oricărui cetăţean român la presa comunistă a fost nelimitat, uneori chiar obligatoriu (vezi şedinţele de lectură a presei de către militarii în termen) datorită următoarelor condiţii specifice unui stat comunist: eliminarea printr-o cenzură strictă sau diminuarea prin bruiere radio a tuturor surselor de informare ostile, concurente sau necontrolate de putere, subvenţionarea de către statul comunist a costurilor tuturor publicaţiilor (fiind eliminată orice fel de presă privată), abonamentelor de radio şi televiziune şi, nu în ultimul rând, crearea de către partidul ce luase proporţii de masă (circa 4 milioane de membri) a unei obligativităţi politice de consum a respectivelor ziare, reviste, transmisiuni radio sau de televiziune. ,,Scânteia” împreună cu foarte asemănătoarele ,,Scânteia tineretului” şi ,,România liberă” ajunseseră în anii 80 la un conţinut prefabricat propagandistic, tiraj de masă şi lectură obligatorie pentru toţi membrii de partid, dar şi pentru cei de sindicat sau UTC, comparabile doar cu profilul şi circulaţia jurnalului nazist ,,Volkischer Beobachter”, editat de Joseph Goebbels în ,,anii de glorie” ai celui de-al Treilea Reich”  (Călin Hentea). (Va urma)  (Ştefan BOTORAN)