Croitorul Stănilă Gheorghe, sprijin de nădejde pentru Lenuţa Faina şi Ioan Dumitriu. A fost condamnat la 15 ani de temniță

•  Lenuţa Faina a purtat securitatea 4 ani pe urmele ei, condamnată la 25 de ani de temniţă grea

•   Ioan Dumitriu a fost  ucis de Securitate

Era într-o seară de octombrie din 1948 când Lenuţa Faina din Mărgineni l-a cunoscut pe Ioan Dumitriu (Ionele Gheorghe) din Arieşeni, legionar, care evadase din închisoarea Arad. O anunţa că sora ei, Victoria Fulicea, şi soţul ei, Alexandru,   au fost arestaţi  de colonelul de securitate Teodosiu de la Braşov. Amândoi au plecat spre Braşov, la mătuşa ei, Terezia Fulicea. Aici erau securiştii, iar dintr-un schimb de focuri  doi securişti au murit. Lenuţa şi Dumitriu au reuşit să fugă. Au încercat să se ascundă  în satele din Ţara Făgăraşului. La Mărgineni, securiştii îi arestase părinţii şi trăgeau cu armele după oamenii din sat. Am plecat spre munte, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, la părintele Arsenie Boca, dar şi acesta era  arestat. S-au dus la  Cârtişoara, la familia lui  Orlanda Ioan, dar vecina acestuia, lelea Mili, era informatoarea Securităţii şi îi văzuse. Însoţiţi de Orlanda  au plecat spre Noul Român, la Alexandru Bratu. Securiştii îl arestase déjà pe tatăl lui Orlanda, semn că lelea  Mili îşi făcuse treaba.  La podul de peste Valea Noului trecea un om înalt pe care l-a abordat Orlanda. Era Ioniţă Greavu, care i-a preluat şi i-a ascuns la el acasă, i-a hrănit şi le-a schimbat hainele. Apoi i-a adăpostit în conacul   profesorului doctor Ioan Goia situat la marginea satului, un loc liniştit şi nu prea circulat. Aici au fost aprovizionaţi cu alimente şi de Petru Apost, iar cu lemne de Aurel Filip.  Ioniţă Greavu le-a făcut buletine de identitate noi la Primăria din Noul Român unde notar era Gheorghe Freciu.    Lenuţa Faina, Dumitriu, Petru Apost şi Ioniţă Greavu plecau în noapte pe drumul spre Arpaş, ca mai apoi cei doi fugari să ajungă la familia lui Dumitriu, pentru a li se pierde urma. Aici au urcat în Munţii Apuseni.  A fost o iarnă grea şi foarte geroasă pe care au trăit-o departe de sat şi de oameni. Au revenit în zona noastră în vara anului 1951, la Poiana Sibiului, ascunzându-se lângă stâna lui Ioan Rodeanu unde şi-au construit un bordei. Dar  informatorii au anunţat din nou Securitatea.

Găzduiţi la Sebeşul de Sus

Au plecat spre Sebeşul de Sus  unde au fost primiţi de oameni sufletişti care le-au oferit cazare în case, şopuri şi fânare. Astfel, i-au cunoscut pe Vasile Savu, pe croitorul Stanilă Gheorghe, pe învăţătorul Vasile Lupu şi pe Urzică.   De la Sebeş au plecat la David Raţiu la Racoviţa, dar şi aici Securitatea i-a depistat.   Au plecat spre munte, dar într-una din zile s-au confruntat cu securiştii în luptă directă.  Au reuşit să scape în adâncul pădurii.  Au ajuns la Avrig, la Constantin Oancea, care i-a găzduit un timp. De aici au plecat spre Săcădate. În drum spre gara Avrig au rămas fără buletinele de identitate, aflându-se astfel că erau false. A avut de  suferit  notarul Freciu din Arpaş.   De la Săcădate a urmat Glâmboaca, unde Aurel Moisin şi un anume moş Tăvală i-a găzduit părinteşte timp de două săptămâni. Pentru că era tot mai greu să se ascundă de securişti, ei s-au hotărât să se alăture grupului din munţi condus de Ogoranu. S-au dus din nou la Ioniţă Greavu care le-a completat toate cele necesare: binoclu, hărţi, 150 de cartuşe şi bocanci.  Cu ajutorul lui Gheorghe Bucureasa, şeful grădinii de zarzavat de lângă Olt, prieten cu Ioniţă Greavu,   au trecut Oltul cu barca, dar  Bucureasa a fost anchetat de Securitate fiind pârât de Aurel Negruţ, paznicul de noapte. După acea acţiune, securiştii au confiscat toate bărcile de pe Olt.  Lenuţa şi Dumitriu au ajuns din nou la Ioan Rodeanu la Poiană, un cojocar unde a învăţat meserie şi să brodeze. Acolo oamenii au cunoscut-o sub numele de Ana de la Aluniş.  Aici Dumitriu  s-a înfruntat cu securitatea, fiind trădat şi uciş într-o luptă directă.  Lenuţa spunea tuturor: „Niciodată n-am stiut ce-i frica, am avut un curaj nemaipomenit. Adevărul e că am simţit aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu în momentele grele ale vieţi mele“.  Ramasă singură, Lenuţa Faina a continuat pribegia prin ţară. S-a întors la  Noul Român, la Ioniţă Greavu şi   Aurel Filip, apoi la familia Oancea din Avrig. Aici a rămas o vreme. În ajunul Craciunului din 1952, pe la miezul nopţii, au venit securiştii să o aresteze, fusese din nou trădată. ,,M-au luat din pat unde dormeam cu fata lui Oancea şi m-au scos în curte temându-se să nu trag în ei cu arma automată. În stradă mă aştepta un camion militar plin cu soldaţi şi alte trei maşini mici.  I-am întrebat zâmbind de ce era nevoie de o armată pentru a aresta o singură femeie. Dacă nu eram arestată intenţionam ca în dimineaţa aceea de Crăciun să urc la Suru. Nenorocul meu, ghinion. Se încheiau patru ani de pribegie prin ţară” relata Lenuţa Faina într-o scrisoare trimisă lui Ioniţă Greavu. A ajuns în faţa colonelului Crăciun, cel mai dur torţionar.  A urmat drumul lung şi greu al anchetelor de zi şi noapte. ,,Au fost atât de grele, dar le-am suportat cu cinste şi demnitate. În tot timpul cât eram în celulă mă rugam la Dumnezeu. Am fost condamnată la 25 de ani muncă silnică“, se destăinuia în scrisoare Lenuţa Faina.  A ajuns acasă abia în 1964.

Croitorul Gheorghe Stănilă i-a sprjinit pe Dumitriu şi pe Lenuţa Faina

Toţi cei care au găzduit-o pe Lenuţa Faina, ,,Crăiasa munţilor” cum a fost poreclită, au fost arestaţi şi încarceraţi. Au fost daţi cu multă uşurinţă ani mulţi de închisoare pentru fiecare dintre aceşti sprijinitori.  ,,Socrul meu, Gheorghe Stănilă, a făcut 1 an și 2 luni de pușcărie, dar condamnarea a fost de 15 ani. A fost eliberat când au prins-o pe Elena Faina deoarece declarația ei corespundea cu ce a declarat el. Sentința primită de socrul meu are 9 pagini. El  locuia la Sebeșul de Sus, iar eu cu familia locuim la Avrig de 38 de ani.  Au fost mai mulți arestaţi şi condamnaţi de la Sebeș, Racovița. Au fost implicaţi oameni și de la Avrig. Oamenii i-au ajutat  pe Elena Faina și Dumitriu”  spune Ana Stănilă, nora luptătorului Gheorghe Stănilă. În casa lui Gheorghe Stănilă, cei doi fugari au fost găzduiţi 4-5 zile, iar croitorul i-a confecţionat lui Dumitriu o haină scurtă şi o şapcă. A fost şi el  trădat.

Fişă Matricolă Penală Stănilă Gheorghe

Dosar 461/ 26 dec 1953, Peniteciarul Codlea

• Născut la 6 mai 1914, în comuna Sebeşul de Sus, nr. 189, raionul Sibiu, regiunea Stalin, fiul lui Iosif şi Maria
• La data arestării: croitor
• Căsătorit cu Ana Lungu, 4 copii, 2 băieţi şi 2 fete.
• Stagiul militar făcut în 1936, grad de sergent
• Depus la data de 26 dec 1953 la Codlea, cu mandatul nr. 1734/1953 emis de Procuratura Mlitară Stalin pentru favorizarea de infractori, a găzduit pe fugarul Dumitru Ioan. Condamnarea: 15 ani,  25 sept 1953-  20 septembrie 1968
• Ieşit din Codlea la 11 iulie 1954.
• Eliberat la 23 decembrie 1954 , conform adresei nr. 519/1954 a Tribunalului Militar al Oraşului Stalin.

,,Acuzatul Stănilă Gheorghe, în timpul regimului burghezo-moşieresc a fost simpatizant al  partidului naţional-liberal. În vara anului 1951, face cunoştinţă cu fugarii Dumitriu Ioan şi Faina Elena de la care află că aceştia sunt urmăriţi de autorităţi pentru activitate contrarevoluţionră. Pentru fugarul Dumitriu Ioan a confecţionat o haină surtă şi una şapcă. În cursul anului 1952, acuzatul cu toate că ştia activitatea ce o aveau aceşti fugari, i-a găzduit şi alimentat timp de 4-5 zile. Interogat în instaţă, recunoaşte că a prefăcut o haină pentru Dumitriu Ioan, susţinând că cei 2 fugari nu i-au spus situaţia că sunt urmăriţi de autorităţi, arătând că acel ,,Nelu”, aşa cum îl cunoscuse l-ar fi întrebat dacă a fost legionar, la care ar fi răspuns negativ. Acuzatul Stănilă Gheorghe la primele cercetări arată că fugarii au stat ascunşi în şopul cu fân din curtea locuinţei sale timp de 4-5 zile şi că în acest interval de timp le-a dat şi de mâncare ceea ce pare verosimil când în instanţă arată că coacuzatul Lupu Vasile a venit la domiciliul său împreună cu cei doi fugari şi i-a propus să-i găzduiască. În continuare arată că declaraţiile de la primele cercetări nu  le mai menţine pentru că le-a semnat de frică. Această susţinere apare ca o încercare nereuşită de a scăpa de răspundere. În ultimul  interogator declară textual  ,,eu am ştiut că sunt fugari Faina şi Nelu, dar nu i-am denunţat pentru că m-au ameninţat că mă omoară cu familia” din aceasta rezultă clar că el a cunoscut activitatea celor 2 fugari contrarevoluţioari. Faptele acuzatului Stănilă Gheorghe se dovedeşte cu declaraţia dată de Faina Elena care arată că acuzatul ştia de situaţia lor de fugari şi că în luna august 1952 a fost adăpostită împreună cu fugarul Dumitriu Ioan timp de 4 zile şi alimentaţi. Martorul Tatu Gheorghe declară că nu-şi aminteşte ce ar fi declarat la primele cercetări căutând să răstoarne această declaraţie, însă din interogatoriu Lupu Vasile textual declară: ,,trecând pe la poarta preotului Tatu, unde erau şi cei 2 indivizi, mi-a spus fi bun şi spunele acestora unde stă croitorul, vrând să se înţeleagă prin aceasta  că totuşi s-a făcut legătura cu acuzatul Stănilă Gheorghe, ca atare revenirea martorului Tatu Gheorghe în instanţă apare a fi nesinceră.

•  Martorii Moraru Vasile, Dordan Ioan, Lugojanu Dumitru şi Neculae Raţiu, care nu arată nimic în legătură cu faptele acuzaţilor şi arată că în trecut au avut o comportare bună. Aceste depoziţii instanţa nu pune bază pe ele deoarece aceşti martori  nu pot să arate nimic în legătură cu situaţia de fapt.
• În concluzie, Tribunalul reţine  în sarcina lor că aceştia au dat ajutor fugarilor contrarevoluţionari.
•  Cu unanimitate de voturi condamnă pe Orlanda Ioan, Greavu Ioan şi pe Lupu Vsile la câte 20 ani muncă silnică şi la câte 10 ani degradare  civică fiecare pentru crimă de uneltire contra ordnii sociale. Disune confiscarea totală a averii în afară de casă de locuit şi inventarul mobiliar. Obligă pe fiecare să plătească  400 lei cheltuieli de judectaă. Impune detenţia preventivă de la 25 noiembrie 1953.
•  Cu unanimitate de voturi condamnă pe Stănilă Gheorghe la 15 ani muncă silnică pentru favorizarea infractorilor urmăriţi pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale. Dispune confiscarea averii în afară de casa de locuit şi inventarul mobiliar. Îl obligă să plătească 400 lei cheltuieli de judecată. Îi compută detenţia preventivă de la 25 noiembrie 1953.
•  Cu unanimitate de voturi condamnă pe Lungu Dionisie  la 10 ani temniţă grea şi la 5 ani degradare civică pentru favorizarea infractorilor urmăriţi pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Dispune confiscarea totală a averii în afară de casa de locuit şi inventarul mobiliar. Va plăti 400 lei cheltuieli de judecată. Îi compută  detenţia preventivă de la 25 noiembrie 1953.
•  Cu drept de recurs în 3 zile la Tribunalul Militar pentru Unităţile MAI Bucureşti

Şedinţă publică azi, 29 iunie 1954, Preşedinte Unitatea Militară 02405 din cadrul Ministerului Apărării Naţionale:  Lt. maj. de Justiţie Galşa Alexandru.

Ascunşi la Oancea din Avrig

Constantin Oancea  din Avrig i-a găzduit pe Lenuţa Faina şi pe Ioan Dumitriu în câteva rânduri. Şi când a rămas singură, Lenuţa şi-a găsit ascunzătoarea la familia Oancea. Până în iarna din 1952, când a fost trădată şi arestată. Era noaptea Ajunului de  Crăciun. Constantin Oancea a fost arestat şi condamnat la 20 de ani de închisoare.

Fişă matricolă penală: 19 iunie 1953

Penitencarul Or. Stalin:  Oancea Constantin

• Născut la 25 mai 1901 în comuna Avrig, raionul Sibiu, regiunea Stalin, str. Mixănaţi, nr. 334, fiul lui Arsenescu şi Eudochia,
• cupaţia: plugar
• Orgine socială: ţăran mijlocaş
• Studii: 5 clase elementare
• Căsătorit cu Eudochia Iosif, 8 copii, 5 fete şi 3 băieţi
•  Mandat de arestare nr. 14 din 1953 pentru favorizarea infractorului (art. 284-209 CP), depus la penitenciar la 31 martie 1953. La 24 mai 1953 ajunge la Jilava, iar la 30 mai este transferat la Capu Midia.
•  Penitenciarul Aiud, Dosar 3/953, ajuge aici la 20 iulie 1953 până la 9 iulie 1954.
• La data de 5 decembrie 1954 este transferat la închisoarea Gherla  unde este ţinut până la 27 iulie 1955
• La 21 septembrie 1955 este adus la Codlea unde rămâne până la 9 mai 1956
• După recurs i se reduce pedeapsa. Tribunalul Militar Sibiu îl condamnă la 8 ani de închisoare. Dosar 460/1956, la data de 26 decembrie 1952, termen 23 decembrie 1960.
• Se eliberează la 23 decembrie 1960.  (Lucia BAKI)