Polițiștii făgărășeni au depistat în trafic, la data de 25 ianuarie a.c., un bărbat, în vârstă de 49 ani, care conducea o autoutilitară pe DJ105A, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,47 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.