Aurică Crăciun are acum 86 de ani, a fost învăţător în tinereţe, iar mai apoi inginer la Uzina Tractorul din Braşov. Este unul dintre beneficiarii de la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice AVIV din Făgăraş. Mica Unire a fost pentru el încă un prilej de a depăna amintiri cu colegii din centru şi de a-i îndemna să se bucure de fiecare moment din viaţă.
- ,,Noi ca dascăli am avut menirea să-i apropiem pe oameni unii de alţii astfel ca ei să nu semene discordie. Încă din copilărie, în sânul familiei, aşa am fost crescut. De acolo de unde vine eu, din Regat, nu am cunoscut discordia ci toleranţa, indulgenţa. În firea românului sunt aceste calităţi, fapt ce a ajutat societatea noastră. La Titu, comuna mea natală, am trăit momente frumoase. Am trăit în simplitate, cinstit şi în armonie, deşi eram 6 fraţi la părinţi. Îmi amintesc cum dascălii mei şi părinţii copiilor din sat mă îndemnau să merg la şcoli şi apoi să mă întorc la ei. Ceea ce am ajuns în viaţă le datorez lor şi familiei că m-au îndemnat mereu să merg mai departe. De la învăţător am ajuns inginer şi m-am angajat la Tractorul Braşov de unde m-am pensionat. Pe cei doi copii ai mei i-am sfătuit să îşi dorească mereu mai mult. Mă simt foarte bine aici, condiţiile sunt deosebite la AVIV. Mă bucur că avem acest club unde am ocazia să le spun colegilor să se apropie unii de alţii, să fie îngăduitori, toleranţi. A fost un moment emoţionant pentru noi, astăzi de Mica Unire” a decarat Aurică Crăciun, beneficiar la AVV.
- ,,De această sărbătoare importantă a noastră, a românilor, ne-am adunat în clubul unităţii unde am jucat Hora Unirii. Am pregătit cozonac, sucuri pentru toţi beneficiarii noştri. Au socializat, au depănat amintiri, iar domnul Aurică Crăciun le-a povestit frânturi din viaţa dânsului. A fost o atmosferă plăcută” a declarat Carmina Floarea, şefa centrului AVIV.