13 persoane din județul Sibiu, angajați în domeniul silvic și reprezentanți ai unor firme, au fost audiate miercuri, 19 ianuarie a.c., într-un dosar de afaceri ilegale cu lemn instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Poliţiştii sibieni, dar şi luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu şi Braşov au descins la adrese din Cristian, Orlat, Gura Râului, Păltiniș și municipiul Sibiu.
- ”Prejudiciul este estimat la aproximativ 229.000 de lei, fără TVA, respectiv valoarea a 402,341 mc de material lemnos, care ar fi fost tăiat și sustras ilegal. Mai multe persoane, printre care personal silvic și reprezentanți ai unor firme, sunt vizate în acest dosar”, a precizat IJP Sibiu.
Surse apropiate anchetei spun că între personalul silvic și firmele de exploatare forestieră există legături strânse de familie, iar în baza acestora, după ce se obținea autorizația de exploatare, marcau ilegal arborii care urmau a fi tăiați, titrează turnulsfatului.ro.