Un număr de 90 de elevi din satele comunei Voila sunt navetişti şi trebuie să ajungă zilnic la cursuri la şcoala din Voila. O problemă spinoasă a şcolii şi a Primăriei Voila este mijlocul de transport. În prezent dispun doar de un singur microbuz care poate efectua transportul elevilor din cele 5 sate la şcoala din sediul de comună. Pentru a se încadra în timp, astfel ca la ora 8.00 elevii să fie în clase, microbuzul face mai multe trasee, caz în care unii elevi se trezesc şi la ora 6.00, aşteptând în şcoală până încep orele. Primăria Voila are în gestiune însă 2 microbuze, dar unul dintre ele este defect de 2 ani.
- ,,Maşina a fost modifcată şi nu găsim piesele. S-a defectat sistemul de suspensie. Am încercat să le achiziţionăm, dar informaţia pe care o avem este că producătorul, o firmă din Polonia, a dat faliment. În starea aceasta microbuzul nu poate fi folosit, deşi motorul funcţionează. Maşina este din 2015. Sperăm să găsim piesele şi să o repunem în funcţiune. Folosim alt microbuz, deşi este mai vechi, din 2011, pe care l-am reparat şi încă funcţionează” a spus Gheorghe Osalciuc, primarul comunei Voila.
Programul Ministerului Dezvoltării prin care pot fi achiziţionate microbuze şcolare va fi folosit şi de Şcoala Gimnazială Voila. ,,Am sprijinit şcoala pentru a depune cererea pentru un microbuz în termen, după care vom face proiectul. Termenul este 17 ianuarie 2022” a adăugat primarul Osalciuc. Majoritatea şcolilor gimnaziale din mediul rural s-au înscris la acest program pentru a-şi înoi parcul auto şcolar.