Poliţiştii au depistat în trafic joi, 16 decembrie 2021, mai mulţi conducători auto beţi la volan. În jurul orei 16.40,   un bărbat, în vârstă de 54 ani,    conducea un autovehicul pe bulevardul Unirii din municipiul Făgăraș,  în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.  La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,31 mg/l alcool pur.  Bărbatul este cercetat penal   sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.  În jurul orei  21.30, polițiștii   au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 43 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității  Lisa. Testat cu etilitestul,  aparatul a indicat  0,61 mg/l alcool pur. În plus bărbatul  nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. El este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. În aceeaşi zi, în jurul orei 9.40,  polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 57 ani, care conducea un autoturism pe DN1S, în localitatea Șercaia, fiind sub influenţa alcoolului, etilotestul indicând   0,52 mg/l alcool pur.  Bărbatul este cercetat penal.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here