Andrei Saguna (1808-1873), cel mai de seamă ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, a contribuit decisiv la renaşterea vieţii naţionale, politice, culturale şi spirituale a românilor transilvaneni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Andrei Şaguna să fie canonizat şi din 2011, îl prăznuim la data de 30 noiembrie. La sfârșitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproximativ 800 de școli „poporale”, un gimnaziu cu 8 clase la Brașov, o școală reală-comercială la Brașov, un gimnaziu cu 4 clase la Brad. Pentru studenții teologi și preoți a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuși sau de profesorii Institutului.
Mitropolitul Șaguna Andrei (din botez Anastasie) a fost mitropolit al Ardealului (de origine aromână). S-a născut la 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809 st. n.) în Mișcolț, în Ungaria și a trecut la Domnul la 16/28 iunie 1873 în Sibiu (înmormântat în Rășinari). Studiile gimnaziale la Mișcolț și Pesta (abs. 1826), superioare – de Filosofie și Drept – la Universitatea din Pesta (1826-1829) și de Teologie la Seminarul ortodox din Vârșeț (1829-1832). După terminarea studiilor teologice, a intrat la mănăstirea sârbească Hopovo, unde a fost tuns în monahism, sub numele Andrei (24 octombrie 1833) și hirotonit ierodiacon (februarie 1834); profesor la Seminarul Teologic din Carloviț și secretar al „Consistoriului arhidiecezan’ de acolo (din 1834), ieromonah (29 iunie 1837), protosinghel, „asesor’ (consilier) mitropolitan și «administrator’ (locțiitor) de egumen la mănăstirile Iazac (1838), apoi la Beșenovo (1841); arhimandrit și egumen la mănăstirile Hopovo (1842), apoi la Covil (1845); după 1842 a funcționat un timp ca profesor la secția română a Seminarului Teologic din Vârșeț și „asesor’ al Consistoriului de acolo. La 15/27 iunie 1846 numit „vicar general’ al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu; la 2 decembrie 1847 ales episcop (recunoscut la 5 februarie 1848, hirotonit la Carloviț la 18/30 aprilie 1848); la 12/24 decembrie 1864 numit arhiepiscop și mitropolit al reînființatei Mitropolii a Ardealului cu reședința în Sibiu.
A înfiinţat Mitropolia Sibiului
Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului, prin numeroase memorii înaintate Curții din Viena, patriarhului ortodox sârb și Congresului național-bisericesc sârb din Carloviț, prin sinoadele eparhiale – formate din clerici și mireni – convocate la Sibiu în 1850, 1860 și 1864. După reînființarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane – la Arad și Caransebeș -, a convocat un Congres național-bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie-octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (sancționat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica Ortodoxă din Transilvania și Banat până în 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut – autonomia față de stat și sinodalitatea, adică participarea laicilor (2/3) alături de clerici ( 1 / 3 ) la conducerea treburilor bisericești – au stat la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925 și a celui din 1948.
A organizat învăţământul din Transilvania
Pe tărâm cultural, a organizat învățământul primar și mediu ortodox românesc din Transilvania, punându-1 sub îndrumarea Bisericii; preoții parohi erau directori ai școlii „poporale’ din parohia lor, protopopii „inspectori’ ai școlilor din „tractul’ lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul), „inspector suprem’ al școlilor din întreaga eparhie, principii înscrise și în Statutul Organic. La sfârșitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproximativ 800 de școli „poporale’, un gimnaziu cu 8 clase la Brașov (înființat în 1850), o școală reală-comercială (din 1869) la Brașov, un gimnaziu cu 4 clase la Brad (din 1868). La îndemnul lui s-au tipărit peste 25 de manuale școlare, unele în mai multe ediții (de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu ș.a). La Sibiu cursurile de teologie au fost ridicate de la 6 luni la un an (1846), iar în 1853 a înființat un Institut teologic-pedagogic cu două secții: teologică (doi, apoi trei ani de studii) și pedagogică (doi, apoi trei ani de studii), cumpărând câteva case pentru nevoile școlii și internatului, pentru studenții teologi și preoți a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuși sau de profesorii Institutului; a trimis numeroși tineri la studii de specializare la Universitățile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundațiile create de el. A avut un rol decisiv la, întemeierea și organizarea „Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român’ (Astea), fund primul ei președinte (1861-1866); a inițiat ziarul „Telegraful Român’ (ianuarie 1853), care apare până azi.
Preşedintele Adunării Naţionale de la Blaj
Ca „om politic’, a îndeplinit un rol de seamă în perioada 1848-1849: președinte al Adunării Naționale românești de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 3 / 1 5 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările românești împăratului Austriei, la Innsbruck și Viena, apoi Guvernului din Pesta. În anii următori – fie singur, fie cu alți delegați ai românilor – a prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanțele națiunii române; după 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, între 1863-1865 deputat în Dieta Transilvaniei, copreședinte al Conferinței naționale-politice a românilor (1861) și al Congresului național al românilor (1863), ambele la Sibiu; după crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcției „activismului’ în viața politică a românilor transilvăneni. Îndrumător și sprijinitor al preoțimii și al credincioșilor, ctitor al bisericii din Gușterița, lângă Sibiu; membru de onoare al Societății Academice Române (1871), președinte de onoare al Societății „Transilvania’ din București.
