1 Decembrie 1918: ,,Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!“ La multi ani, România!  

La 1 Decembrie 1918, episcopul greco-catolic dr. Iuliu Hossu a citit la Alba Iulia Rezoluția de unire a românilor transilvăneni cu Regatul României. ,,Fraţilor, Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul, rosteşte prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărîrea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!“ Apoi s-a îmbrățișat cu Miron Cristea, episcopul ortodox de Caransebeș care avea să devină Patriarh, spunându-le mulțimilor de pe Câmpul lui Horea: ,,Cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți frații României!”. 1 Decembrie 1918  este ,,praznicul“ istoric al românilor de pretutindeni. La Alba-Iulia, în cetate, a sunat trâmbiţa învierii neamului românesc. Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Participarea României la primul război mondial între 1916-1918 a urmărit permanent idealul Marii Uniri şi a pus din nou Europa în faţa faptului împlinit cu preţul unei jertfe imense: 339.117 morţi, 299.000 grav răniţi şi 116.000 prizonieri sau dispăruţi. Transilvania a fost ultima provincie care s-a unit cu România. Prima a fost Basarabia, iar mai apoi Bucovina.

•   La 9 aprilie 1918 Sfatul Ţării a adoptat cu majoritate de voturi hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
•    La 27 octombrie 1918 o adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti din Bucovina decide unirea acestui teritoriu cu regatul României.
•   La 28 noiembrie 1918 în urma Congresului General al Bucovinei se decide cu o majoritate zdrobitoare ,,unirea necondiţionată, pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României“.

La Alba Iulia, în cetate

Anticul municipiu roman cunoscut iniţial sub numele de Apulum a devenit în timp un Ierusalim al românilor în care s-a definitivat dezrobirea ce a durat veacuri întregi, mai ales pentru românii din Transilvania. Scurta şi efemera unire realizată de Mihai Viteazul la 1600 a devenit o certitudine în 1918. Aici s-au adunat toţi ardelenii ca să sărbătorească Marea Unire împreună cu preoţii şi intelectualii lor. Românii au văzut o necesitate în unirea Transilvaniei cu România modernă. Elita paşoptistă de la 1848 a învăţat masele să strige pe Câmpia Libertăţii din Blaj: ,,Noi vrem să ne unim cu ţara“. Adunarea de la Alba-Iulia a fost deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti în timp ce Vasile Goldiş a proclamat  unirea ,,acelor români şi a tuturor teritorilor locuite de dânşii cu România“ într-o atmosferă entuziastă.  A doua zi, 2 decembrie 1918, au fost alese organele provizorii ale puterii de stat: Marele sfat naţional condus de Gheorghe Pop de Băseşti cu rol legislativ şi Consiliul Dirigent prezidat de Iuliu Maniu. Transilvania va fi integrată deplin în procesul de modernizare şi progres economic ce-l va cunoaşte România în perioada interbelică.

Anul 1848
 

În februarie 1848 izbucneşte o mişcare de efervescenţă naţională ce cuprinde întreaga Europă. Îşi fac loc noi idei despre libertate, libertatea de exprimare a presei, emancipare socială şi naţională. Aceste idei intră şi la noi. S-au preconizat 4 centre în care mişcarea să izbucnească: Ocnele Mari, Telega, Izlaz şi Blaj. Rămâne Izlazul şi Blajul. Andrei Şaguna se găseşte pe aceeaşi baricadă cu Ioan Lemeny, omologul său greco-catolic, pe Câmpia din spatele Catedralei lui Inochentie Micu Klein. Urmează discursul lui Simion Bărnuţiu rostit în Catedrala Blajului. Blajul devine o ,,Mecca“ a românismului. ,,Intelectualii români din Imperiul habsburgic s-au alăturat, de asemenea, prompt şi entuziast evenimentelor ce aveau loc în Europa Centrală şi Occidentală în primăvara lui 1848. În timp ce vechea ordine socială se prăbuşea, speranţele de împlinire a obiectivelor naţionale mult aşteptate îi însufleţeau să treacă la acţiune. Deşi liberali, ei priveau libertăţile civile şi instituţiile reprezentative în primul rând ca pe nişte garanţii ale autonomiei politicii naţionale. În Transilvania, aceste aspiraţii se împotriveau eforturilor făcute de conducătorii maghiari pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria; în Banat şi în regiunea învecinată Crişana, sau Bihor, antagonismul dintre români şi maghiari era mai puţin acut, dar românii se opuneau cu îndârjire controlului sârbesc asupra Bisericii Ortodoxe şi a şcolilor acesteia; în Bucovina, conducătorii români căutau să păstreze caracterul etnic istoric al provinciei, dar nu au reuşit să atragă de partea cauzei lor Biserica Ortodoxă sau masele. Revoluţia română de la 1848 din Transilvania, a fost, la fel ca şi în Principate, o revoluţie a intelectualilor“ (ibidem p. 301) Aici apare figura marelui Ierarh Andrei Şaguna. ,,Bărnuţiu a găsit în Andrei Şaguna ( 1809-1873 ), episcopul Bisericii Ortodoxe, un cleric ce recunoştea forţa ideii moderne de naţiune, fiind în acelaşi timp un susţinător al progresului social în cadrul valorilor creştine tradiţionale. Sub conducerea lui Andrei Şaguna, la 13/25 februarie 1849, ei au reprezentat împăratului Franz Joseph un nou program naţional, prin care se urmăreau unitatea şi autonomia politică a tuturor românilor din Imperiul habsburgic. Nicicînd înainte nu-şi mai exprimaseră românii atît de clar idealul solidarităţii etnice în cadrul Imperiului. Programul mai ilustra credinţa românilor” ( ibidem p. 302-303 )

Unirea Principatelor

 Propaganda tinerilor intelectuali din Occident dă roade după războiul Crimeii iar la Paris marile puteri hotărăsc în anul 1858 să permită Principatelor române să se unească însă cu condiţia să fie doi domnitori şi numai câteva instituţii comune. Era un fel de federalizare cam ciudată. Caimacanul Nicolae Vogoridi ( locţiitor domnesc ) falsifică alegerile în Moldova dar acestea sînt anulate la presiunea făcută asupra Turciei de către Napoleon al III-lea al Franţei. ,,Iată-ne în ianuarie 1859; alegeri mai întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti. E aici un exemplu minunat de inteligenţă a clasei noastre politice de-atunci. Cei de la Iaşi, după multe tergiversări, aleg pe un om aproape necunoscut, colonelul Alexandru Ioan Cuza…Ce vor face bucureştenii? Aici, după cum am spus, încă de la 1848 exista şi o mişcare populară în mâna revoluţionarilor, ca de pildă fraţii Brătianu, care văzuseră cum se face o revoluţie la Paris şi ştiau să apeleze la mase. Poporul manifestă violent şi sileşte parlamentul la 24 ianuarie/ 5 februarie 1859 să-l aleagă tot peAlexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei. Am pus astfel Europa în faţa unui fapt împlinit: alegerea aceluiaşi domn în cele două principate. A fost nevoie de vreo trei ani de discuţii diplomatice grele şi de ajutorul lui Napoleon al III-lea, un fel de naş la făurirea României, pentru a se admite, în fine, că avem un singur domnitor…“ (Neagu DJUVARA)

Împlinirea năzuinţei

După 1859 Principatele Unite vor purta numele de România. Vine Carol I, apoi urmează Independenţa pentru care România şi-a adus tributul de lacrimi şi sânge, apoi fatidicul an 1914 cu asasinarea principelui Franz-Ferdinand-principele moştenitor al Austro-Ungariei.   Regele Ferdinand devine întregitor de ţară. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz spun totul despre jertfa soldaţilor români. ,,Pe aici nu se trece!“ La data de 1 Decembrie 1918 Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Crişana votează la Alba-Iulia unirea cu România. Din nou se vor afla împreună ierarhii celor două confesiuni naţionale române: Miron Cristea şi Iuliu Hossu care se vor îmbrăţişa în faţa uralelor românilor veniţi pe Câmpul speranţelor naţiunii române. După evenimentele din decembrie 1989, 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României.

Adeziuni colective pentru Unire din Ţara Făgăraşului

Consiliul Naţional Român Comitatens din Ţara Făgăraşului  a mobilizat populaţia în vederea participării la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Hotărârea unanimă a românilor din Ţara Făgăraşului de unire cu România, s-a exprimat prin aşa-numitele adeziuni colective care purtau semnătura a mii de locuitori.  Adeziunea locuitorilor din Beşimbac,  datată din 27 nov. 1918, ce purta numele ,,Hotărârea noastră” certifica hotărârea obştei poporului din această localitate  de unire cu România: ,,În această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii noştri, tot ce ne încălzeşte pe noi, cei de faţă şi tot ce va înălţa  pururea pe fiii şi nepoţii noştri”.   Acestor adeziuni li se alătură locuitorii din Viştea inferioară (300 de adeziuni), Viştea Superioară (1080 de adeziuni)  şi a altor comune. Din partea Făgăraşului şi a comitatului Ţării Făgăraşului au fost desemnaţi 39 de deputaţi, participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918. Patru au fost delegaţi ai instituţiilor bisericeşti (protopopii: Ioan Dan din Bran, Nicolae Borzea din Făgăraş, Valeriu Comşea din Făgăraş, Moise Brumboiu din Tohanul vechi); 6 delegaţi au reprezentat instituţiile culturale (Ioan Nossa şi Petru Tulbure din partea Despărţământul Astei din Bucium, Nicolae Borzea şi Ilie Beleuţă din partea Reuniunii Femeilor Române din Feldioara; George Dateş din Netotu, din partea Reuniunii Învăţătorilor gr. cat. din vicariatul Făgăraşului; 4 delegaţi au reprezentat gărzile naţionale române (sublocotenentul Ovidiu Popovici şi sergentul Iacob Flucuş din Bran, din partea Gărzii naţionale române din Bran, locotenentul George Cutean din Zărneşti şi sergentul major Elisei Măeruţ din Tohanul Vechi din Gărzii naţionale din Tohanul Vechi); alături de aceştia au fost desemnaţi 21 de delegaţi ai celor 4 circumscripţii electorale şi anume: 7 delegaţi aleşi în circumscripţia Făgăraşului (dr. Teodor Popescu din Făgăraş, Pompiliu Dan din Zărneşti, Nicolae Farcaş din Mândra, Dumitru Bălcăcean din Făgăraş, dr. Nicolae Șerban din Făgăraş; supleanţi: George Vlad din Făgăraş şi Ilarie Gonţea din Ţânţari); 8 delegaţi din circumscripţia Arpaşul de Jos (dr. Iosif Stoichiţă din Porumbacu, Vasile Bogdan din Arpaşul de Jos, Gheorghe Moldovan din Pojorta, Zevedei Arcaş din Voivodeni, Dănilă Gabor din Voila; supleanţi: Ioan Frăciu din Feldioara, Procopiu Benţia din Hurez, Ilie Balu din Noul Român); 1 delegat din circumscripţia Arpaşul de Sus (dr. Ioan Solomon din Porumbacul de Sus); 5 delegaţi din circumscripţia Tohanul Vechi (dr. Aurel Stoian din Bran, Aron Pană din Zărneşti, Spiridon Boita din Tohanul Vechi, Nicolae Râmbeţea din Poiana Mărului, Ioan Munteanu din Bran.

Şase făgărăşeni au reprezentat comitatul Făgăraş la Marea Unire  

Şase făgărăşeni care au reprezentat comitatul Făgăraş la Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Hariton Pralea era originar din Breaza,  doctor în Drept,  licenţiat la Viena şi Budapesta, avocatul tractului Şercaia şi notarul comitatului Făgăraş. Nicolae Borzea de Vişti, protopop al Făgăraşului, dr. Nicolae Şerban de Voila, avocat al Făgăraşului, dr. Octavian Vasu, avocat al Făgăraşului, Valer Comşa, preot din Copăcel, Pompiliu Dan, învăţător şi director al Şcolii din Zărneşti. Cei şase făgărăşeni de elită au fost aleşi şi în Marele Sfat Naţional Român.

Presa făgărăşeană la momentul Unirii
 

 Ziarul făgărăşean Oltul consemna: ,,După un lanţ de veacuri nemiloase, cari au îngenuncheat oameni mari-dară nu au putut nimici idealul naţional, cari au ţinut în robie milenară întunecată urmaşii coloniştilor Viteazului Traian, dar nu au putut fărîma puterea de viaţă a neamului nostru, a bătut şi pentru noi, cei din Ţara Oltului şi plasele învecinate, ceasul mîntuirei vecinice şi al mulţumirii desăvîrşite. Şi togmai în momentele istorice cele mai înălţătoare-cînd tricolorul românesc flutură pe malul Tisei îngîmfate şi ameninţătoare, Regele României întregite, Regina României mărite, după ce au cercetat frontul de la Vest, oraşe însemnate şi locuri istorice-au sosit la Făgăraş“ ( Oltul, nr. 41-42, 6 iunie 1919)  (Ştefan BOTORAN)