Aleşii locali de la Victoria au decis să penalizeze proprietarii de clădiri aflate pe raza oraşului care nu-şi întreţin proprietăţile. Sancţiunile vor fi aplicate prin majorarea impozitului pe clădiri şi cu 500%, aşa cum le permite legislaţia, în funcţie de gradul de degradare. Pe lista neagră se află blocul nr. 44 de pe strada Oltului, cunoscut în urbe ca ,,blocul groazei. De mai muţi ani acest imobil este lăsat în paragină astfel că a ajuns un real focal de infecţie. Blocul nu mai are geamuri şi uşi, tencuiala a căzut până la cărămidă, zidurile sunt negre de fum, iar şobolanii mişună în voie în interior. În acest an, proprietarul imobilului a fost sancţionat de Primăria Victoria şi de reprezentanţii DSP Braşov pentru ,,neîntreţinerea şi starea de degradare avansată a imobilului’’, dar proprietarul nu a luat nicio măsură.
- ,,În acest an Primăria Victoria şi DSP Braşov a sancţionat proprietarul blocului de câteva ori şi în continuare o să-i dăm amenzi până se va rezolva situaţia. Proprietarul susţine că va face ceva în imobilul respectiv, dar nu există nicio intenţie din partea acestuia. O să propun majorarea impozitului şi pentru alţi proprietari care deţin imobile în zone de impact ale oraşului şi le lasă neîngrijite. Am trimis câteva adrese şi dacă nu se remediază situaţia vom trece la majorarea impozitelor” a spus Camelia Bertea, primarul oraşului Victoria.
Comisie de evaluare
O comisie din cadrul Primăriei Victoria instituită pentru evaluarea clădirilor în funcţie de starea de degradare a acordat Blocului nr. 44 de pe strada Oltului un punctaj de 66,66%, încadrându-l în categoria a 2-a. ,,Deficienţele nu au fost remediate de către proprietar până la data de 31 iulie 2021 conform Somaţiei nr. 2.428 din 3 februarie 2021 şi propunem majorarea impozitului pentru anul 2022 cu 400% ca urmare a constatării stării tehnice” a propus această comisie.
Categorii de impozitare
- Categoria 5: supraimpozitarea cu 100% pentru punctaj procentual între 2 % şi 20%
- Categoria 4: supraimpozitarea cu 200% pentru punctaj procentual între 21% şi 40%
- Categoria 3: supraimpozitarea cu 300% pentru punctaj procentual între 41% şi 60%
- Categoria 2: supraimpozitarea cu 400% pentru punctaj procentusal între 61% şi 80%
- Categoria 1: supraimpozitarea cu 500% pentru punctaj procentual între 81% şi 100%
Istoricul blocului
Blocul nr. 44 de pe strada Oltului a fost achiziţionat în luna mai 2018 de un proprietar din Oradea. Acesta a cumpărat blocul cu 20.000 euro şi a promis că-l va reabilita cu fonduri guvernamentale prin proiectul Start-Up naţional 2018. Proprietarul se lăuda atunci că la parterul imobilului va amenaja 24 de spaţii pentru prestări servicii ce vor fi închiriate. Imobilul nr. 44 de pe strada Oltului nu mai este locuit de 13 ani şi apartinea firmei de construcţii Brafcov SA Braşov care a intrat în faliment. Blocul a fost preluat de SC Concefa SA Sibiu, dar şi această firmă a intrat în insolvenţă, astfel clădirea a rămas în paragină. A ajuns apoi pe mâna unei firme din Cluj care a scos blocul la vânzare. În prima fază preţul cerut a fost de 208.000 euro şi în final a fost vândut cu 20.000 euro.