Un tânăr de 20 de ani din Cincu a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru săvârşirea repetată a aceleiaşi infracţiuni. Acesta conducea un moped pe DJ 105A, pe raza localităţii Cincu, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testat cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul indicând 0,21 mg alcool pur în aerul expirat. S-a întâmplat luni, 25 octombrie a.c., în jurul orei 21.40. După nici 2 ore, tânărul a fost depistat de poliţişti conducând mopedul pe DJ 105A deși i se adusese la cunoștință faptul că nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe numele lui oamenii legii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” (2 fapte).