Marţi, 28 septembrie 2021, începând cu ora 13.00, la Muzeul „Prima Şcoală Românească” din Mun. Braşov va avea loc vernisajul expoziţiei foto-documentare itinerante „135 de ani de la nasterea Preotului profesor camboviteano-muscelean Gheorghe I. Cotenescu”, manifestare organizată sub patronajul şi cu Înalta Binecuvântare a IPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Un eveniment comemorativ, cultural, dedicat memoriei unuia dintre clericii ortodocşi cei mai reprezentativi din prima jumătate a secolului al XX-lea. Organizatorul expoziţiei este dl. Radu Petrescu-Muscel, ziarist pensionar, nepotul direct al preotului Cotenescu (1886 – 1965). În timpul pandemiei de coronavirus (iulie 2020-septembrie 2021), dl. Petrescu a vernisat cu succes această expoziţie – 40 fotografii înrămate din colecţia personală – în instituţii publice şi în aşezăminte bisericeşti (cu aprobarea Chiriarhilor Eparhiilor respective) la Bucureşti şi în mai multe localităţi din şapte judeţe (Argeş, Bihor, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi şi Vâlcea).
Cine a fost preotul profesor căpitan Gheorghe Cotenescu
Rolul jucat pe multiple planuri de preotul profesor căpitan Gheorghe Cotenescu, dublu licenţiat (Teologie şi Conservator), a fost rodnic în eforturile de edificare, unificare şi consolidare naţională, culturală şi bisericească din prima jumătate a secolului al XX-lea. Elev favorit al profesorului Ion Popescu-Pasărea, fostul animator cultural din studenţie în cadrul societăţilor corale „Carmen” (dirijor D. G. Kiriac) şi „Hora” (dirijor Juarez Movilă), devine capelan militar în întreaga campanie a Războiului de Întregire a Neamului şi consolidare a României Mari (1916 – 1919), participând alături de soldaţii români la eliberarea Basarabiei şi a Ardealului, până la Budapesta, însufleţindu-i moral, asigurându-le asistenţa religioasă şi implicându-se în acordarea primului ajutor răniţilor. În martie 1919 face parte din delegaţia regăţeană condusă de viitorul preot academician Nicolae M. Popescu, invitată să participe la lucrările primului Congres al preoţilor ardeleni desfăşurat în libertate (Sibiu), cu rol decisiv în unificarea bisericească, prilej cu care îl cunoaşte şi pe protopopul Vasile Saftu, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Scheii Braşovului.
Secretar particular al lui Nicolae Iorga
În plan cultural, a fost un intim al marelui istoric Nicolae Iorga, cu care a colaborat strâns în calitate de secretar particular al acestuia, de secretar al Ligii Culturale şi mai ales în calitate de conferenţiar constant la Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte, inclusiv după asasinarea mentorului său. Are o activitate didactică de excepţie (25 de ani), fiind profesor la patru prestigioase Seminarii Teologice, unde contribuie la modelarea caracterului viitoarei elite a Bisericii Ortodoxe Române (patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, episcopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, vicarul patriarhal Roman Stanciu, ieromonahii Sofian Boghiu, Iustin Pârvu, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Ganea etc.). Pe lângă nenumăratele recunoaşteri şi înalte distincţii primite în timpul vieţii, de la rangul bisericesc de iconom stavrofor cu dreptul de a purta crucea patriarhală de aur „Miron Cristea”, la ordinul militar „Coroana României”, fostul deputat de Muscel din timpul guvernului Iorga-Argetoianu (1931 – 1932) are bucuria de a fi martor la finalizarea celei mai mari realizări de suflet a sa, târnosirea noii biserici din Stoeneşti-Muscel, lăcaş de cult reprezentativ proiectat de arhitectul muscelean Dimitrie Ionescu-Berechet, edificat cu mari eforturi, prin liste de subscripţie pe care le-a lansat în ţară de-a lungul a douăzeci de ani (1919 – 1939), în prezenţa patriarhului Nicodim Munteanu şi a doi cavaleri ai ordinului „Mihai Viteazul”, ziaristul Pamfil Şeicaru şi generalul Gheorghe Rasoviceanu, comandantul său din război. A patra fereastră spre cer ridicată în numele dreptei credinţe de reprezentanţi ai celor şaşe generaţii din Neamul Coteneştilor care au trudit jertfelnic în acest scop în judeţele Muscel şi Dâmboviţa. Toate patru funcţionale şi azi, majoritatea având şi statut de monument istoric.
Torturat la temuta închisoare Piteşti
În timpul persecuţiilor comuniste, preotul a fost arestat, torturat, condamnat şi încarcerat 14 luni la închisoarea Piteşti (martie 1949 – mai 1950, chiar în timpul aplicării de Securitate a diabolicului Experiment al „Reeducării”, fiind etichetat ca „bandit, duşman al poporului, contrarevoluţionar”, „favorizator” al celei mai longevive mişcări de rezistenţă armată anticomunistă din Europa de Est (1948 – 1960), înfiinţată şi condusă de locotenent-colonelul martir Gheorghe Arsenescu, ofiţerul câmpulungean arestat de Securitate abia în 1960 şi executat în 1962 cu 2 zile înainte să împlinească vârsta de 55 de ani. Regăsim numele şi fotografia preotului la Memorialul Crimelor Comunismului şi Rezistentei de la Sighetul Marmaţiei (Sala 13, parter, „Represiunea împotriva Bisericii”). Un preot de mir care s-a afirmat nu doar în fostul judeţ Muscel, ci şi la nivel naţional, ca animator cultural-bisericesc şi al mişcării cooperatiste, dar şi în domeniul publicistic, al dirijoratului şi al compoziţiei muzicale, biografia sa fiind inclusă în peste 10 enciclopedii şi dicţionare de specialitate.
Cetăţean de Onoare Post-Mortem
Este Cetăţean de Onoare Post-Mortem în localităţi din toate provinciile istorice: Ardeal (Beiuş), Moldova (Iaşi) şi Muntenia (Câmpulung Muscel şi Stoeneşti-Argeş), cu stradă eponimă şi nume de cămin cultural în com. Stoeneşti, unde a slujit 53 de ani, perioadă întreruptă doar de mobilizarea ca ofiţer în rezervă în Războiul de Întregire a Neamului şi de cele 14 luni de detenţie politică.
Recuperaea memoriei
Expoziţia are meritul de oferi braşovenilor informaţii şi fotografii inedite despre oameni pe care preotul a avut şansa de a-I cunoaşte personal, personalităţi cu rol important în istoria oraşului precum protopopul Vasile Saftu, avocatul clujean dr. Amos Frâncu şi anarho-comunistul basarabean Ilie Cătărău, încadrându-se astfel pe linia eforturilor istoricilor contemporani de recuperare a imaginii şi a realizărilor unor mari personalităţi ale poporului român, clerici şi laici, apărători ai idealurilor naţionale şi mărturisitori ai temniţelor comuniste. (Petrescu-Cotenescu Ion-Gheorghe-Radu)