Un elicopter SMURD va fi amplasat la Victoria şi va asigura urgenţele medicale înregistrate în judeţele Braşov şi Sibiu. Medicii şi asistenţii medicali de la SMURD, dar şi din Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) din spitalele judeţene din Sibiu şi Braşov vor opera pe noul elicopter SMURD. Cel puţin aşa a declarat  miercuri, 14 iulie a.c.,  ministrul Muncii, deputatul de Sibiu, Raluca Turcan.

  • Spitalul Judeţean din Sibiu va putea participa prin medicii şi asistenţii de la UPU-SMURD la activitatea noilor elicoptere operate de Inspectoratul General de Aviaţie, în mod deosebit in zonele montane, ca urmare a deciziei pe care am adoptat-o în Guvern. Practic,  s-a aprobat lista operatorilor medicali şi cea a unităţilor colaboratoare pentru elicoptere, iar Spitalul Judeţean din Sibiu a fost inclus, alături de Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov în vederea operării unui nou elicopter care va fi amplasat în localitatea Victoria”, a precizat Raluca Turcan.

În prezent, turiştii răniţi în Munţii Făgăraş sau pacienţii care au urgenţele medicale din judeţul Sibiu și care au nevoie de transport aerian medical sunt transportaţi cu elicopter SMURD chemat din judeţul Mureş sau de la Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here