Echipe mixte ale Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Alba și Sibiu, au desfășurat, ieri ample acțiuni de control în zona Transfăgărășan – Bâlea Lac.
Comisarii ANPC au aplicat 9 amenzi contravenționale, în valoare de 49.000 lei și 2 avertismente, oprind definitiv de la comercializare și retrăgând din circuitul consumului uman peste jumătate de tonă de produse alimentare, în valoare de aproximativ 21.000 de lei, mai mulți operatori economici aflându-se, în continuare, în verificări.
Cele mai importante abateri constatate au fost:
- Comercializarea sau utilizarea ca materie primă a unor produse alimentare cu data durabilității minimale/data limită de consum depășite
- Utilizarea de aparate de măsură neverificate și neomologate
- Nerespectarea condițiilor de depozitare precizate de producător pe eticheta produselor alimentare (temperatură neconformă, depozitare direct pe paviment sau în locuri neautorizate)
- Expunerea la vânzare a produselor alimentare la temperaturi de peste 30 O C, fapt care aduce produsele în cauză într-o stare total improprie consumului
- Expunerea la vânzare a produselor alimentare fără etichete sau cu etichete care nu prezentau elemente de identificare ale producătorului, importatorului sau termene de valabilitate
- Expunerea la vânzare a produselor alimentare cu informări deficitare față de consumator (absența sursei de proveniență a produsului, a denumirii, prețului acestuia etc.)
- Prepararea unor produse alimentare în condiții improprii
- Expunerea la vânzare a produselor alimentare din carne de vânat, fără documente de proveniență a acesteia
- Comercializarea a diverse băuturi neconforme (depozitate deficitar, fără elemente de identificare etc.)
- Condiții neconforme de primire turistică și servicii de cazare deficitare
Campania de verificări începută în această zonă continuă și în zilele următoare.