,,Sunt nevoit să fac următoarele precizări referitoare la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor și la investițiile care urmează sa fie efectuate în zona Țării Făgărașului, ca urmare a unor poziții exprimate public de dl Gheorghe Sucaciu primarul municipiului Făgăraș.

Prin investiţiile propuse, proiectul SMID  rezolvă problema gestionării deșeurilor în județ

Consiliul Județean Brașov are în lucru proiectul Sistemului de Management Integrat al Deseurilor (SMID), în valoare de aproximativ 100 milioane de euro,  pentru care există finanțare din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare. SMID este un sistem complet, care acoperă întreaga suprafață a județului Brașov și care prin investiții majore își propune rezolvarea  definitivă a problemei  gestionării deșeurilor în județ. În cadrul proiectului sunt prevăzute toate facilitățile necesare pentru colectarea, sortarea și reciclarea deșeurilor, astfel încât să ne putem atinge țintele de reciclare asumate la aderarea în Uniunea Europeană.

Lipsa SMID, sancţiuni de  3,5 milioane de lei la  Fondul de Mediu  pentru localităţile din judeţ, în 2020

Este un proiect absolut necesar, cu toții știm de gestionarea defectuoasă a deșeurilor, am văzut gunoaiele aruncate pe câmp, deversate în ape sau îngropate în păduri. Ce nu se vede dar se simte, este situația financiară. Majoritatea localităților  din județ plătesc sume semnificative către Autoritatea Fondului de Mediu, drept compensație pentru neatingerea țintelor de reciclare impuse de UE, iar valoarea totală a acestor compensații a fost de peste 3,5 milioane Ron pentru anul 2020.  În proiectul SMID vor fi incluse de la pubele până la obiectivele majore care au ca scop: colectarea,  sortarea, tratarea și reciclarea sau valorificarea deșeurilor astfel încât toate localitățile din județul nostru să își poată atinge țintele de reciclare.

  Obiectivele SMID 

  •   Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID ) care este un amplasament pentru  reciclare, o fabrică unde deșeurile vor fi sortate, tratate și prelucrate astfel încât să poată fi   reciclate sau valorificate. Deoarece acest CMID este obligatoriu să fie amplasat pe o rază de 30 km în jurul municipiul  Brașov, care este cel mai mare generator de deșeuri, sunt 2 locații  posibile pentru acest CMID, una la Prejmer și una la Săcele.   CMID NU va fi depozit de deseuri;
  •   O stație de transfer la Rupea, unde deșeurile colectate din zona Rupea vor fi compactate și transferate în containere de capacitate mare pentru a putea fi transportate cu mașini transcontainer la CMID pentru mai multă eficiență și pentru a putea scădea costurile legate de serviciile de salubrizare;
  •   O stație de sortare și tratare amplasată în zona Țării Făgărașului, astfel încât să nu fie necesar transportul întregii cantități de deșeuri colectată din Țara Făgărașului până la CMID . Deșeurile să fie sortate și tratate local și doar deșeurile finale, care reprezintă doar 10-20% din totalul cantității de deșeuri colectate, să fie transportate direct la depozitul de deșeuri de la Săcele. Acest amplasament este necesar tocmai pentru a putea scădea costurile legate de salubrizare, prin micșorarea cheltuielilor legate de transportul inutil al deșeurilor.

 Informaţii eronate despre CMID au fost transmise făgărăşenilor de către primar

După cum am spus SMID este un proiect care acoperă întreaga suprafață a județului. Necesitatea acestui proiect și a unei facilități performante de sortare și tratare a deșeurilor în zona Țării Făgărașului este evidentă și prin prisma faptului că au fost descoperite deșeuri depozitate necorespunzător în  mai multe ocazii în condițiile în care costurile legate de salubrizare în Făgăraș sunt destul de ridicate. Deși este evidentă necesitatea stației  de sortare și tratare, tocmai pentru a asigura o gestionare performantă a deșeurilor și menținerea sub control a cheltuielilor legate de salubrizare, au apărut recent informații care induc în eroare cetăţenii referitoare la mai multe aspecte ale proiectului.

Deşeurile din zona Rupea nu vor fi aduse la staţia de la Făgăraş

Prima ar fi ca la această stație de sortare și tratare vor fi aduse și deșeuri din zona Rupea. – NU este adevărat! Aici vor fi prelucrate deșeuri doar din Făgăraș și zona Țării Făgărașului, deșeurile din zona Rupea, vor fi adunate la stația de transfer care e prevăzută a fi construită la Rupea, iar după compactare vor fi duse la CMID amplasat în vecinătatea municipiului Brașov. Acest lucru este prevăzut atât în Planul Județean de gestionare al Deșeurilor (PJGD) cât și în Raportul de Mediu, care au fost depuse la Agenția pentru Protectia Mediului Brașov, documente care pot fi consultate public.

 Nu se va realiza un depozit ecologic la Prejmer

Informația conform căreia în cazul în care CMID va fi amplasat la Prejmer, acolo se va realiza și un depozit ecologic, NU este adevărată! Acest lucru nu este posibil nici din punct de vedere al legislației în vigoare și nici nu este trecut în Planul Județean de Gestionare al Deșeurilor, care este documentul care reglementează măsurile și invetițiile care vor fi efectuate in domeniul gestionării deșeurilor în județul Brașov.

Primarul Făgăraşului contrazice  adresa  APM privind contaminarea terenului  de la Nitramonia printr-o scrisoare

Referitor la locațiile vehiculate pentru stația de sortare și tratare din zona Făgăraș, deși această investiție este absolut necesară pentru Făgăraș și va trebui amplasată în Țara Făgărașului,  Primăria Făgăraș nu a putut să asigure terenul necesar pentru amplasarea investiției.  În consecință au fost discutate 3 locații :

  • O locație pe care Primăria Făgăraș a considerat-o corespunzătoare, pe fosta platformă industrială a Nitramonia, în apropiere de Hurez, unde Consiliul Județean ar fi trebuit să achiziționeze terenul necesar. Problema nu o reprezintă achiziția ci faptul că terenul respectiv este înregistrat pe lista siturilor potențial contaminate așa cum o demonstrează adresa anexată, transmisă de către APM Consiliului Județean, astfel fiind necesar un studiu pentru a stabili dacă terenul respectiv este sau nu este contaminat. Acest studiu are costuri ridicate, iar procedura de achiziție și efectuare a lui durează mult timp. Un timp pe care nu il avem disponibil datorită termenului scurt pe care îl avem pentru depunerea cererii de finanțare. De asemenea, Consiliul Județean nu poate comanda un studiu cu un rezultat incert pentru un teren care nu-i aparține și nici nu poate achiziționa un teren potențial contaminat. Dl Sucaciu a afirmat că va da Consiliului Județean o scrisoare prin care atestă că acest teren nu este contaminat. Nu cred că, Comisia Europeană va acorda o finanțare pentru o sumă atât de mare, pentru un teren despre care Agenția pentru Protecția Mediului a confirmat că apare în registrul terenurilor potenţial contaminate, doar pe baza unei scrisori de la Primăria Făgăraș.
qrf

 Primarul Făgăraşului a dezinformat în privinţa amplasamentului  dintre Făgăraş şi Hurez  

O locație aflată pe un teren situat între Făgăraș și Hurez unde, într-un mandat anterior Consiliul Local Făgăraș a acordat drept de administrare Consiliului Județean exact în vederea proiectării unei stații de sortare și tratare a deșeurilor. Mai mult, pentru această locație au fost realizat un Plan de Urbanism Zonal pentru o stație de sortare și de tratare a deșeurilor și aprobat Plan de Urbanism General în care este specificată aceași destinație, iar aceste planuri au fost aprobate de Consiliul Local Făgăraș. Recent, în ultima fază a avizării de către APM a Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, în cursul procedurii de dezbatere publică a PJGD,  dl. Sucaciu a considerat oportun să retragă Consiliului Județean dreptul de administrare. Nu are sens să discutăm motivele pentru care a considerat necesar acest lucru, dar nu pot să nu contest oportunitatea acestui fapt, când după mai mult de 8 ani de la acordarea dreptului de administrare și 5 ani de la aprobarea PUG-lui  a considerat oportun exact acum să îl retragă fără să țină cont de absoluta necesitate a proiectului SMID pentru Țara Făgărașului și pentru întreg județul Brașov. Este util să menționez că zona respectivă are destinația de zona industrială. Casa de locuit la care s-a făcut referire că este construită la mai puțin de 50 de m de posibilul amplasament  este de fapt un spațiu industrial cu hale în curte și o clădire de birouri în față. Din informațiile avute de CJ, din 2016, după ce s-a aprobat PUG pentru stație de sortare și tratare deșeuri, pe strada Hurezului nu s-a mai eliberat nici o autorizație de construcție pentru casă de locuit. De asemenea,  dl. primar  a afirmat că a aflat acum o lună de intenția CJ de a construi pe terenul respectiv o stație de sortare și tratare. Având în vedere că a fost votat de către Consiliul Local Făgăraș un HCL în 2013 pentru acordarea dreptului de administrare, un HCL în 2014 pentru aprobare PUZ și în 2016 pentru aprobarea PUG în care terenul respectiv are destinatia de stație de sortare și tratare a deseurilor, cred ca dl. Sucaciu ar fi trebuit sa aibă aceste informații.

 Primarul Făgăraşului dezinformează şi în privinţa amplasamentului de la Calbor

A treia locație pentru stația de sortare și tratare a deșeurilor necesară în urma faptului că  prima locatie, propusa de dl. primar Sucaciu este pe un teren potențial contaminat, la a doua locație dl. primar a ales sa retragă dreptul de administrare acordat CJ, a fost găsită pe teritoriul localității Beclean, pe drumul spre Calbor la o distanță destul de mare de Făgăraș. Referitor la obiecția că în apropiere sunt zone protejate, echipa de la CJ s-a consultat cu Agenția națională pentru Arii Protejate și s-a asigurat de faptul că ariile protejate din zonă nu vor fi afectate. De asemenea, considerăm că traficul pe drumul județean nu va crește semnificativ având în vedere faptul că la această stație de sortare și tratare vor fi aduse doar deșeurile din Făgăraș și Țara Făgărașului nu și din alte zone.

SMID, un exemplu de bune practici

La final, menționez că și în exercițiul financiar 2007-2013 s-a încercat implementarea unui proiect SMID, dar proiectul a eșuat tocmai din cauza lipsei de consens politic pe proiect, iar acest lucru a generat creșteri de tarife la salubrizare, în paralel cu consecințe vizibile sub forma înmulțirii cazurilor de depozitări ilegale de deseuri. Județul Brașov a rămas unul dintre puținele județe în care nu s-a realizat SMID. Majoritatea vecinilor noștri, ca de pildă Județul Covasna, au implementat acest sistem care funcționează, ba chiar sunt exemple de bune practici. Consider că acest proiect este foarte important pentru toți brașovenii și trebuie sprijinit indiferent de orientarea politică, aceasta este ultima ocazie pentru a obține o finanțare în acest scop, iar dacă și acum vom pierde ocazia să il realizăm, nu doar că vom rămâne în situația actuală, dar sănătatea ne va fi afectată, iar compensațiile pe care trebuie sa le plătim către AFM pentru neatingerea țintelor de reciclare  vor fi majorate și acest fapt se va răsfrânge inevitabil asupra cheltuielilor legate de salubrizare. E timpul ca orgoliile să fie lăsate deoparte, astfel ca toţi cetăţenii judeţului Braşov să beneficieze de colaborare politică reală în slujba lor”. (Zoltan Szenner, vicepreşedintele CJ Braşov)

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Nu incanta ideea,dar undeva trebuie pusa.Daca informatia cu 30 km este valabila. Mai curand as cere superutilaje,securitatea procesului,…Cred ca a venit vremea ca Poluatorul sa plateasca.Noi suntem poluatorii. Nu ne convine,dar este esential sa facem curat dupa noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here