Exista zone pe anumite suprafeţe ale dinţilor care nu pot fi curăţate, de aceea, se impune utilizarea mijloacelor ajutatoare precum apa de gură, aţa dentară sau periuţele interdentare. Eliminarea în totalitate a bacteriilor este imposibilă, de aceea menţinerea sănătăţii orale este un proces continuu şi susţinut, care nu trebuie sub nici o formă omis. Alegerea aţei dentare trebuie sa fie confortabilă pentru pacient.

Tipuri de aţe dentare

  •  de nylon: este multifilament şi este disponibilă în varianta cerată sau necerată
  • de teflon: este monofilament.

Este indicată utilizarea acesteia minim o dată pe zi, de preferinţă seara, înainte sau după periajul clasic, se infasoara ata(40 cm) in jurul degetelor si se curata spatiile dintre dinti cu miscari de la gingie spre varful dintelui.

Beneficiile atei dentare

  •  înlătură reziduurile alimentare şi placa bacteriana
  • ajută la menţinerea unei respiraţii proaspete, nederanjante pentru pacient şi pentru anturaj, mirosul neplăcut de origine bucală este dat de produşii de degradare rezultaţi din alimente sau de existenţa proceselor carioase.
  • previne inflamatia gingivala,aceasta este urmată la scurt timp de sângerare la periaj si mai apoi spontană, semnele reprezentând punctul de plecare pentru parodontită, care va duce în timp la pierderea. dintiilor .Gingivita sau inflamaţia gingivală este un proces reversibil prin abordarea unei igiene corespunzătoare.

Utilizarea aţei dentare trebuie să înceapă cât mai repede pentru a obişnui pacientul cu acest obicei. Chiar dacă la început nu există suficientă manualitate şi pacienţii tind să îşi piardă răbdarea, cu timpul, acest mijloc adjuvant de igienizare va fi parte a periajului de zi cu zi. Studiile arată că prin periajul dentar clasic se elimină doar 50% dintre bacterii fiindcă putem accesa doar 3 din cele 5 suprafeţe ale fiecărui dinte. De aceea, mijloacele adjuvante de igienizare nu trebuie omise. (Dr. Dan Gavrilă)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here