Foto: Portretul luptătorului la tinereţe (regizor Constantin Popescu jr)
Securitatea lansase la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie 1951, în regiunea Munţilor Argeş şi a Munţilor Făgăraş, „grupul de diversiune Mandea”. Misiunea sa consta în lichidarea grupului condus de fraţii Arnăuţoiu, care acţiona pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş. Prin intermediul lui Ioan Pop zis Jean, din comuna Lisa, grupul de diversiune al Securităţii, Grupul Mandea, a făcut legătura cu cinci partizani din grupul Gavrilă între care era şi Andrei Haşu. Într-un document al Securităţii se nota că grupul „Mandea” a dovedit „lipsă de tact”, iar în urma „trădării” unui membru al acestuia, un fost legionar şi cunoscut cu Andrei Haşu din închisoare a fost dezarmat. Trei dintre membrii grupului „Mandea” au fost împuşcaţi de partizani la 14 septembrie 1951 pe Valea Zârnei. Ulterior, Jean Pop a dispărut de la domiciliu şi s-a alăturat grupului Gavrilă. Agenţii Securităţii încercaseră să-i imite pe partizani, fiind îmbrăcaţi cu haine ţărăneşti uzate şi se reclamau drept resturi ale unui grup de partizani din Vrancea, lichidat anterior de Securitate. Şansa partizanilor a fost că din grupul care avea misiunea să-i prindă făcea parte Vasile Motrescu, „un tânăr brunet, înalt, îmbrăcat în haine bucovinene”, partizan din Bucovina care se predase în vara anului 1951 şi pe care Securitatea încercase să-l folosească în acţiunea de anihilare a luptătorilor anticomunişti din Făgăraş. Motrescu le-a destăinuit planul bine ticluit al Securităţii, salvându-le astfel viaţa. Făgărăşenii i-au condamnat la moarte şi i-au împuşcat pe cei trei agenţi ai Securităţii (Ioan Vrabie, Nicolae Anghel sau Anghel Chioru (Mandea) şi Ioan Boian zis Moisescu). Cadavrele celor trei agenţi ai Securităţii au fost găsite într-o prăpastie pe valea pârâului Zârna, acoperite cu pământ şi crengi de copac. Datorită faptului că terenul era accidentat, nepermiţând transportarea cadavrelor, securiştii au dispus reînhumarea lor în locul unde fuseseră găsite. Astfel s-a încheiat una dintre operaţiunile de infiltrare, prin care Securitatea încercase lichidarea grupului Gavrilă. Anihilarea grupului Mandea a determinat Regionala de Securitate Sibiu să-şi intensifice activitatea contra partizanilor, constituind un „grup operativ”. În baza unei directive a Direcţiei Generale a Securităţii, din 5 octombrie 1951, un alt „grup operativ” s-a format la Regionala de Securitate Stalin, în care au intrat cinci ofiţeri de Securitate, sub comanda căpitanului Ioan Cârnu. Acesta avea ca misiune ducerea acţiunii informative şi operative până la anihilarea totală a formaţiunii lui Ion Gavrilă. Direcţia Generală a Miliţiei delegase pe lângă Regionala de Miliţie Stalin, ca instructor în „problema bande”, un locotenent a cărui sarcină era coordonarea activităţii Miliţiei în această chestiune, ţinând o strânsă legătură cu grupul operativ al Securităţii. Până la sfârşitul anului 1951 nu a fost prins niciun partizan, dar au fost identificaţi şi arestaţi numeroşi susţinători.
Întâlnirea cu Rudan, acel Mandea din grupul de securişti
Era 1951. La un izvor de sub poiana Scărişorii au convenit să se întâlnească în 12 septembrie. Primii au ajuns Brâncoveanu, Ilioiu, Nelu Novac şi Moşu. Au pus de mămăligă după ce au auzit semnalul de huhurez al lui Ghiţă, care era împreună cu Profesorul, Baciu şi Leu. S-au bucurat de revedere la o masă bogată, de data aceasta, cu 8 bulzuri. În aceazi zi, la Fereastra Sâmbetei un grup îi dă o poză lui Fileru pe care să o arate lui Baciu. Aşa apare în scenă unul Rudan, prieten al lui Baciu din închisoarea Aiud. De cum a văzut fotografia, Moşu nu a avut încredere în acest Rudan, care ceruse să se întâlnească cu Baciu pentru a-i spune noutăţi. Fixase o întâlnire la piscul Netotului în 14 septembrie, de Ziua Crucii. Partizanii socotesc să se ducă la insistenţele lui Baciu. Nici nu bănuiau ce urmează în locul ca o strungă ales de Rudan special pentru întâlnire. Şi-au făcut apariţia trei inşi înarmaţi, dar nici urmă de Rudan. Unul era îmbrăcat bucovinean, iar alţi doi în haine militare. Rudan aştepta însă la cabana din Valea Zârnii. Avea un scop bine pus la punct. Bucuros de reîntâlnirea cu prietenul lui, Baciu a plecat primul spre cabană. Pe drum, bucovineanul, Vasile Motrescu, a prins a-i spune lui Ghiţă că sunt vânduţi şi înconjuraţi. Cu iuţeala unui bun militar, Ghiţă l-a dezarmat pe căpitanul Pasăre, iar pe celălalt Moşu. I-au legat cu sfoara găsită la căpitan. Baciu a intrat în cabană, găsindu-l pe Rudan pregătind o tocăniţă de ceapă. N-a lipsit din peisaj îmbrăţişarea şi sărutul lui Rudan pe obrazul lui Baciu. Ne ducem cu gândul la gestul lui Iuda cu 2000 de ani în urmă. Cabana era plină de armament. Văzând că este descoperit, Rudan a rupt-o la fugă, dar Baciu a tras. L-au îngropat în preajma cabanei. Ceilalţi doi au fugit, singurul Motrescu rămânând lângă luptători. Profesorul şi Leu au tras, Pasăre a murit, iar celălalt a căzut rănit, dar nu pentru mult timp. Au săpat o groapă şi i-au îngropat, spunând câte o rugăciune la mormântul lor. Au aflat că grupul celor trei era instruit de Securitate să-i prindă pe luptători. Aveau asupra lor arme, stricnină, somnifere şi sfoară.
Proces verbal de interogatoriu
Învinuitul Haşu Laurean născut în anul 1921, luna octombrie, ziua 23, în Breaza, raionul Făgăraş, Regiunea Stalin, cu ultimul domiciliu în comuna Breaza, Regiunea Stalin.
6 august 1955, Loc. Bucureşti
Interogatoriul a început la ora 9, s-a încheiat la ora 17.
Întrebare: În primul proces de interogatoriu ai declarat de împuşcarea a trei cetăţeni bănuiţi de voi ca agenţi ai organelor securităţii. Relatează în mod detaliat cum s-a petrecut această crimă?
Răspuns: La începutul lunei septembrie 1951, cred că era pe ziua de 10, ne-am întâlnit eu cu Gavrilă pe de o parte şi Gheorghe Haşu, Andrei Haşu şi Chiujdea Ioan la locul numit Pîrîul Groşilor pe valea Pojortei. Cu această ocazie Andrei Haşu după ce ne-a întrebat dacă avem ceva important de făcut în zilele următoare, primind răspunsul negativ, ne-a întrebat dacă vrem să-l însoţim în 12 septembrie pe piscul Netotul la o întâlnire. Ne-a comunicat că Pop Jean a întâlnit patru indivizi fugari din Moldova şi care doresc să se întâlnească cu noi. A arătat că unul dintre aceştia este (din descrierea lui Pop Jean) Boian, fost deţinut legionar din închisoarea Aiud şi pe care Haşu Andrei îl cunoscuse din timpul detenţiei. Am fost şi eu de acord şi în aceeaşi seară am şi plecat spre muntele Netotul ca să fim prezenţi înainte cu o zi din motive de precauţie. Cum mergeam spre locul de întâlnire, am trecut pe la stâna Piscul Netotul unde ciobanul Tucă Ioan ne-a povestit că înaintea noastră trecuse pe acolo 3 indivizi înarmaţi. Cu această ocazie am primit ceva alimente de la Tucă Ioan şi încă de la unul anume Poşircă Vasile (baciul). Dimineaţa între orele 10 şi 11, fusese fixată întâlnirea la locul numit ,,pe plaiul de la Stâna Mare din deal”. Ne-am şi dus conform înţelegerii a apărut numai Andrei Haşu, iar ceilalţi ne-am postat în pândă. Printr-un semnal de fluerat, dat de ei, au apărut trei indivizi, apropiindu-se de Haşu Andrei. Sigur, s-a ridicat imediat şi Gavrilă şi pe urmă eu, Gheorghe Haşu şi Chiujdea. Am început să facem prezentările şi ciudat toţi am evitat să ne spunem numele. Au spus că au scăpat de urmărirea autorităţilor din Munţii Vrancei şi au venit în Munţii Făgăraşului, având nevoie de ajutorul nostru spre a colabora. Ne-au relatat că Boian e bolnav şi se găseşte mai în vale. La invitaţia lor am acceptat să mergem cu ei. Am luat ceva pâine şi am plecat spre locul numit ,,casa lui Chircă” din valea Zârnei. Când am ajuns în vale, după ce am trecut o punte, urmat de unul din cei trei numit Vrabie (aflat mai târziu) m-am întors să-mi fixez un punct de reper. Atunci Vrabie mi-a spus ca să mergem numai noi doi la vale că el cunoaşte drumul, dat fiind că a trecut ieri pe acolo. L-am lăsat înainte, mergând după el. După câteva minute ne-a ajuns din urmă Haşu Andrei. Fără să spună ceva a smuls pistolul automat din spinarea lui Vrabie. Eu automat i-am luat pistolul din buzunar. Ridicând ochii înapoi, am văzut cum unul (Motrescu) ţinea pistolul său (luat de la unul din ei) îndreptat spre capul celui de-al treilea supranumit ,,Căpitanul”, iar Haşu Gheorghe avea pistolul îndreptat către Motrescu. Normal, din această situaţie mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Peste câteva minute m-am şi lămurit când l-am văzut şi auzit pe Motrescu strigând către ai săi ,,tîlharilor, aţi vrut să vindeţi sînge de om”, repetînd de mai multe ori cuvîntul de ,,tîlhar”. ,,Căpitanul” adresîndu-se către Motrescu a spus: ,,Ne-ai luat-o înainte, Vasile!” şi apoi adresîndu-se nouă a zis că Vasile a făcut o faptă frumoasă. Haşu Andrei a curmat discuţiile, spunîndu-ne să lăsăm vorba şi să ne înţelegem omeneşte. Gavrilă a dat ordin să-i legăm. Pe Vrabie l-am legat eu cu Gavrilă cu sfoara ce ne-a dat-o chiar Vrabie din buzubarul lui. Pe ,,Căpitanul” l-au legat ceilalţi. I-am perheziţionat. Am găsit la ei fiole de otravă, sfoară multă, bomboane, o sticlă de rachiu şi grenade. A început cercetarea. Menţionez că Motrescu n-a fost legat. Haşu Andrei, lua cîte unul separat şi îl ducea la o mică distanţă, împreună cu Gavrilă, ceilalţi stăteau de pază şi mai întrebam şi noi câte ceva. La întrebările puse de mine, Vrabie a recunoscut că a fost arestat şi pus în libertate de MAI cu condiţia să plece cu un grup în munţi şi să ne descopere pe noi şi în special pe cei din grupul Arnăuţoiu. Ne-a spus legenda la care au fost învăţaţi să ne spună, în caz că întrebăm. Anume: faptul că s-au întîlnit întîmplător pe valea Sâmbetei, hotărînd acolo să ne caute pe noi pentru asociere. Între timp a revenit Haşu Andrei, Gavrilă şi ,,căpitanul”, lăsîndu-du-mi-l în grijă pe cel din urmă. Ei împreună cu Motrescu au plecat să-l aducă pe Boian. Între tmp noi am continuat cercetările. Ne-au povestit cum au trecut pe la diferite stîne şi cum se interesau de noi. Căpitanul ne-a spus că a fost student la Agronomie la Iaşi şi că a lucrat acolo în diferite grupuri subversive, ostile regimului. După cîtva timp au revenit Haşu şi Gavrilă cu Boian. Acesta din urmă i s-a adresat lui Vrabie şi Căpitanului cu cuvintele: ,,M-aţi pus bine pe mine. Nu v-a ajuns acest lucru? Vreţi să-i puneţi bine şi pe aceşti băieţi?” S-a dus la Gheorghe Haşu şi l-a sărutat, însă acesta a rămas rece. Vrabie a intervenit, recunoscîndu-ne că fiecare trimiteau rapoarte la MAI, printr-un curier cu care se întîlneau pe muntele Căpăţâna. Prin aceste rapoarte, Vrabie ne-a făcut atenţi că l-au semnalat pe Pop Jean şi ne-a propus să-l avertizăm. Gheorghe Haşu a plecat imeiat după Jean Pop. Între timp Motrescu s-a dus singur să aducă restul de bagaje ce au rămas la locul unde se găsea Boian. Revizuind bagajul, ceea ce credeam că nu ne mai poate fi de folos am aruncat, restul le-am dat înapoi la prizonieri cu raniţă cu tot. Singuri au rămas legaţi cei doi. Cu toate că Gavrilă a dat ordin ca Boian să fie legat, Haşu Andrei n-a făcut acest lucru, spunând că răspunde el. Ne-am pregătit de plecare spre Piscul Netotului. Eu mergean înainte şi ceilalţi mă urmau. Ne-am abătut puţin pe coastă din cauza unui ciopor de oi. Cu această ocazie Boian căuta să-l atragă deoparte pe Haşu Andrei spre a vorbi numai cu el. La unul dintre popasuri l-am văzut pe Boian că o ia la fugă pe coastă la vale. Chiujdea se desprinde de noi luându-l în urmărire pe Boian, iar Haşu Andrei a pus puşca la ochi şi a tras un singur foc. Boian a fost rănit şi era nevoit să se oprească. În acest timp s-a dus şi Haşu la Boian împreună cu Gavrilă, Chiujdea reîntorcându-se. Ulterior ei au povestit că Gavrilă i-a cerut lui Boian să scrie pe un bilet o listă de păcate pentru ca după moartea lui să fie dat unui preot pentru spovedanie. Menţionez că înainte de asta, Gavrilă i-a pus câteva întrebări referitoare la misiunea lui, dar Boian a refuzat să răspundă. La un moment dat Haşu Andrei ne-a chemat acolo unde era şi Boian şi ne-am dus cu cei doi cu tot. Era împuşcat în burtă. M-am dus de i-am adus apă, nu se văita, dar cerea apă. Credea că va fi lăsat în viaţă deoarece a cerut ca în caz că nu putem să-i aducem ceva ajutor medical, atunci să-l lăsăm lângă un pârâu în prăpastie, însă Andrei Haşu i-a răspuns că asta nu se poate. Pe urmă, adresându-se tuturor celor de faţă a zis că asemenea soartă ne-ar fi aşteptat şi pe noi. ,,Cred că vă daţi seama. Zise Andrei Haşu, că n-au altceva de făcut decît să-şi sape singuri groapa”. Noi am răspuns afirmativ. Atunci Haşu Andrei a dat ordin lui Vrabie şi ,,căpitanului” să se descalţe. După ce se descălţaseră ,,căpitanul” s-a pus să-şi sape groapa. În acest timp Vrabie plîngând şi cerând iertare lui Haşu Andrei, l-a rugat să-l dezlege la mâini, însă nu a primit niciun răspuns. Atunci Vrabie a încercat s-o ieie la fugă spre vale. Eu am alergat după el. După câţiva metri de fugă, se descărcase arma lui Andrei Haşu care-l nimerise uşor în piept, din spate. A oprit, iar eu l-am ajuns din urmă. L-am ţinut sub ameninţarea pistolului, în care timp l-am ocărât pentru că voia să fugă. Se apropie şi Andrei Haşu, adresându-i-se: ,,Ai crezut că scapi?”A ridicat pistolul şi i-a tras un cartuş în cap. Vrabie căzu. La ordinul lui Andrei, Motrescu şi cu mine ne-am apucat să-i facem groapa. După ce terminaserăm, l-am târât în groapă. Am observat că mai trăieşte. Am tras şi eu un foc. Am închis groapa şi am camuflat-o cu iarbă. Fiind toţi credincioşi, am acceptat ca Chiujdea să citească câteva rugăciuni pentru cel mort. După asta m-am dus la locul unde zăcea Boian şi ,,căpitanul” în aceeaşi groapă. Chiujdea venise şi el făcând pentru fiecare ceva rugăciuni.
Întrebare: Ce s-a întâmplat cu Motrescu?
Răspuns: Motrescu ne câştigase, natural, încrederea. ,,Fraţilor eu merg cu dvs, dacă vreţi să mă luaţi”, se oferea el. Chiujdea şi Gavrilă i-au răspuns în numele nostru că poate să rămână şi va putea să împartă cu noi cea mai mică bucăţică de pâine. Am plecat apoi spre pârâul Groşilor, pe valea Pojortei, unde aveam dimineaţa întâlnirea cu Haşu Gheorghe şi Pop Jean. Pe la ora 10 ne-am întâlnit şi au fost puşi la curent cu cele întâmplate. Am hotărât să-i propunem lui Motrescu să plece, fie că voia să se predea, fie că vrea să se ascundă, pe cont propriu. Motrescu voia însă să rămână, a cerut că mai bine să-l împuşcăm, dar nu voia să se predea. La aceste argumente, am acceptat să rămână cu noi. Natural cu această ocazie a intrat şi Jean Pop cu noi în bandă. Fiind prea mulţi ne-am despărţit. Eu am rămas în grup cu Gavrilă şi Motrescu. Pe drum mai aveam cîte o treabă de aranjat şi Gavrilă şi cu mine ne-am abătut de vreo 3 ori din drum pentru alimente. Motrescu fusese lăsat singur. De fiecare dată l-am regăsit. Înspre seară am ajuns la locul numit ,,Plaiul Babei”. Aci Gavrilă şi cu mine ne-am abătut de la drum pentru a vedea un depozit de alimente de-ale noastre din apropiere. L-am avertizat pe Motrescu că în caz de pericol din partea autorităţilor să tragă un foc şi să fugă spre vale. În prealabil îşi schimbase hainele ţărăneşti cu unele de turişti pe care le avea în bagajele celor împuşcaţi. Ne-am mai convenit că în caz că întârziem prea mult să se reîntoarcă la un loc unde noi lăsaserăm o parte din bagaje şi acolo ne vom reîntâlni. Am plecat. Când ne-am reîntors am găsit acolo bocancii, bagajul lui şi puşca. Motrescu nu era niciunde. Am imitat o pasăre de noapte (semnalul nostru convenit), dar el nu răspundea. Am căutat prin apropiere, crezînd că s-o fi sinucis. Nu l-am găsit. De atunci nici nu l-am mai văzut şi nici n-am auzit ceva de el.
Cele de mai sus le-am recitit şi după ce am constatat că corespund cuvânt cu cuvânt celor declarate de mine, susţin şi semnez.
Anchetator: Cpt. De securitate Dietel Ernest
Anchetat: Haşu Laurean”
(Lucia BAKI)