Programul de transport public judeţean de persoane, realizat prin curse regulate în judeţul Braşov, propune pentru perioada 2022-2028 patru grupe de trasee structurate după principiul teritorialităţii, care vor permite armonizarea graficelor de circulaţie şi a capacităţilor de transport cu nevoile utilizatorilor din zonele respective. Grupele propuse se orientează pe noduri (principalele oraşe) şi pe direcţii de deplasare. Totodată, s-a ţinut cont de rentabilitatea traseelor, astfel încât să se asigure un echilibru din punct de vedere financiar, pentru ca fiecare grupă să conţină atât trasee rentabile, cât şi trasee mai puțin rentabile.
- „În cel mai scurt timp, la nivelul Consiliului Judeţean vor fi definitivate şi celelalte documente în vederea demarării procedurii de licitație, astfel încât să putem asigura pentru următorii şapte ani un serviciu public de transport judeţean de persoane prin curse regulate modern și eficient, realizat în cele mai bune condiţii, cu respectarea tuturor normativelor în vigoare, furnizat în condiţii de siguranţă şi la tarife care să le permită tuturor cetăţenilor să se deplaseze acolo unde au nevoie. Ne interesează să avem operatori pe toate traseele, astfel încât cetăţenii să aibă acces neîngrădit la acest serviciu public”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Patru grupe de trasee
- Prima grupă include 19 trasee care fac legătura între: municipiul Braşov şi localităţi situate în partea de vest şi sud-vest faţă de Braşov; oraşul Zărneşti şi localităţi situate în partea de sud şi nord faţă de Zărneşti; municipiul Făgăraş şi localităţi situate în partea de sud-est şi vest faţă de Făgăraş; oraşul Victoria şi localităţi situate în partea de est şi sud-est faţă de Victoria.
- Cea de-a doua grupă are în componenţă 4 trasee care asigură conexiunea rutieră între Braşov şi localităţi situate în partea de nord a municipiului. Această grupă face legatura între comunele Augustin, Ormeniș, Apața, Maierus şi Crizbav cu minicipiul Brașov.
- Grupa a treia este formată dintr-un număr de 15 trasee care fac legătura între: municipiul Braşov şi localităţi situate în partea de vest şi nord-vest faţă de Braşov; municipiul Făgăraş şi localităţi situate în partea de est, vest, sud şi nord faţă de Făgăraş; oraşul Victoria şi localităţi situate în partea de nord faţă de Victoria, respectiv între Victoria şi Făgăraş.
- Cea de-a patra grupă este formată din 13 trasee care leagă zona Rupea cu municipiile Braşov și Făgăraş, inclusiv oraşul Rupea cu localităţile din jur.
Recomandări
Consiliul Județean Brașov a lansat în dezbatere publică, în data de 22 martie 2021, pentru 30 de zile, „Proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului de transport public judeţean de persoane, prin curse regulate în judeţul Braşov, 2022-2028”. Ca urmare a dezbaterii acestui proiect, au fost transmise un număr de 17 adrese cu recomandări privind programul de transport judeţean.
- Pentru Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate s-a propus prelungirea unor trasee sau înființarea altor trasee pe raza comunei Bran. Astfel, în viitorul Program de transport, localitatea Bran va fi tranzitată de 20 de curse județene pe zi.
- Au fost făcute recomandări referitoare la circulația curselor în zilele de sâmbătă și duminică, pe traseul Brașov – Poiana Mărului – Victoria.
- S-a solicitat introducerea unei curse pe traseul Brașov – Făgăraș, cu plecare la ora 7:00 atât din Brașov, cât și din Făgăraș.
- S-a cerut prelungirea traseului Brașov – Victoria până la Bâlea Cascadă, dar aceasta nu poate fi implementată, deoarece extinderea acestui traseu depășeste limita administrativă a județului Brașov.
- S-a propus suplimentarea unor curse sau înființarea unui traseu pe traseul Cobor – Ticuș – Făgăraș, pe acest traseu în viitorul program sunt cuprinse 2 curse dus/întors pe zi, iar pentru Felmer există traseele Făgăraș – Felmer, Rupea – Dacia – Viscri.