Foto: colecţia Ludovic Orban- Hălmeag
Se face vorbire de trei decenii de Făgăraşul istoric, atât la nivelul autorităţilor locale sau judeţene, dar şi de către moştenitorii vechilor familii de făgărăşeni. S-a vehiculat la un moment dat chiar implementarea unui proiect de restaurare şi punere în valoare a centrului istoric al Făgăraşului. Dar s-a ales praful de toate aceste idei. Dacă răsfoim monografiile creionate de istoricii sau de corifeii acelor vremi, în măsura în care le mai găsim, şi le îmbinăm cu poveştile ajunse la urechile noastre prin prin viu grai de la cei care le-au trăit, dar şi un raid prin presa vremii, reuşim să ne facem o imagine a Făgăraşului vechi. Ar fi de bun augur un proiect prin care fiecare casă să fie restaurată cu respectarea vechiului stil al târgului şi să poarte, in memoriam, o placă din marmură cu numele celui care a edificat-o şi a administrat-o. Ignoranţa conducerii contemporane a oraşului coroborată cu dezinteresul faţă de istoria urbei a dus la trecerea într-un con de umbră a memoriei Făgăraşului. Fără să fim tributari trecutului sau să fim ampretaţi astfel, putem aduce exemple în sprijinul afirmaţiilor de mai sus. Ştim cu toţii că salvarea Făgăraşului actual nu poate veni decât din turism. Ne ajută Cetatea, castelul medieval, care rivalizează cu multe edificii europene. Ne mai sprijină zecile de case declarate monumente istorice de Ministerul Culturii şi de care administraţia publică locală are obligaţia să se ocupe, să le întreţină şi să le promoveze. Ne ajută istoria vechilor bresle care, aici mai mult ca oriunde, au funcţionat cu mult succes. O călătorie în trecut în lumea cosmopolită a minunatului Făgăraş de odinioară va descreţi frunţile cititorilor fie ei cu mască sau fără. În urmă cu câţiva ani Muzeul Ţării Făgăraşului a organizat o expoziţie a Făgăraşului vechi în care au fost incluse o serie de piese de parimoniu, dar şi imagini cu firmele Făgăraşului vechi şi reclamele comerciale din presa vremii. Anuarul Socec din perioada 1924-1925 face un recensământ al tuturor meseriaşilor din întreaga Ţară a Făgăraşului cu nume şi adresă, cuprinzând pe cei mai celebri avocaţi, antreprenori, case de asigurări, bănci, cizmari, bărbieri, birturi, cafenele, fabrici de ţigle şi cofetării. De departe cofetăriile Chiba şi Embacher au rămas printre cele mai vestite care se mai păstrează şi astăzi în conştiinţa făgărăşenilor. În Făgăraşul vechi exista o activitate comercială intensă în care concurenţa era foarte acerbă.
Reclamele vremii
Reclamele vechi ne fac cunoscute celebrele hoteluri ale Făgăraşului, Transilvania, Mercur, Paris, care funcţionau în centrul Făgăraşului. Hotelul Paris era localizat undeva prin preajma Catedralei Ortodoxe, iar după el se afla celebrul restaurant Cocoşul Alb. Acele reclamele erau adevărate îndemnuri, dar dezvăluiau şi activitatea unor comercianţi celebri ai urbei precum pitarii Carol Balthes şi Ignaz Zsomberg, precum şi măcelarii Stefan Walter şi Ioan Roth.
- ,,D.L.Aldan, Fogaras, vis-a-vis de Hotel Mercur şi de ,,Furnica“ Dinţi şi măsele americane din aur de 22 de carate garantat bucata 16-20 coroane, cu garanţă de 10 ani. Dinţi pe cauciuc bucata de la 3 coroane. Întreaga dantură 28 bucăţi k-70-cu garanţă 5 ani, plombe de aur, porţelan, platină, argint şi email de la 2 coroane. Garanţă 2 ani. Scoaterea unui dinte sau măsea cu injecţiune 2 coroane şi fără dureri, garantez şi fără injecţie“ sau reclama afişată de unul dintre pălărierii făgărăşeni: ,,Rog pe Onoratele dame să binevoiască a-şi cîştiga convingerile despre intenţiunile mele solide prin cercetarea prăvăliei mele fără nici o obligaţie de cumpărare“.
- G.Weisz era unul dintre cunoscuţii comercianţi făgărăşeni ce confecţiona pălării iar Ion Welter vindea pălării şi căiţe pentru copii, Dragomir Marcu era croitor pentru bărbaţi, Nicolae Modoiu era cojocar şi Emma Maeltz , cu studii la Viena, deţinea un atelier de modă pentru dame.
- O altă reclamă care se foloseşte şi astăzi avea îndemnul ,,Cumpăraţi de la români“.
- În presa vremii găsim reclame pentru bere de bună calitate cum era cea a lui Costi Toma pentru berea Czell. Costi Toma a fost unul dintre cei mai renumiţi comercianţi ai oraşului şi un mare iubitor de cultură.
- Aflăm şi de Francisc Gutwirth, un mare architect, care a proiectat şi construit actuala Catedrală Ortodoxă din Sibiu.
- Bela Fischer şi Modacsi eru fotografii vremii şi aveau atelierele lângă fosta Baie Comunală.
- J.Jaros avea o firmă înfiinţată în 1887 şi era un comerciant cu activităţi multiple, avea băcănie în care comercializa vopseli, materiale, vinuri.
- Reclama lui George Sorea avea îndemnul: ,,Locul de întâlnire al fruntaşilor români din Făgăraş şi jur, mai ales în zilele târgului de săptămînă, Vinerea, este restaurantul George Sorea, la Hotel Paris, unde se află cea mai bună bere de Steibruck, vinuri veritabile şi bucătărie escelentă. Serviciu prompt şi culant“.
Între comercianţii făgărăşeni avea loc un fenomen des întâlnit în oraşele cosmopolite: meseriaşii saşi, unguri sau evrei îşi făceau reclamă la români şi invers.
Elitele Fãgãraşului vechi
Fãgãrasul vechi a cunoscut cea mai mare dezvoltare în perioada 1850- 1940. Elitele Fãgãrasului de la sfârşitul veacului XIX şi începutul celui de-al XX-lea erau renumite nu doar în ţarã, dar şi în afara graniţelor, iar produsele şi comerţul fãgãrãşenilor a rãzbãtut în ţãrile Europei şi în marile oraşe din România. Erau renumite prãjiturile Embacher, vinurile şi cogniacul de curmale ale lui Costi Toma, tipografiile lui Pop, Haţiegan sau Lazãr. Vârstnicii urbei îşi amintesc si acum cu mare plãcere despre viata trãitã în acele vremuri. Ei povestesc cu admiraţie despre farmacistii Fãgãraşului care erau dedicaţi întru-totul meseriei lor, diagnosticau si preparau medicamentele necesare pacienţilor. Amintim farmaciile Herman, Brumboiu, Grama, Kontesveller. Şi restaurantele erau renumite prin ofertele lor diversificate, amintind aici pe Bozdoc, Dinu, Motoc, Taflan sau Zãgan. Dacã Bozdoc era restaurantul tinerilor intelectuali necãsãtoriţi, Dinu îi primea pe toţi ţãranii fãgãrãşeni veniţi la oraş, iar Mercur era doar pentru familiile bune ale oraşului. Şi cofetãriile erau la mare cãutare, mai ales pentru doamnele şi copiii Fãgãrasului. Prãjiturile lui Embacher, dulciurile Chiba sau înghetata lui Werner erau deliciul tuturor celor care poposeau în Piaţa Unirii a urbei. Piaţa centralã a Fãgãraşului era ocupatã de negustorii şi proprietarii evrei, saşi şi unguri între care s-a aşezat un singur român, Nicolae Toma, şi care a uimit prin stilul, rafinamentul şi corectitudinea afacerilor sale. Negustorii, breslarii şi comercianţii fãgãrãşeni îşi aveau proprietãţile pe strãzile lãturalnice ale oraşului, Pãlãrieri, Olari, Uliţa Grecilor, Uliţa Becleanului, spre cimitir, etc.
Negustorii Fãgãraşului vechi
Comerţul român în Fãgãraş era bine structurat şi dezvoltat la începutul veacului, 1900-1910. În Piaţa mare a târgului toţi comercianţii erau români şi doar unul strãin,un anume Lenghel. Amintim câţiva dintre acestia, Mihail Popescu, George Gollian şi George Aiser. Dupã 1910 însã raportul dintre ei s-a schimbat, cei mai mulţi fiind strãini şi doar câteva firme româneşti. Conform monografiei pr. Nicolau Aron din Galati ,,Cel mai fruntaş negutãtor în Fãgãras, pânã în 1910 când a trecut la cele eterne a fost Ioan Peia. Acesta a reprezentat şi filiala ,,Concordiei” din Fãgãraş societate de conzum în Sibiu, desfiinţatã în 1899 cu pierdere. Un alt fruntaş, foarte bun neguţãtor în Fãgãraş a fost Adrian Furcã, rãposat în 1902. Azi figureazã la loc de frunte firma ,,Agricola” proprietatea d-lor Turcu şi Urs, urmaşii lui Ioan Peia, cari vând în mare şi în mic, în casele frumos reparate, din nou edificate şi bine întocmite ale rãposatului Peia- de cãtrã vãduva Lucretia Peia, cãsãtoritã Bârsan dimpreunã cu noul bãrbat Gherghe Bârsan. Apoi firmele lui Ioan Grecu si Nicolae Szilagyi, cari sunt în piaţa mare. Ioan Grecu îşi are casele propri cumpãrate de la ,,Furnica”. În anul acesta 1913 s’a deschis în Fãgãraş şi o mãcelãrie românã, condusã cu multã pricepere de mãcelarul român Gheorghe Stinghe, venit din Braşov”.
Hotel Paris, reprezentativ pentru Fãgãraş
,,Ospãtãria româneascã este reprezentatã prin hotelierul George Sorea, Hotelul Paris, unde îşi au românii toate producţiunile şi toate întrunirile. Sorea este nãscut în Galati şi-şi are soţie din Presmer, o femeie luteranã foarte harnicã, care se pricepe de minune în ale bucãtãriei. Puţinii mãeştri români din Fãgãraş au fost: Nicolae Modoiu, cojocar-bondar, Toma Visia, covaciu (ferar), Iuliu Colcer, covaciu, Victor Poparad, covaciu, Zahiu Rohan, cojocar, Petru Reurean, mãsar, Ioan Podgursky, mãsar, Nicolae Burlea, croitor, Ioan Moldovan, bãrbier, Ioan Tutoiu, brutar, Vladimir Vraciovici, croitor de dame, Virgil Ciora, rotar, Alexandru Moldovan, pantofar, Petru Pop, cismar, Frederic Zolter, rotar, Mihail Szabo, mãsar, Ioan Colcer, rotar, Nistor Langa, croitor, Vasile Popa, rotar, Dragomir Marcu, croitor, şi Molint Lorent, tinichier“ titra protul Nicolae Aron în monografie.
Breşa româneascã din Piaţa mare a Fãgãraşului
Când Costi Toma a rãmas sã conducã prospera afacere a familiei Nicolae Toma, aceasta era cotatã ca fiind una dintre cele mai apreciate din Fãgãraş, fiind prima familie de români care ocupase un loc în centrul târgului. Şi poate singura care a depãşit graniţele Fãgãraşului ajungând în cele mai renumite case din Europa. Lui Costi Toma i-au fost de mare ajutor studiile şi experienţa deprinse la Bucureşti şi pe care le-a aplicat, cu succes, în afacerea familiei. Dacã negoţul cu vin era principala activitate a familiei, Costi şi-a extins domeniul la îmbutelierea berii şi la distilarea fructelor. Din pivniţele casei Toma plecau cele mai fine vinuri transilvane îmbuteliate spre Viena, Paris şi oraşele din Transilvania. Pivniţele adãposteau butoaie şi de 1000 decalitri. La parterul casei Toma, cu vedere spre Piaţa Mare a târgului, a fost amenajat magazinul de vinuri. Pe o altã laturã a casei a adus o linie de îmbuteliat bere, de provenienţã germanã. Berea Czell era adusã de la Braşov i era îmbuteliatã la fabrica Toma dupã care pleca în toate colţurile ţãrii. Fabrica de bere era amplasatã pe locul fostei fabricii Tropicana de care avem cunoştinţã noi, astãzi. Maşinile încãrcate cu bere pãrãseau fabrica prin strada Regalã. Prima reclamã din Piaţa Fãgãraşului a fost amplasatã pe casa Toma şi se referea la Berea Czell. Costi Toma avea legãturi de afaceri cu multe state din Europa şi Africa, unde a reuşit sã-şi exporte produsele sau sã importe materie primã. Conform presei vremii, Costi Toma reprezenta Fãgãraşul la Viena, Paris, Bucureşti, etc. Legãturile externe l-au ajutat sã îşi diversifice activitatea. A adus din Germania o distilãrie de bãuturi spirtoase pe care o monteazã pe o laturã a casei sale. Produce cel mai renumit cognac al acelor timpuri din curmale. Calitatea bãuturii îi atrage titulatura de ,,furnizor al Curţii regale” relata notarul Mariana Sãbãdus, descendentã din familia Toma.
Hanul la care poposeau ţăranii
Anii care au adus bunăstare Făgăraşului sunt cei din primele patru decenii ale veacului trecut. Se putea vedea acest lucru la toate nivelurile, de la micii comercianţi, la salariaţi, la marii producători, intelectuali sau la făgărăşenii care formau lumea bună a târgului. Se aflau într-o armonie perfectă românii, evreii, saşii, ungurii şi erau acceptaţi chiar şi ţiganii. Erau renumite şi aşteptate plimbările pe promenadă, acţiunile caritabile, ceaiul de la ora 17.00 cu tabietul local, seratele de la localurile renumite ale lui Bozdoc sau Mercur, dar şi întâlnirile politice. La nivelul fiecărei pături sociale era o vizibilă concurenţă care însă nu urmărea altceva decât calitatea vieţii. Fiecare ins îşi cunoştea foarte bine locul în societate. Piaţa Mare a Făgăraşului amplasată în centrul târgului reprezenta şi centrul activităţilor cotidiene ale făgărăşenilor. Aici îşi aveau sediile băncile, farmaciile, magazinele negustorilor, atelierele meşteşugarilor. Tot aici se întâlnea toată lumea, de la oraş sau de la ţară, era locul în care se fixau mai toate întâlnirile. Sătenii care ajungeau la oraş poposeau cu căruţele lor la singurul han din piaţă, clădirea în care azi funcţionează magazinul Rombiz. Hanul aparţinea unui anume Dinu care oferea ambianţă ţăranilor veniţi la oraş. În curtea hanului, dar şi pe strada Luterană poposeau căruţele sătenilor.
Restaurantele îşi alegeau clienţii
În Piaţa Mare a Făgăraşului erau multe restaurante, unele mai cochete şi mai frumoase decât altele. Casa neamţului Hanner ocupa mare parte a laturii de sud a pieţei. De prin 1930, Hanner o vânduse unui anume Bozdoc. Acesta priceput în ale negustoriei a transformat imobilul într-un restaurant cu terasă. Era locul cel mai căutat de tinerii intelectuali ai oraşului, avocaţi, judecători, profesori etc. care serveau masa numai în localul Bozdoc. După naţionalizare casa Bozdoc a încăput pe mâinile OCL-ului, apoi ale unor firme. Cea mai frumoasă clădire a Pieţei era însă cea care adăpostea lanţul de restaurante şi hotelul Mercur. Este actuala clădire în care funcţionează banca Reiffeisen. Clădirea a aparţinmut comunităţii săseşti din Făgăraş care a închiriat-o acestui lanţ hotelier. Impresiona acest imobil printr-o nişă amplasată pe peretele exterior în care era montată statuia zeului Mercur, dar şi prin stilul construcţiei. Astăzi nu mai există statuia, doar nişa. La parterul clădirii se afla restaurantul impozant cu o frumoasă terasă. Lumea bună a oraşului aici îşi etala ţinutele. Se asculta muzică de cafe, cântau ţiganii oraşului din Ţigănia de mătase, renumiţii Liviu Cincan, violonist, Dodos Bumbarul, etc.
Cârciumarul ajuns senator
În Piaţa Mică ce era amplasată undeva în zona statuii Doamna Stanca funcţiona şi cârciuma unui anume Romul Taflan. Proprietăţile deţinute de acesta n-au putut fi preluate de moştenitori după 1989. Aceasta era departe de a se ridica la nivelul restaurantelor din Piaţa Mare, însă nu ducea lipsă de clienţi. Era prin anul 1931. Cârciumarul Taflan nici nu se gândea că va auzi o ţară întreagă de el. Romul Taflan era membru al Partidului Naţional Liberal care era condus, la Făgăraş, de un anume Oromolu. La alegerile generale din anul 1931 când a afost ales prim ministru Nicolae Iorga, pe listele consiliilor comunale se alegea câte un senator în fiecare judeţ. Pentru judeţul Făgăraş au candidat două persoane pentru postul de senator, una provenea de la PNL, iar alta de la PNŢ. Liberalii l-au desemnat ca şi candidat pe cârciumarul Taflan, iar ţărăniştii pe Gheorghe Mironescu, decanul Facultăţii de drept din Bucureşti, fost prim ministru. După numărătoarea voturilor a fost proclamat ales în judeţul Făgăraş pe lista consiliilor locale şi orăşăneşti Romul Taflan. S-a găsit şi o explicaţie, fiecare comună avea un număr redus de consilieri aleşi, între 7 şi 11, iar voturile acestora au fost cumpărate de PNL în detrimentul ţărăniştilor. Şi la acea vreme se purta cumpărarea voturilor pe bani de către partidele politice. Astfel senator al Făgăraşului a fost desemnat cârciumarul Taflan. Cu ocazia validărilor de la Senat, Nicolae Iorga a criticat sistemul democratic din România şi a dat exemplu cazul Făgăraşului, unde un fost prim ministru Gheorghe Mironescu, profesor universitar, preşedinte al Academiei de Ştiinţe politice şi morale din România, mare industriaş şi proprietar al fabricii de bere Bragadiru cade la alegeri, iar în locul lui este ales un nimenea, un ins cu patru clase primare, un necunoscut de cârciumar care răspunde la numele de Romul Taflan. ,,Scoală-te în picioare Romul Taflan să te vadă întreg Senatul cine eşti dumneata care ai luat locul de senator al domnului Mironescu” i s-a adresat furios Nicolae Iorga. La această apostrofă, Romul Taflan se ridică în picioare şi răspunde simplu: ,,Apoi domnilor senatori, eu nu văd între mine şi domnul Mironescu altă diferenţă decât aceea că el vinde berea en-gros, cu butoiul, pe când eu i-o cumpăr şi o vând, en detail cu ţapul sau cu halba”. La acest răspuns, întreg Senatul a râs provocând o rumoare generală. Discursul lui Taflan a făcut în acei ani înconjurul ţării. Lângă cârciuma lui Taflan, în Târgul lemnelor se mai afla o cârciumă, a lui Zăgan. Fiul acestuia devenise vicepreşedintele PNŢ Făgăraş, funcţie care mai târziu l-a aruncat în închisorile comuniste. (Lucia BAKI)
