Gheorghe Urdea-Slătinaru a fost gridanul pentru care comunismul a reprezentat răul venit peste România. Împreună cu învăţătorul Ioan Pridon, unchiul său, au organizat alegerile la Veneţia de Jos în 1946, alungându-i cu forţa pe comunişti. Este simbolul Rezistenţei Anticomunste din satul Grid. Avea 34 de ani când a urcat în munţii Şincii unde a stat prigonit 7 ani. Capturat de securitate în 1953 a fost judecat şi condamnat. Îşi purta trăistuţa cu iniţialele USA, Urdea Slătinaru Areta, numele mamei, la toate procesele şi, mai departe, în temniţă, spre disperata uluială a autorităţilor. Şi care, odată „eliberat“, a stat izolat mai bine de 20 de ani, evitând, în acest fel, orice contact cu sătenii, spre a-i feri de eventuale anchete şi persecuţii. „Cele mai dese legături şi relaţii despre felul cum decurgeau evenimentele le aveam cu unchiul meu Pridon. Nimeni nu l-a denunţat pentru că lumea ţinea foarte mult la el. Întrucât eram vânători şi aveam cunoştinţe aproape în toate satele din jur, în special de către munte, ştiam tot ce se petrece. Şi încet-încet am început să luăm legături unii cu alţii. Şi a început organizarea.“ ( Memoria. Revista gîndirii arestate, nr. 9, septembrie 1993). A fost capturat însă prin trădare. ,,Am fost vândut de Dumitru Macrea, profesor universitar Ia Cluj. M -a vândut pentru 30 000. Ăsta e adevărul. Am fost prins şi ridicat noaptea împreună cu acela care se numea Neacşu, care a luat 3 ani de zile, iar în urma traumatismelor pritmite a căpătat un cancer la şira spinăii şi a decedat. Am fost ridicat în 1953, în ianuarie, 28. Da’, un lucru curios, nu figurez ca arestat decât mult mai tarziu” titrează aceeaşi sursă.
Mama lui Urdea Slătinaru a fost nepoata lui Aron Pumnul
S-a născut la 23 oct 1912 în satul Grid din judeţul Făgăraş, într-o familie de gospodari cu mult pământ dar şi cu vechi tradiţii culturale. Pe linie maternă era înrudit cu Aron Pumnul de la Cuciulata. Şcoala primară o urmează în satul natal, iar cursurile gimnaziale la liceul ,.Radu Negru” din Făgăraş şi la ,,Andrei Şaguna” din Braşov. În 1937 este angajat ca maistru la secţia montaj de la Uzilele Metrom, iar în 1938 este numit şef la secţia armament. În 1944 conduce mişcarea anticomunistă din uzină, concentrată în jurul publicatiei braşovene Avântul. În noaptea de 5/ 6 martie 1945 locuinţa îi este spartă, iar el este ridicat de 15 agenti ai Securitătii. Reuşeşte să scape, dar e rănit la mână în urma focului deschis. Se ascunde în satul natal ajutat de consăteni. Aşa îl găseşte noiembrie 1946, când sunt organizate alegerile.
Pregătirea alegerilor din 1946 la Veneţia de Jos
Memoria colectivă păstrează amănunte semnificative legate de alegerile din 1946, bazate, cum știm, pe minciună, fraudă masivă și crimă, markeri definitorii pe toată durata de acțiune a partidului comunist, indiferent de titulatura sub care a încercat/încearcă să-și drapeze identitatea. În noiembrie 1946, Gheorghe Urdea Slătinaru, țăranul din satul Grid împreună cu unchiul său Ion Pridon, învățător în comuna Părău, renumit pentru calitățile lui de dascăl care a îndrumat generații de elevi, pregătește centrul de votare din comuna Veneția de Jos. Ing. Ion Mitoc este trimis de la centru, din Brașov, și împreună cu un grup de comuniști măsluiesc alegerile. Gh. Urdea Slătinaru, Emil Radocea (student la Drept), Ioan Cizmaș (profesor, căpitan în rezervă, ordinul „Mihai Viteazul“), Virgil Comșa (voluntar în Primul Război Mondial, reîntors din America), Alex. Coandă, dr. Gh. Halmaghi ș.a. trag clopotele bisericii, adunând peste 2000 de locuitori din comunele învecinate. Ion Mitoc e salvat de furia mulțimii de Gh. Urdea Slătinaru.
Învăţătorul Ioan Pridon, unchiul lui Urdea Slătinaru
Învățătorul Ion Pridon, voluntar în Primul Război Mondial, comandant de baterie la Odesa, decorat cu ordinul „Steaua României“ și „Coroana României“, va conduce grupul de rezistență ,,Vultanul” din zona Părău. Lângă el au venit şi elevii de la Radu Negru, Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş din Toderiţa care au adus la rândul lor şi pe alţi tineri făgărăşeni. În casa învăţătorului din Părău a fost ucis Marcel Cornea, fiul farmacistului din Şinca Veche, şi rănit Virgil Radeş într-o confruntare cu securiştii care aflaseră, prin trădare, de prezenţa lor. În urma acestei confruntări este arestat învăţătorul Ioan Pridon. Este condamnat la moarte și executat la Jilava. O placă montată pe fosta casă a învăţătorului îl readuce în memoria părăienilor pe eroul lor național: „Aici a viețuit înzestratul dascăl și erou al Rezistenței antibolșevice din Munții Făgărașului – comandant al grupului «Vultanii» Părău – Ion Pridon n. 11.1899 – trădat și executat de Securitatea bolșevică în Jilava în 27.09.1952. Recunoștința veșnică a Neamului Românesc“ – placă montată la inițiativa și prin contribuția lui George Gridănușu, 1923-2016, reprezentant al teatrului de amatori din Brașov, în semn de recunoștință pentru fostul dascăl care, cu intuiție și responsabilitate, îi îndrumă pașii spre scenă.
Condamnat în 1953
De atunci Gheorghe Urdea Slătinaru devine „fugar“ în munți și face parte din mișcarea de rezistență între 1946-1953. În 1953 este arestat și până în ianuarie 1962 trece prin mai multe închisori și spitale de psihiatrie. (Vezi și Gheorghe Urdea Slătinaru, „Între speranță și moarte“, cu o notă biografică de Georgeta Toma, Memoria, nr. 9/septembrie 1993 – n.n.). Au fost arestaţi şi părinţii lui şi chinuiţi de Securitate. Gheorghe Urdea Slătinaru a decedat în 1998.
Mihai Târnoveanu despre Gheorghe Urdea Slătinaru
Gheorghe Urdea Slatinaru, luptătorul din munţi şi lupul sau. Liniştea nopţii plină de ceaţă şi fără de lună nu era tulburată decât de frunzele uscate de toamnă târzie ce foşneau sub labele enorme ale câinelui lup; arătarea ireal de mare păşea hotărâtă prin pădure urmănd imperturbabil un traseu précis; de gât îi atârna un săculeţ destul de voluminos care părea însă să nu-l deranjeze deloc. Străbătuse deja vreo nouă kilometri de când ieşise din satul Grid, de langă Veneţia de Jos pentru a se afunda mai apoi în locul ce-l adăpostea pe stăpânul lui. După ce ocoli o viroagă, lupul începu să scâncească stins, şi la auzul lui, dintr-o vizuină tainică ieşi un om. Îngenunche lângă animal şi în timp ce-i mângâia cu duioşie coama sură, îi dezlegă de la gât săculeţul. Scoase din el o bucată de slănină, o pită şi puţină brânză. Mirosi colducul de pâine, şi pentru o clipă simţi adierea femeii lui, a mâinilor ei ce frământasera aluatul stropit cu lacrimi. Pe om îl chema Gheorghe Urdea Slătinaru şi de10 ani luase calea luptei din munţi impotriva comunismului. Pentru câteva clipe cele două “sălbăticiuni” se priviră ochi în ochi; cu greu ţi-ai fi dat seama care scânteiau mai tare, căci aveau multe de povestit. In 46” când veniseră comuniştii în sat pentru a organiza “alegerile”, se lovisera de un zid greu de răpus. Gheorghe, Ursul, cum îi spuneau ţăranii, datorită staturii impunătoare, nu avusese prea multe cuvinte de schimbat cu tuterii roşii şi, impreună cu alţi făgărăşeni hotărâţi puse mana pe ghioaga ţintuită şi-i lecui pe trimişii judeţenei de partid de propagandă, alergându-i pe uliţe până ce aceştia îşi luară piciorele în spate şi fugiră din sat. Peste câteva zile în schimb, se intoarseră, dar nu singuri ci laolaltă cu străinii. Kalasnikovul rusesc deschise în cele din urmă urnele de “vot”, dar nu şi pentru Ghiţă care se hotărî să ia calea codrului. Işi îmbrăţisă pe fuga nevasta, băgă în sân o icoană pe care i-o dăruise măicuţa lui şi plecă în munţi. De câine nu putu să scape; deşi îl alungă, îl bătu chiar, acesta se ţinu după el kilometri în şir, şi-l urmă până la ascunzătoarea pe care şi-o improvizase în creierii munţilor. Incercară pentru un timp să vâneze împreună, de cele mai multe ori le reuşea, în schimb focul necesar pregătirii bucatelor îi trădase de câteva ori şi comisarii sovietici le luară urma; reuşiseră insă să scape de fiecare dată, uneori după confruntări destul de sângeroase.
Câinele şi desaga cu alimente
După câteva luni, câinele dispăru brusc. La nceput Slătinaru crezu că a plecat după vreo căprioară, sau că se rătăcise luând drumul celorlalţi partizani alături de care luptase de câteva ori, dar nu…după cateva zile “lupul” apăru miraculos cu o desagă atârnată la gât. Se dusese în sat, mânat pesemne şi el de dorul de casă. Maria, nevasta omului, când îl văzu începu să bocească, gândind că apariţia lui este semn rău; crezu că i-a murit bărbatul. Se linişti însă după numai câteva clipe când văzu câinele bucuos nevoie mare şi dornic să îl urmeze: o apucă încet dar hotărt cu colţii de marginea fustei şi încerca să o tragă după el. Atunci femeia pricepu şi începu să plângă şi mai tare, dar de data asta de fericire: omul ei tria. Se uita în ochii de jar ai sălbâticiunii şi-i spuse cu glas hotărât, rugându-se la Dumnezeu ca animalul să priceapă: du-te la el, m-ai înţeles, du-te la Ghiţă! Improviza repede un pachet cu de-ale gurii fără să scrie niciun bilet de teamă de a-l nu-l citi străinii; în schimb, imprima pe o felie de pâine cruciuliţa ei de la gât, care în partea de sus avea cercul cu monograma Mântuitorului, ca semn pentru bărbatul ei.
Hăituit şapte ani în munţii Făgăraşului
Trecură de atunci nouă ani, nouă sărbători de Paşte în care lupul i aducea stăpânului alături de o felie de cozonac şi o lumânare pe care o aprindeau amândoi cu ochii ce scăpărau amar, nouă sărbători de Crăciun, de Sfânta Maria, de Sfântul Gheorghe, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil…omul şi lighioana străjuiau munţii Făgăraşului…şi erau liberi să privească cerul care, de multe ori cobora lângă ei cu mii de stele pentru a nu mai fi singuri în România. In acea zi de împletitură a toamnei cu iarna, când frunzişul roşu aprindea petice răzlete de zăpadă, Gheorghe rememora nici el nu ştia de ce, toate acele momente. O presimţire cruntă îi străpungea sufletul, dar în el era înrădăcinată adânc credinţa în Neam şi în Hristos. Calea pe care şi-o alesese era singura dătătoare de linişte şi mântuire. Se ghemui în cele din urmă încet alături de lup, alungând frigul pătrunzător al vârfului de munte şi inchise pentru o clipă ochii .
Arestarea
Din toate părtile, se auzi deodată un zgmot infernal de mitralieră, gloanţele zburând aiurea însă, neţintite spre el; voiau să-l prindă viu. Aproximativ 20 de uniforme făcute după model sovietic îl înconjuraseră. Ieşi din vizuină alături de câine. Colţii acestuia se înfipseră cu o rapiditate de neînţeles în beregata unuia care dădea ordine; ura acele sunete aducătoare de primejdie. Se întoarse mai apoi către Ghiţă şi sfâşie cu mişcări scurte şi hotărâte mâinile soldaţilor ce încercau să-l lege pe om. Eliberat, făgărăşeanul răpuse şi el cu lovituri năprasnice vreo patru-cinci comuniști.Comisarul care până atunci stătu deoparte, băgându-şi perciunii roşcovani sub caschetă, scoase pistolul şi cu trei gloante bine ţintite doborî lupul. Acesta căzu ca fulgerat şi cu ultimle puteri muşca aprig pământul de parcă ar fi vrut să sfarme tot răul ce-l înconjura. Lanţurile dinainte pregătite îl doborâră cu lovituri îngrozitoare pe Ghiţă la pământ. Urletul lui de disperare se auzi până departe, ,,ţăranii înţeleseseră că omul şi “fiara” fuseseră răpuse de cei fără credinţă. În închisoare văzuse multe grozăvii dar şi legase câteva prietenii pe viaţă. După toţi acei ani, omul se întoarse acasă la femeia lui. Un timp se închise în el şi rar îl putea auzi cineva vorbind. In schimb, ţăranii începură să vină unul câte unul la el, pentru a-i cere un sfat de viaţă sau să asculte întâmplări nerostite din munţi; Ghiţă ieşi încet încet din muţenie şi redeveni acelaşi om plin de viaţă ca mai înainte.
Urmaşii comuniştilor, profitorii de azi
,,Marii criminali au fost Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Draghici, Nicolschi. Sub ei te culcai, da’ nu ştiai dacă ora 12 ·noaptea te mai prinde în pat sau nu. Şi Ceauşescu a fost. Sub Ceauşescu elita lui Gheorghiu-Dej a început să fie înlăturată şi astăzi ei sunt profitorii actualului regim. Această declaraţie am făcut-o eu, în ziua Unirii Basarabiei cu patria mama. Am vârsta de 80 de ani” declara Gheorghe Urdea Slătinaru în 1992.
Metode de tortură practicate la Securitatea Făgăraş
Erau capturaţi şi duşi în celulele şi subsolul Securităţii Făgăraş de unde erau transferaţi apoi la Braşov sau Sibiu. În anchete au au cunoscut faimoasa „conga”, o metodă de tortură care a lăsat urme adânci arestaţilor. „Ţi se legau strâns mâinile de la încheietura palmei, apoi ţi se desfăceau coatele şi ţi se băgau între ele genunchii. Îţi introduceau printre coate şi genunchi o rangă de fier. Te ridicau apoi doi indivizi cu ranga, pe care o puneau cu capetele pe două birouri. Automat cădeai cu capul în jos şi cu tălpile şi fundul în sus. Dacă nu erau grăbiţi îţi scoteau ciorapii şi îţi înfundau gura ca să nu ţipi. Apoi începeau loviturile, de multe ori făcute de doi, ca fierul pe nicovală şi fiecare lovitură o simţeai în creştetul capului. Iar când tălpile se umflau ca pâinea şi începeau să împroaşte sânge, te aruncau pe podea, în fund şi începeau «conga». Te călcau cu călcâiul cizmei pe degete de ţi se striveau, iar tu începeai să mişti picioarele ca să nu ţi se strivească degetele şi în felul acesta puneai sângele în mişcare, ocolind o dată sau de mai multe ori biroul sau camera în care te găseai, rămânând astfel şi cu tălpile nenorocite şi cu degetele strivite”
- Virgil Radeş şi mai toţi partizanii au cunoscut torturi cumplite. „Magnetoul electric a fost cea mai groaznică suferinţă. Mă ţineau conectat la curent electric până cădeam jos. Simţeam că-mi iese creierul din cap. Era un chin extraordinar care nu poate fi descris în cuvinte”
- Ioan Victor Pica, un adolescent de şaptesprezece ani. În arestul Securităţii Făgăraş a fost pus la curent electric de către căpitanul Stoica, comandantul biroului judeţean, şi de către colonelul Kalusek, comandantul Regionalei, aşa cum se întâmplase şi cu Virgil Radeş. „Am simţit o izbitură puternică în tot corpul. Apoi am avut senzaţia că toate oasele mi s-au rupt. Din ochi împroşcam stele verzi, iar inima se zbătea ca într-un cleşte. M-am rostogolit de pe scaun şi am început să mă învârt pe podea.” Şedinţele de acest fel se repetau de mai multe ori pe zi”
- Partenie Cosma a cunoscut şi el metoda curentului electric (în şase rânduri) în sediul Securităţii din Făgăraş. După doar câteva zile ajunsese de nerecunoscut, faţa şi capul fiindu-i pline de cucuie. Împotriva lui a fost utilizată şi metoda întinderii tendoanelor cu ajutorul unor scripeţi.
- O altă metodă folosită împotriva arestaţilor din zona Făgăraş viza distrugerea organelor interne cu ajutorul unei scânduri groase şi al unui baros. „Victima era întinsă pe pat. Peste trup i se aşeza scândura. Cineva izbea cu barosul în ea, mai tare sau mai încet, după caz. Îmi închipui că după o astfel de tortură, o hemoragie internă era inevitabilă.”
Beciul Securităţii Făgăraş, un loc al groazei
Beciul Securităţii din Făgăraş era un alt loc al groazei, alături de birourile acestei instituţii. În 1950 au fost aduşi aici mai mulţi luptători anticomunişti din Ţara Făgăraşului, iar în preajma Crăciunului 1950, arestaţii din Făgăraş au fost transferaţi la Braşov, unde interogatoriile şi tortura au continuat. „Chiar în stânga uşii de la intrare am descoperit un om întins pe cimentul gol. Avea capul descoperit şi pătat de sânge. Gemea înfundat, ca o sălbăticiune răpusă de gonaci. Într-un colţ, un tânăr zăcea cu capul proptit de perete. Avea ţeasta înflorită de cucuie. Pe nişte dreve de fier gemeau doi oameni, legaţi cu cablu de mâini. Din celula partizanilor, atunci patru la număr, veneau gemete şi zgomote de lanţuri. Au fost transferaţi apoi spre locul execuţiei. Primul executat a fost Partenie Cosma, pe 11 septembrie 1952, la Codlea. Ion Pridon, Traian Murariu şi Dumitru Cornea au avut aceeaşi soartă pe 27 septembrie 1952, la Jilava, iar Ioan Duminică, Victor Silviu Socol şi Nicolae Stanciu în 22 decembrie 1952, la Braşov. Va urma.
