Directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Clinic Județean Sibiu, as. Laurențiu Ghinoiu, șeful secției ATI Covid, dr. Mihai Sava, și dr. Ioana Roxana Codru, coordonatorul ATI Covid, au fost sancționați de inspectorii Direcției de Sănătatea Publică (DSP) Sibiu, în urma controlului efectuat la Județean ca urmare a mărturiei, sub anonimat, unui fost angajat care a reclamat nereguli în tratarea bolnavilor Covid, titrează stirid sibiu.ro.

Potrivit unui comunicat sec al Prefecturii Sibiu , inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică au dispus sancțiuni în valoare de 12 mii lei pentru lipsa unui registru referitor la legarea pacienților și nereguli în completarea foilor de observație.

Pentru nerespectarea procedurii privind contenția, respectiv lipsa registrului de contenție și a acordului informat s-a aplicat sancțiunea contravențională cu amendă directorului de îngrijiri al unității sanitare, conform H.G. nr 857/2011 art 32 lit. k, în valoare de 2000 de lei; Pentru lipsa parafei medicilor specialiști sau primari în foile de observație unde există doar parafa medicului rezident an I sau II, s-a aplicat sancțiune contravențională cu amendă medicului șef ATI, acesta fiind și coordonatorul de rezidențiat, conform H.G. nr 857/2011 art. 30 lit. n, în valoare de 10.000 de lei”, se menționează în comunicatul Prefecturii Sibiu.

În raportul controlului de la Județean, cerut și dat publicității parțial de Prefectura Sibiu, inspectorii au mai impus și termene pentru mai multe situații referitoare la organizarea activității medicale.

  • procedura de contenție va fi actualizată conform prevederilor Legii nr. 487/2002 cu modificările și completările ulterioare, procedură de care va răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor intocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observație și arhivarea acestora cu termene stabilite ( de la deces, de la externare, de la transfer, etc. până la arhivare) – termen de 7 zile – procedură de care răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
  • medicii primari și specialiști ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenți an I și II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contraparafeze foile de observație – răspunde personalul cu atribuții.
  • foile de observație vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluției stării de sănătate a pacientului – răspunde medicul curant.

Concluziile transmis de Prefectura Sibiu sunt preliminare verificării demarată de inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, alături de reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului sănătății, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În prezent sunt derulate 3 anchete la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu – una a Corpului de Control al ministrului Sănătății și Inspecției Sanitare de Stat, a doua este o anchetă internă a SCJU Sibiu și una penală, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu care s-a autosesizat și a deschis un dosar în rem pentru omor, după ce un fost angajat al spitalului a relatat în presă, sub anonimat, nereguli grave în tratamentul pacienţilor internaţi în cadrul Secţiei ATI Covid și că ar fi omorât, astfel, oameni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here