Victimele din accidentul rutier petrecut în dimineaţa de joi, 11 februarie a.c., pe DN 1, la intrare în localitatea Avrig, sunt din Victoria, Ucea de Sus şi Arpaşu de Sus. Şoferul microbuzului, Tocaciu Ioan Constantin, de 58 de ani, a decedat, iar celelalte patru victime au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu. Soţii Bădilă, Raluca de 23 de ani şi Ioan de 24 de ani, sunt din Victoria şi sunt internaţi la Spitalul Judeţean Sibiu cu multiple plăgi la nivelul feţei şi fracturi la membrele inferioare. Vineri, 12 februarie a.c., Raluca şi Ioan au suferit intervenţii chirurgicale.
,,Raluca şi Neluţu au ieşit din tura de noapte joi, 11 februarie a.c., la ora 6.00 şi veneau spre casă cu microbuzul. La intrare în localitatea Avrig, lângă trecerea de cale ferată, la o intersecţie, s-a întîmplat tragicul accident. Un autoturism Mercedes a intrat frontal în microbuz, iar şoferul a murit şi toţi pasagerii au suferit fracturi. La ora 6.30 a avut loc accidentul. Cum am primit vestea am rugat un prieten să ne ducă la Avrig şi la 6.50 eram acolo. Când am ajuns şoferul era mort, iar fiica mea, Raluca, era într-o ambulanţă. Tremura, plângea şi se văita că o dor picioarele, iar ginerele meu, Neluţu, era deja transportat la spital. Fata a spus că nu ştie cum s-a întâmplat accidentul pentru că povestea cu colegele de muncă din Ucea şi Arpaş, iar ginerele dormea. Toate cele patru victimele au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu, unde au fost monitorizate, investigate şi apoi au fost internate. Acum îi mulţumim lui Dumnezeu că nu a fost mai rău. Din ce am auzit femeia din Arpaşu de Sus ar fi în stare gravă, iar femeia din Ucea de Sus s-a ales cu fracturi la mâini şi picioare. Victimele implicate în accident au suferit intervenţii chirurgicale în cursul zilelor de joi şi vineri. Acum starea lor este stabilă. Şi eu lucrez la aceeaşi fabrică unde lucrează şi copiii mei, dar după acest accident o să mă gândesc bine dacă o să-i mai las să facă naveta. Nu vreau să-mi pierd copiii’’ a spus tatăl fetei, Dondoş Sorin.
Ioan Tocaciu, şofer profesionist, a murit nevinovat
,,Ne pare rău de şofer, era un om bun, cumsecade şi cu frică de Dumnezeu. Până ajungeam la muncă ne povesteam de Alexandra, de fiica lui. Aşa ne-am dat seama că aveau o relaţie foarte apropiată. Nu pot să cred că a murit într-un accident rutier, pentru că toată viaţa lui a fost şofer şi a făcut mii de kilometri, zeci de curse în Italia şi Germania şi a murit nevinovat. Acum fetiţa a rămas orfană, mama ei a murit în urmă cu cîţiva ani, iar bunica fetei a fost condusă pe ultimul drum în urmă cu câteva luni’’ au spus angajaţii din Victoria care fac naveta la locul de muncă cu maşinile de la SC Caucho Metal.