Duminică s-a jucat Hora Unirii, dar online. 162 de ani de la ,,Mica Unire”. Şi-au dat mâna atunci fiii risipitori ai familiilor ,,bune” din ţară, şcoliţi prin Europa, care au adus schimbarea pe meleagurile mioritice. Apoi ,,Marea Unire” i-a unit pe români în cuget şi-n simţiri. După alte decenii, s-a instalat dezbinarea în popor, venită de la Est de ţară. Şi continuă şi astăzi, aducând sărăcie, suferinţă şi moarte.
Când a fost ucis Gheorghe Ursu în sediul Miliţiei din Bucureşti bătut şi torturat din ordinul unui maior securist, nu i-a impresionat nici măcar pe colegii de celulă, care şi-au dat mâna la teribilul omor. Era anul 1985. Lingăii lui Ceauşescu din Securitate, Miliţie, Justiţie, şi nu puţini la număr, aveau o plăcere nebună de a-l apăra pe dictator mai mult decât legile ţării şi pe cetăţenii ei. Atunci a murit un român. A fost ascuns evenimentul de toată lumea, iar adevăratul făptaş n-a fost pedepsit niciodată. S-a dus mai departe însă alt adevăr, care, de asemenea, nu este recunoscut.
Lingăii continuă şi-şi dea mâna, să îşi ţină promisiunea, aceea de a continua fără ruşine ceea ce au învăţat, dar nu în şcoala ,,face to face” sau online. Sprinzător este cum se regăsesc şi îşi dau mâna! De bună seamă nu pentru a sprijini interesul naţional. Elogii cu nemiluita, postări pe reţelele sociale în dorul lelii, întâlniri de taină în care se trag sforile, doar pentru a face pe plac ,,zeului” îmbrăcat în straiele lipsei de profesionalism şi de antiromânism. Diferenţa este că atunci era unul singur, iar astăzi este câte unul în fiecare sat, comună, oraş, municipiu, instituţie publică, şcoală, spital, etc. Pentru lingăi nu mai contează nimic altceva, doar să-şi ducă rostul de slugi cu cât mai mult zel.
La români, elogiile se aduceau doar la zilele naţionale sau la izbânzi reale. Românii au marcat duminică ,,Mica Unire”, lăudând implicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a schimbat, în 7 ani, economia ţării. Pentru că atât a stat domnitor, masonii forţându-i demisia.
Fiecare popor are o zi naţională pe care o sărbătoreşte în cuget şi simţiri. Cred că aşa este normal. Noi, românii, avem sărbătoarea naţională iarna, pentru că aşa s-au derulat evenimentele la vremurile respective. Marea Unire a fost la 1 decembrie, Mica Unire la 24 ianuarie, Revoluţia din 1989 tot în decembrie. Suntem un popor sărbătorit în puterea iernii. Americanii sărbătoresc în plină vară, la fel ca şi francezii, iar nemţii toamna. Dar nu asta este foarte important, ci modul în care poporul îşi sărbătoreşte ziua naţională. Înaintaşii noştri trăiau din plin evenimentele, se bucurau în mijlocul comunităţilor, a familiilor lor şi îşi elogiau eroii care le-au dat prilejul să fie bucuroşi. Ridicau manifestările naţionale la nivelul conştiinţei lor şi a tradiţiilor moştenite.
Noi, cei de astăzi, am schimbat sensul sărbătorilor naţionale. Am trecut de la onoruri, omagii şi respect la cu totul altceva. Am transformat sărbătorile în mitinguri în care omul de rând se înghesuie pentru mâncarea oferită gratuit de autorităţi. Şi nici nu mai ţine cont de importanţa evenimentului organizat, că este sărbătoare naţională, că este hram al unei biserici, că este ziua vreunei localităţi, cetăţeanul se pune la rând de cu zori pentru a nu pierde porţia gratuită de sarmale sau de ciolan cu fasole sau de mici sau paharul de vin fiert. Iar dacă-l întrebi ce se sărbătoreşte, printre înghiţituri, poate îţi dă răspunsul cuvenit.
Ne-am dezumanizat în acest mileniu III? Sau sărăcia, criza, graba, lăcomia, răutatea şi-au pus amprenta asupra noastră mai mult decât ne putem imagina! Pandemia a blocat pentru o vreme, nu se ştie cât, aceste paranghelii deşănţate. Ştirile televizate parcă sunt difuzate pentru a nu marca esenţialul. Auzim enunţuri de forma: s-au împărţit 10.000 de sarmale de către Primăria X sau 5000 de porţii de ciolan cu fasole de Primăria Y cu ocazia Zilei Naţionale, că localnicii s-au îmbrâncit încă din zori. Şi nimic despre evenimentul în sine! La alte popoare este cu totul altfel. Pe 4 iulie, americanii se bucură din plin de istoria lor, francezii umplu străzile în urale sincere, germanii de asemenea.
Mă aflam într-un schimb de experienţă în Damenarca. În oraşul în care am poposit, sosea, după foarte mulţi ani, regina Margareta. Localnicii s-au pregătit cu mult timp înaintea acestui eveniment şi au proclamat ziua respectivă ca sărbătoare a oraşului. Am văzut feţele acelor oameni, care radiau de bucurie şi de respect pentru regina lor. Străzile erau pline, fiecare localnic chinuindu-se să ajungă măcar pentru o clipă cât mai aproape de regină. Mi-am imaginat atunci cum procedam noi, românii, când Ceauşescu venea în vizită în vreun oraş. Atmosfera oraşului danez era similară cu a localităţii vizitată de Ceauşescu. Dar exista o diferenţă crucială. Danezii erau prezenţi acolo mânaţi de sentimente sincere, pe când românii participau fiind duşi cu forţa de autorităţi, muncitorii scoşi din producţie, elevii şi studenţii din şcoli, militarii din cazărmi pentru a umple străzile.
Nici astăzi situaţia nu s-a schimbat. Conducătorii post decembrişti au preluat metehnele vechi sau, poate, nu şi le-au lăsat niciodată. Orice sărbătoare naţională sau locală se organizează sub lupa sărăciei generalizate în România post decembristă. Cârmuitorii de azi, aleşi şi realeşi, propovăduiesc metehnele vechi, ignorând cu bună ştiinţă adevărul, lucrurile şi situaţiile evidente. Nici Făgăraşul nu face rabat. Nu duce lipsă de cârmuitor şi de lingăii lui, de metehne vechi şi vicioase, de sărăcie, de adevăr trunchiat.
Cu astfel de oameni, România se scaldă de câteva decenii în mizeria unei istorii în care poporului nu i s-a dat şansa să-şi reconcilieze trecutul sau să înţeleagă prezentul. Cum va fi viitorul? Cu siguranţă o Horă, care nu va reuşi să reunească ceea ce au dezbinat cârmuitorii şi lingăii lor. (Lucia BAKI)
Adevărat, adevărat, adevărat !!!