Foto. Octavian Naghiu  completează lista marilor tenori ai lumii. Marele artist era  din Rucărul de Făgăraş. De 6 ani îşi doarme somnul de veci în cimitirul Belu

•   A cântat alături de   Placido Domingo, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, Franco Corelli, Nicolai Gedda, James King,  Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini, Richard Tucher   

•   Viaţa artistului  a fost descrisă în volumul său ,,Destinul unui rucărean”

•   Au trecut 6 ani de când  Octavian Naghiu îşi doarme somnul de veci în cimitirul Belu

Vocea inegalabilă şi deopotrivă fascinantă a lui Octavian Naghiu, unul dintre cei mai renumiţi tenori ai lumii a răsunat în cele mai mari Opere ale mapamondului. Rolurile în care a jucat marele tenor Naghiu au făcut înconjurul lumii unind parcă într-un glas ropotele de aplauze şi elogiile criticilor, fie ele de la Metropolitan Opera sau de la Operele din Zurich, Viena, Paris, Ierusalim, Bucureşti şi nu numai. Otelo, Ducele, Rodolfo, Cavaradossi, Edgardo, Riccardo sau Sandu din Ana Lugojana, au fost doar câteva dintre rolurile interpretate de Octavian Naghiu, dar cel care l-a consacrat şi pe care l-a iubit, poate cel mai mult, a fost Radames din ,,Aida” de Verdi. Octavian Naghiu era pentru toată lumea tenorul român cu voce de aur, însă prea puţini ştiau  că tenorul cu nume de împărat era originar din satul Rucăr din Ţara Oltului, sat în care a primit primele lecţii de cânt. Octavian Naghiu era fiul preotului greco-catolic din Rucăr, iar copilăria şi-a petrecut-o aici, în sat.  Şi-a iubit originile, iar amintirea anilor copilăriei a purtat-o cu el pretutindeni şi la începutul carierei sale la fel ca şi în vremea imensului succes. Faptul că era legat de satul natal o arată şi   volumul de carte ,,Destinul unui rucărean” în care a aşternut cu talent memoriile unei vieţi şi ale unei cariere de succes. Octavian Naghiu, tenorul rucărean, a dus peste mări şi ţări frumoasele colinde ale Rucărului, doinele vechi ale satului învăţate de la învăţătoarea dragă lui, Lavinia Băluţ, (,,Doină, doină cîntec dulce”), dar şi numele lăutarului satului, Gheorghe al Diplaşului, cel care i-a pus pentru prima dată vioara în mână. Numele lui Octavian Naghiu completează lista marilor tenori ai lumii, Placido Domingo, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, Franco Corelli, Nicolai Gedda, James King, Sandor Konya, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini, Richard Tucher, Jon Vickers.

Strănutul predestinat
 

     Octavian Naghiu a văzut lumina zilei într-o primăvară aspră a anului 1933, la 15 martie. În casa preotului Nicolae Naghiu, Octavian era al treilea copil după cele două surori mai mari, Maria şi Georgeta-Veturia. Preotul Naghiu era un om vrednic, cu profundă credinţă, preţuit şi respectat de sătenii Rucărului. Când preoteasa  Carolina, era pe cale să nască având lângă ea pe moaşa satului, băiatul adus pe  lumea a surprins,  strănutând în loc să plângă, semn   că pruncul va avea mare noroc. La botez, i-au dat micuţului două nume, Nicolae şi Octavian. ,,Am căutat să cinstesc cu mult respect cele două prenume ce le-am primit la botez. M-am simţit ocrotit toată viaţa prin puterea lor, unul de sfânt şi altul de împărat, în lungile şi încercatele mele peregrinări” spunea  peste ani Octavian Naghiu.

Copilăria, în inima satului făgărăşean

 ,,Mama m-a iubit enorm toată viaţa. M-a ocrotit la sânul ei, m-a îmbăiat cu plante şi m-a înfăşat, legându-mi cu grijă picioarele ,,ca să fie drepte”. Mai târziu în carieră, mă gândeam că prezenţa mea scenică, pe care o admirau toţi, s-a datorat în mare parte, grijii deosebite pe care a avut-o preoteasa, ca să mă dezvolt armonios în copilărie” explica tenorul.  De la trei ani, Octavian Naghiu cânta în biserică, da  răspunsurile la Sf. Liturghie, înlocuindu-l cu timpul pe cantor, spunea  Crezul şi Tatăl Nostru cu claritate şi cânta cu multă sensibilitate. Peste ani spunea că  a debutat în cânt la Biserica ,,Sfînta Paraschiva” din Rucăr.  Această biserică ,,Unită” cum este cunoscută în sat, este folosită astăzi ca şi capelă mortuară.   Experienţa muzicală de început a fost completată şi de muzicantului satului, Gheorghe al Diplaşului, care era un talent al arcuşului şi al vioarei. ,,Doinele, horele din Rucăr şi colindele de la sărbătorile de iarnă mi-au rămas întipărite în memorie şi, nu odată, peste ani, le-am introdus în repertoriul concertelor mele” descria artistul unele fragmente din perioada copilăriei sale.   Gheorghe al Diplaşului s-a dovedit a fi pentru Octavian Naghiu primul lui profesor de instrument. N-au lipsit din copilăriia artistului năzdrăvăniile făcute împreună cu alţi copii ai satului, joaca pe uliţă, scăldatul la Olt, culesul de fragi de pe deal şi din pădure, etc.  La şase ani, Octavian ştia deja alfabetul, număra, socotea şi cânta la vioară cu lejeritate.    A fost înscris la şcoală, la învăţătorul Vichente Dan, dar şi la învăţătoarea Lavinia Băluţ, cea care l-a şi învăţat să cânte ,,Doină, doină cîntec dulce”, piesă pe care a interpretat-o peste ani în multe concerte.

Elev la Blaj,  apoi şagunist la Braşov

Gimnaziul l-a urmat la Blaj, la Liceul ,,Sfântul Vasile”, recunoscut pentru severitatea şi austeritatea lui.  A excelat la limba română, la matematică, dar cel mai mult s-a evidenţiat la muzică. A studiat violoncelul cu pr. Cherebeţiu şi vioara cu prof. Handrea. A fost pus pe un post de cantor până la sfârşitul şcolii.   În anii II, III, IV de liceu participa la toate concertele corului Ateneului din Blaj unde era solist. Prima ieşire în public a fost ca solist la formaţia corală a preoţilor şi profesorilor din Blaj. A obţinut apoi premii la concururile interşcolare cu piese de teatru.  Anul 1948 a fost unul nefast pentru Biserica Greco-Catolică şi implicit pentru Liceul ,,Sfântul Vasile” de la Blaj care s-a desfiinţat. A fost anul în care marile valori ale Bisericii Greco-Catolice au fost întemniţate de regimul comunist pentru refuzul de a se uni cu Biserica Ortodoxă. Iuliu Hosu, Vasile Suciu, pr. Aftenie şi mulţi alţii au trecut prin prigoana şi chinurile închisorilor comuniste. Octavian Naghiu s-a mutat atunci la Braşov, la Liceul ,,Andrei Şaguna” şi în paralel s-a înscris la Şcoala de muzică unde a studiat pian, şi canto.  După un an şi jumătate de studiu la liceul braşovean, s-a mutat la Cluj unde a fost ocrotit de un văr al tatălui său. Aici a continuat orele de canto cu baritonul Iacobi, iar actriţa Daia Nicoară Andron l-a înscris la şcoala de muzică. De aici s-a mutat la Bucureşti la Şcoala de muzică.  Octavian îşi dorea să devină medic, dar n-a fost acceptat la Facultatea de Medicină din cauza originii sale ,,nesănătoase”, fiu de preot greco-catolic, în opinia comuniştilor. A studiat contrabasul, singura secţie la care a fost admis, pentru a putea, ulterior, să se înscrie la Conservator.   În paralel cu contrabasul a studiat canto fiind impresionat de vocea tenorului Ion Pisso.  A ocupat postul de prim-contrabasist la Teatru de Operetă, loc care i-a dat posibilitatea să înveţe tot repertoriul de operetă şi să memoreze toate rolurile de tenor pe lângă cele impuse de profesorul de canto. Învăţase de la marii interpreţi ai vremii: Ion Dacian, Sili Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman.   Într-o astfel de atmosferă, Octavian Naghiu îşi aştepta debutul.  ,,Fizicul mă avantaja. Eram înalt, cu picioare lungi, umerii laţi, talia suplă. Tenul alb era scos în evidenţă de părul negru, uşor ondulat. Cei doi ochi albaştri, mari, expresivi, mă ajutau să-mi exprim trăirile şi prin privire. În  urma unui concurs a fost angajat la Teatrul de Operă din Bucureşti, unde a cântat alături de mari interpreţi: Petre Ştefănescu Goangă, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, etc.   Rolul lui Radames din ,,Aida” i-a adus succes după succes.   După publicul de la Bucureşti l-a câştigat şi pe cel de la Timişoara şi Constanţa, apoi Sofia, Plovdiv şi Varna.

 Încarcerat de comunişti

Era 1964. Toţi artiştii au fost arestaţi şi acuzaţi fără dovezi.   Era 19 ianuarie 1965, după spectacolul de succes al operei ,,Aida” de Verdi. Dimineaţa, cinci securişti au dat buzna în locuinţa artistului, au percheziţionat tot,  i-au pus ochelari la ochi, l-au încătuşat şi l-au azvârlit în maşina lor cu destinaţia sediul Securităţii din Bucureşti. A urmat interogatoriul, acuzaţiile de ,,duşman al poporului” , un răzvrătit contra orânduirii socialiste şi concluzia general valabilă a securiştilor, ,,reeducarea”. La Malmaison a îndurat tortura unor brute de oameni, bătăi, zile în şir de anchete inumane.  ,,Stând în celula de la 20 metri sub pămînt, înfometat şi apoi băgat la carceră, mă gândeam deseori cu groază că nu mai am nicio scăpare. Mă rugam la Dumnezeu să îmi dea putere să rezist bătăilor şi loviturilor crunte pe care le primeam în stomac şi în ficat de la o fiinţă oribilă, cu un chip hidos, care mă îngrozea ori de câte ori se apropia de mine. Urla şi lovea. ,,Las’ că ai să mai cînţi tu pe …Mă gândeam dacă voi mai putea cînta vreodată. Pe 18 aprilie, în sâmbăta Paştelui, după o bătaie crâncenă am vomat numai sînge. Medicul închisorii m-a găsit dimineaţa leşinat.  Mi s-a recomandat o operaţie, pentru prolaps de mucoasă gastrică. Am refuzat. În august tot nu mi-am schimbat declaraţia. Atunci securiştii au trimis dosarul meu la clasat la tribunalul militar” descrie artistul în cartea sa de memorii, ,,Destinul unui rucărean”. L-au eliberat, dar a urmat un tratament îndelungat pentru a se pune pe picioare. A revenit la Opera din Bucureşti la începutul stagiunii unde şi-a reluat locul de parcă nimic nu s-a întâmplat. Era însă mai matur şi mai precaut.

A părăsit definitiv România în 1966

  Prima invitaţie de a cânta peste graniţă a venit după stagiunea 1966-1967 , în RD Germană unde urma să cânte în ,,Aida” şi ,,Lohengrin” de Wagner. Turneul din Germania i-a adus însă noi invitaţii, prima fiind la Opera din Zurich.   A semnat un contrat cu Opera din Zurich unde a avut un success  fenomenal. Nu după mult timp a fost surprins cu o invitaţie de la Metropolitan Opera din New York prin care îl informa despre concursul organizat de acest teatru.   Metropolitan Opera House are o sală de spectacole de 3500 de locuri şi alte 600 disponibile în picioare. Directorul teatrului, Rudolph Bing, a semnat  contractul cu Octavian Naghiu. Numele tenorului român avea să fie alături de cei mai mari tenori ai timpului, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, genialul Franco Corelli, Placido Domingo, Nicolai Gedda, James King, Sandor Konya, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini, Richard Tucher, Jon Vickers, s.a. Avea 33 de ani.  Debutul la Metropolitan Opera l-a făcut cu Tosca de Puccini. ,,Cel mai mare succes pe scena de la Metropolitan a fost seara când am cântat alături de inegalabila soprană Renata Tebaldi. Finalul spectacolului a fost o explozie de urale.  Publicul ridicat în picioare, ovaţiona îndelung. cronicele au fost elogioase şi drept urmare, mi s-a dat să interpretez imediat Ducele din Rigoletto de Verdi. Publicul venea special să mă asculte în acest rol. Mai tîrziu mi s-a cerut şi permisiunea ca, un pictor consacrat al timpului, să-mi facă tabloul în Ducele de Mantua. Iubesc şi acum această pictură” relata tenorul. ,,Este cel mai minunat Radames pe care l-am ascultat în viaţa mea” i-a spus marele tenor Franco Corelli după spectacolul în care Octavian l-a interpretat pe Radames.  A fost invitat, în 1970, din nou la Zurich pentru rolul pictorului Cavaradossi din Tosca de Puccini. ,,Zeci de concerte am susţinut în diferite oraşe mari, pe toate continentele lumii, în lunga mea carieră artistic. În America, Asia, Africa de Sud şi în înteaga Europă mi-am răsfăţat publicul cu arii de operă, operetă cu catonete, lieduri, etc”.

 Germania l-a adoptat pe Octavian Naghiu

 S-a stabilit în Europa, unde a urcat pe scena Operei din Zurich, la Opera Garnier din Paris,  la Scala din Milano.  Dar  Octavian Naghiu a devenit  cetăţean al Germaniei, unde a  interpretat roluri pe scenele din Wiesbaden, Duseldorf, Hanovra, Bremen, Koln, Leipzig, Mainz, Duisburg, Dresda. S-a stabilit lîngă Berlin, în oraşul Braunschweig.   În 1978 a repus piciorul pentru prima dată pe pământ românesc după plecarea din 1966.   A primit colaborare cu Opera Română dar fără să accepte vreun onorariu pentru spectacolele cîntate. O făcea pentru publicul român.   A colindat apoi toate teatrele din marile oraşe din România. După 1990 a fost invitat să fie colaboratorul permanent al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. A cântat pe scena de la Bucureşti, Timişoara, Iaşi. A predat lecţii de canto studenţilor de la Academia de Arte din Iaşi. A devenit membru de onoare al Clubului ,,Dinu Lipatti”.  Comisia Naţională a României pentru UNESCO i-a realizat un film şi CD-uri cu rolurile sale.  Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iaşi l-a distins în anul 2004 cu înaltul titlu academic ,,Doctor Honoris Causa”. Tenorul Octavian Naghiu s-a stins din viaţă  la 16 februarie 2015, în locuinţa sa din Bucureşti, la vârsta de 82 de ani, în urma unui atac de cord. Îşi doarme somnul de veci  în Cimnitirul Belu Catolic din Bucureşti. (Lucia Baki)