Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul din 1859 a rămas în istorie ca „Mica Unire”, pentru a-l deosebi de Unirea de la 1 Decembrie 1918
Tinerii fii de boieri trimişi la studii la Paris conform mofturilor vremii din sec. al XIX-lea sunt cei care vor purta numele de paşoptişti pentru că vor pregăti Revoluţia de la 1848, eveniment ce nu a fost singular în Europa pentru că mişcarea izbucneşte în februarie la Paris şi, în mod deloc întîmplător, se întinde în toată Europa înecînd continentul în sînge. Ei au fost iniţiaţi în Loja masonică ,,Ateneul străinilor“. Dintre aceştia îi amintim pe fraţii Golescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihail Kogâlniceanu, Ion Eliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, N.Bălceascu, C.A. Rosetti, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Ion Câmpineanu de care se leagă şi numele primului partid socialist românesc. Nu este o întîmplare că unii dintre aceşti paşoptişti au devenit ulterior miniştri şi şefi de guverne. Să vedem care a fost evoluţia sa ulterioară.
Adunările ad-hoc şi alegerea domnitorului
Izbucneşte Războiul Crimeii (1854-1856) avînd ca forţe beligerante Anglia reginei Victoria, Franţa lui Napoleon al III-lea, Piemontul care va fi nucleul viitorului regat al Italiei şi Turcia împotriva Rusiei. Aceste puteri nu mai doreau ca Rusia să se mai extindă în Balcanii numiţi ,,butoiul de pulbere al Europei“. Aliaţii debarcă trupe în Crimeea angajîndu-se într-un război cu pierderi importante pentru ambele tabere. Între timp moare ţarul Nicolae I iar succesorul său, Alexandru al II-lea încheie pace la Paris în anul 1856 deschizîndu-se un context potrivnic Principatelor Române. ,,Este un moment favorabil ţărilor noastre, fiindcă Rusia cedează, iar reprezentanţii marilor puteri se întrunesc la Paris în 1858 şi hotărăsc să permită Principatelor Române să se unească (propaganda tineretului nostru în Occident aducea acum roade), însă cu condiţia să aibă doi domnitori şi numai cîteva instituţii comune la Focşani; era o combinaţie federală destul de ciudată. Dar noi am ştiut să profităm de această ocazie. Tot prin hotărîrea occidentalilor se organizează în Muntenia şi Moldova două aşa-numite adunări ad-hoc, pentru alegerea domnitorului. Din păcate, alegerile sînt trucate în Moldova de caimacam (caimacam însemna pe turceşte locţiitor domnesc numit de sultan), Nicolae Vogoridi, un fanariot de origine bulgărească. Românii se plîng lui Napoleon al III-lea al Franţei, care, cu greu o convinge pe regina Victoria a Angliei să facă presiuni asupra sultanului ca alegerile să fie anulate. Sultanul acceptă, sub presiunea militară a Franţei şi Angliei, şi alegerile reîncep în Moldova, iar de data aceasta dau o majoritate covîrşitoare a unioniştilor“ (Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri). Marea majoritate a acestor ,,unionişti“ a fost iniţiată în loja ,,Ateneul străinilor“ din Franţa.
Domnul Cuza-creaţia masonilor
,,Iată-ne în ianuarie 1859: alegeri mai întîi la Iaşi, apoi la Bucureşti. E aici un exemplu minunat de inteligenţă a clasei noastre politice de-atunci. cei de la Iaşi, după multe tergiversări, aleg pe un om aproape necunoscut, colonelul Alexandru Ioan Cuza. S-a scris în anumite cărţi că a fost ales fiindcă şi el era mare mason. Am consultat persoanele cele mai competente care au căutat prin documentele masoneriei de la Paris, deschise recent (s-a căutat de pildă în loja care fabrica, aşa-zicînd, pe masonii români). Cuza n-a fost găsit…Nu s-a dovedit pînă acum că ar fi fost mason Cuza. Dar un lucru este cert, tinerii unionişti care i-au propus candidatura şi care l-au votat erau, mai toţi, masoni. El a fost creaţia masonilor la început. Vom vedea mai tîrziu că tot masonii l-au răsturnat după şapte ani! Iată-l pe Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859. Ce vor face bucureştenii? Aici, după cum am spus, încă de la 1848 exista şi o mişcare populară în mîna revoluţionarilor, ca de pildă fraţii Brătianu, care văzuseră cum se face o revoluţie la Paris şi ştiau să apeleze la mase. Poporul manifestă violent şi sileşte parlamentul la 24 ianuarie/5 februarie 1859 să-l aleagă tot pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei. Am pus astfel Europa în faţa unui fapt împlinit: alegerea aceluiaşi domn în cele două principate…“(Neagu Djuvara, idem.)
Roadele paşoptiştilor
După o lovitură de palat în care a fost implicat şi Ion I.C. Brătianu, Cuza este nevoit să abdice. De fapt el n-a fost nici pe departe eroul carismatic plămădit în manualele comuniste iar poveştile puerile cu ,,ocaua mică şi ocaua mare“ fac parte doar din folcorul de partid. La fel şi Moş Ion Roată este de fapt un ,,Moş Gerilă“ al secolului XIX. Cuza nici pe departe n-a fost o icoană a istoriei noastre deşi şi-a iubit enorm ţara. Să nu uităm că aceea care le-a arătat complotiştilor camera în care dormea a fost Maria Obrenovici, focoasa amantă a domnitorului. ,,Cuza se angajase să nu stea în scaun decît şapte ani şi să favorizeze alegerea unui domn străin. Se împlineau acum şapte ani, iar Cuza nu făcuse aparent nici un gest, nici un pas către găsirea şi alegerea unui domn străin. Acesta a fost argumentul major pentru care oamenii politici din tabere diferite au făcut un fel de coaliţie, lucru care a mirat pe toată lumea. S-au apropiat conservatorii cei mai de dreapta de liberalii cei mai de stînga (fraţii Brătianu şi C.A. Rosetti) şi li s-a spus, în mod peiorativ, ,,monstruoasa coaliţie“. S-a creat chiar o lojă masonică specială pentru răsturnarea lui Cuza, în care au intrat şi conservatori şi liberali, şi s-a pregătit o lovitură de stat cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare. În noaptea de 11/23 februarie 1866, a pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mînă şi l-au silit pe principele Cuza să-şi semneze abdicarea. Cuza s-a purtat extrem de elegant, a iscălit, a plecat a doua zi spre Austria şi niciodată n-a făcut vreo plîngere sau vreo încercare de revenire, repetînd mereu că şi el dorise venirea unui principe străin. A murit în exil, relativ tînăr, în 1873“ (Neagu Djuvara, ibid.) Pe data de 10 mai 1866 ajunge în ţară Carol de Hohenzzolern. România intră într-o eră prosperă şi face un salt uimitor sub această dinastie: îşi dobîndeşte Independenţa în urma Războiului de la 1877-1878; sub Ferdinand Transilvania se uneşte cu România (1 decembrie 1918). România cunoaşte o creştere economică fără precedent, Bucureştiul este numit Micul Paris. A fost rodul luptei generaţiei paşoptiste care prin inteligenţă şi dragoste de ţară a ştiut să folosească francmasoneria în scopul naţional, lucru pe care Horia şi Tudor Vladimirescu l-au dorit dar au sfîrşit tragic. Alţi masoni români iluştri precum Alexandru Vaida Voevod şi Nicolae Titulescu au reuşit să aducă România între ţările respectate ale Europei. (Ştefan Botoran)
