Senatorul Marius Gheorghe Toanchină a fost desemnat în cadrul a două comisii permanente de lucru din cadrul Senatului României. Este preşedinte al Comisiei de regulament al Senatului şi membru în Comisia juridică a acestei instituţii.
- ,,Astăzi, în urma negocierilor, s-a stabilit componenţa fiecărei comisii din cadrul Senatului României şi conducerea fiecăreia. Am fost ales membru în Comisia juridică alături de încă 3 colegi din PSD. Am fost desemnat preşedinte al Comisiei de regulament. Preşedinţia acestei comisii permanente revine, conform regulamentului, partidului care a câştigat alegerile, în cazul de faţă PSD. Colegii mi-au încredinţat mie această funcţie. Pentru mine înseamnă o mare responsabilitate” a spus senatorul de Ţara Făgăraşului, av. Marius Gheorghe Toanchină.