Drepturile fundamentale reprezintă drepturile și libertățile de bază de care toți oamenii ar trebui să se bucure, indiferent de proveniență, de convingeri sau stil de viață. În ciuda importanței lor, drepturile fundamentale ale omului sunt des încălcate, iar practicarea corectă a acestora întâmpină multe obstacole.
Anul 2020 se caracterizează printr-o situație fără precedent, determinată de apariția noului coronavirus, SARS COV-19.
Măsurile pentru stoparea răspândirii noului coronavirus luate de către autorități au avut implicații profunde pentru drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor. Conform raportului Agenției pentru Drepturile Fundamentale, măsurile guvernamentale de combaterea a pandemiei de Covid-19 au încălcat în special dreptul la viață și la sănătate. De asemenea, aceste măsuri afectează drepturile persoanelor vulnerabile dinainte de pandemie sau expuse riscurilor, precum persoanele în vârstă, copiii, persoanele cu handicap, romii sau refugiații. Printre altele, în România drepturile fundamentale care au fost afectate în perioada stării de urgență se pot număra: dreptul la libera circulație, dreptul la respectarea vietii private și de familie, dreptul la educație, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la ocrotirea proprietății private, dreptul la grevă, libertatea econimică.
Astfel, răspunsul la criza COVID-19 s-a concentrat asupra mai multor aspecte prezente în drepturile fundamentale și a avut un impact puternic asupra oamenilor, afectându-le viața de zi cu zi.
Carantinarea și izolarea au restricționat libertatea de mișcare și de călătorie, măsurile de distanțare socială și fizică au dus la izolare socială și inadaptabilitate, categoriile vulnerabile au fost izolate, nu protejate, iar dezinformarea și protecția datelor au instituit panica și intruziunea în viața privată. În același timp, se poate observa faptul că pandemia de coronavirus a consolidat inegalitățile, vulnerabilitățile și discriminările deja existente.
Prin reglementările și practicile adoptate de autoritățile române pe perioada stărilor de urgență și de alertă, s-au restrâns unele drepturi fundamentale și au creat direcții de gestionare a crizei periculoase pentru democrație. Așadar, asigurarea și protejarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la libertatea de expresie, de mișcare, de informare, dreptul la educație, la întrunire, sunt esențiale.
Pro România susține că drepturile fundamentale ale omului trebuie să primeze, iar limitarea acestora în timpul stării de urgență și de alertă și presupune adoptarea unor măsuri, care trebuie să fie legale, necesare și proporționale, dar și non-discriminatorii. Trebuie să spunem stop izolării, lockdown-ului și a restricțiilor impuse fără a fi gândite, stop manipulării și dezinformări, precum și a discriminării.
Pro România consideră că procedurile și măsurile de revenire din situația de criză sunt, de asemenea, esențiale și oferă promisiunea ieșirii din criză a României, prin proceduri predictibile și măsurabile.
Pentru ca totul să devină realitate, votați Pro România pe 6 decembrie și haideți să ne acordăm drepturile care ne sunt cuvenite într-o țară lipsită de criză.
Votați Mihai Valentin Popa pentru senatul României!