La Clinica Paltinul din orașul Victoria s-au înregistrat cele mai puţine internări din ultimii ani. În perioada septembrie – octombrie 2020 au acceptat internarea doar 12 persoane, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când internărle se făceau în baza programărlor din cauza numărului mare de solicitări. De teama infectării cu COVD-19, oamenii stau acasă deşi au nevoie de serviciile medicale ale clinicii.
- ,,Deși au fost programați pentru internare 35 de pacienți, doar 12 s-au internat. La clinică apelau, de regulă, persoanele vârsnice cu boli cronice, însă de teama infectării cu COVID-19 acestea stau acasă. Oamenii urmăresc știrile de la televizor care publică măsurile de protecţie foarte des şi de aceea rămân în case. Există multă panică. Oamenii văd la televizor situația din spitalele mari unde pacienții așteaptă ore în șir până când sunt consultați, dar la Paltinul nu există o astfel de situaţie. Momentan, în clinică, sunt internați doar 12 pacienți de până la 50 de ani, nouă dintre ei sunt internați pe secția de recuperare, iar trei la secția de interne. Condițiile din spital sunt foarte bune,la superlativ, iar în privnţa măsurilor speciale de dezinfectare, de distanțare și de igienizare toate sunt respectate cu stricteţe. În fiecare salon stau doar doi pacienți, în sala de mese pacienții păstrează distanţa, iar masca este obligatorie dacă pacientul iese din salon” a spus dr. Ioan Rotaru, adminstratorul de la Paltinul.
Preotul Mihai Fogoroş din Victoria: ,,Mulţi localnici sunt la un pas de depresie din cauza pandemiei”
- ,,În această perioadă, am împărtăşit şi spovedit persoane care s-au izolat în locuinţă de frica virusului. Mulţi credincioşi au intrat în panică, sunt disperaţi şi la un pas de depresie din cauza pandemiei. În aceste cazuri comunitatea trebuie să se implice, iar aceşti oameni trebuie ajutaţi. Măsurile de protecţie impuse de lege în cazul coronavirusului trebuie respectate, însă nu trebuie să ne izolăm, trebuie să socializăm şi să comunicăm. Coronavirus este un semnal de alarmă de la Dumnezeu, iar noi trebuie să fim mai buni. În ultima perioadă am observat şi pe reţelele de socializare mesaje de răutate. La noi în comunitate nu trebuie să existe ură şi dezbinare. Am ajuns să fim străini unii de alţi din cauza invidiei. Depresia a pus stăpânire pe unii oameni, iar noi trebuie să le întindem o mână de ajutor. În aceste condiţii de pandemie nu trebuie să ne panicăm, trebuie să avem credinţă în bunul Dumnezeu şi în biserică” a spus preotul Mihail Fogoroş.