Şase sportivi din Victoria legitimaţi la CS Chimia, secţia de orientare, au participat în perioada 10 – 13 septembrie 2020 la ,,Campionat Naţional de Orientare în Alergare’’ desfăşurat în judeţul Neamţ. 210 sportivi au intrat în competiţie din 16 judeţe din ţară. Regulamentul competiţiei a impus concurenţilor patru probe: proba de lungă distanţă, de medie distanţă, ştafetă şi sprint.
Medalii de aur şi argint
- Diaconescu Constantin, categoria 14 ani, s-a clasat pe locul I
- Pop Diana Maria, categoria 12 ani, a obţinut trei medalii, clasându-se pe locurile II şi III.
- Pascu Ana, categoria 10 ani, a obţinut locurile I şi III
- Stanea Antonia, categoria 12 ani, a obţinut două medalii clasându-se de două ori pe locul III
,,La această competiţie am obţinut două medalii de aur, două de argint şi patru de bronz. Concursul a fost organizat pe categorii de vârstă şi sex. Mă bucur că am obţinut rezultate bune şi multe medalii’’ a spus Gheorghe Urdea antrenorul echipei de orientare de la CS Chimia.