Localnicii din Ţara Făgăraşului care au cultură de porumb pe terenuri se plâng că porcii mistreţi le distrug hectare întregi de cultură. Cele mai afectate zone sunt la Cincu, Şorş, Felmer, Veneţia, Lisa şi Feldioara. Păgubiţii şi-au depus dosarele pentru despăgubire, aşa cum arată legislaţia, dar n-au primit până în prezent niciun leu. ,,Fenomenul se repetă an la an, iar noi, fermierii, rămânem cu paguba pentru că statul nu ne despăgubeşte” spun oamenii. ,,Din zonele unde au fost înregistrate pagube la culturile de porumb vom organiza vânătoare la porcii mistreţi. În cîteva zile am eliberat zece autorizaţii’’ a spus directorul executiv de la AVPS Făgăraş, Sorin Şuler. Pentru sezonul de vânătoare 2020 – 2021 cota aprobată este de 80 de porci mistreţi.