Un medic de la Ambulanța Brașov, infectat cu noul coronavirus, a mers trei zile în misiuni pentru că a primit un rezultat greșit. Testul său era pozitiv, însă a fost anunțat că este negativ. Până când a fost reparată eroarea, medicul a intrat în contact cu zeci de colegi și de pacienți. În acest moment, la Ambulanța din Brașov există un focar cu nouă angajați infectați, iar ancheta epidemiologică ar putea scoate la iveală noi îmbolnăviri. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut un control la DSP Brașov
Rezultate greșite de la DSP
După teste, vineri, Ambulanța Brașov a primit oficial rezultatele: cei doi medici nu sunt contaminati și își pot vedea de viața profesională și personală. În aceeași zi, unul dintre ei a verificat personal, la Direcția de Sănătate Publică Brașov, rezultatul testului. A primit același răspuns. Între cele două răspunsuri contradictorii s-au scurs două zile, timp în care medicii au stat liniștiți că sunt negativi. Unul dintre ei era în concediu, dar celălalt a continuat să facă ture și gărzi. „Aș fi putut contamina alte persoane, colegi de-ai mei sau pacienți. Am intrat în unitățile sanitare cu specific non-Covid, deși eu eram pozitiv din data de 7, conform testului care mi s-a transmis”, e explicat medicul de la Ambulanța Brașov. Medicul a avut două gărzi, în weekend. La serviciu a purtat echipamentul obligatoriu de protecție. „A efectua o manevră de resuscitare, într-un spațiu închis, ambulanță, salon de spital sau apartament implică un efort fizic mare. Nu știu o mască și o vizieră cât de mult ar putea proteja”, a mai spus medicul.
Direcția de Sănătate Publică Brașov admite greșeala
Luni dimineața, Direcția de Sănătate Publică Brașov a anunțat Serviciul de Ambulanță că s-a produs o eroare, că cei doi medici sunt contaminați. Al doilea medic a fost în concediu și nu a consultat pacienți, în aceste trei zile. „Este complicat pentru că colegul respectiv a stat separat de familie tocmai ca să nu expună și în momentul în care i s-a transmis că rezultatul este negativ s-a dus acasă la familie la copii, la părinți“, a declarat Stela Coțiu, director medical la Ambulanța Brașov.
Direcția de Sănătate Publică Brașov admite greșeala și o pune pe seama unei erori umane, la accesarea rezultatelor, din calculator. „Din păcate este o eroare umană la comunicarea rezultatului. Persoana care a comunicat rezultatul a deschis un test fără să verifice data”, explică Andrea Neculau, director executiv la DSP Brașov.
Medicii contaminați sunt acum în carantină și nu au simptome specifice noului coronavirus. Autoritățile trebuie însă să facă și în cazul lor anchete epidemiologice, pentru a stabili toate persoanele cu care au intrat în contact, acasă sau la serviciu.