Oameni de lângă noi. O viaţă în slujba elicoperelor

•   Petre Ciurilă din Grid a lucat peste 3 decenii la IAR Ghimbav

•   Gridanul a însoţit exporturile aparatelor de zbor  în Sudan, Egipt, Turcia sau Cipru

•   A trăit pe viu conflictele din Cipru şi Sudan

•   Şi-a vizitat familia la  Grid cu un elicopter PUMA

Istoria aeronauticii brașovene are o lungă tradiție în construcția de avioane. Aparatele de zbor contruite  la IAR Ghimbav au fost căutate atât în ţară, dar şi pe plan mondial.  Producţia de avioane  româneşti îşi are începuturile în perioada interbelică, iar IAR Ghimbav s-a înfiinţat în  1925 ca ,,joint venture” cu grupurile franceze Bleriot-Spad și Lorraine-Dletrich.  Petre Ciurilă din Grid a fost  angajat mulţi ani la această intreprindere cu tradiție. Acum pensionar,  povestește  despre  activitatea  acestui  brand românesc, port-drapel al aeronauticii naționale. Născut la data de 28 iulie 1953, la Grid, nea Petrică, aşa cum îi mai spun gridanii, s-a angajat la IAR Ghimbav imediat după absolvirea școlii profesionale, nu înainte de a cunoaște experiența în cadrul trupelor de elită ale securității.

Armata la securitate

Stagiul militar petrecut în cadrul trupelor de elită ale securității a fost o perioadă pe care  Petre Ciurilă nu a uitat-o ușor.  Deşi soldaţii pregătiţi aici nu includeau  informatorii sau pe cei care filau dizidenții,  în decembrie 1989 toţi au fost implicaţi  în evenimente. ,,În anul 1973 am intrat  la unitatea de securitate din Toplița, după care am făcut școala de gradați de la Gheorghieni.  În timpul perioadei de pregătire nu făceam doar instrucție cu arma, aveam și program de luptă corp la corp. Venise să ne pregătească unul Mitu, campion la Judo de la Dinamo Brașov.  Trupele de securitate reprezentau o armată de elită. Eu am făcut intervenție în mediul alpin cu foarte multe cățărări și coborări în rapel şi  marșuri de câte 40 km cu ranița în spate” spune Petre Ciurilă despre experiența din vremea stagiului militar.

Angajat la IAR

După stagiul militar, Petre Ciurilă  s-a angajat la IAR Ghimbav. Îşi aminteşte cu drag de acei ani, dar şi de  filmul realizat de Petru Crişan în care a jucat şi el. ,,După armată m-am angajat la IAR Ghimbav.  Era prin 1974. Îmi aduc aminte că am dat concurs scris şi  o probă practică, apoi am fost băgat în producţie.  Era curățenie ca în farmacie și aveam mașină specială de măturat. După doi ani a venit în fabrică și soția mea, Margareta” relatează Petre Ciurilă.Aşa cum explică Petre Ciurilă, IAR  producea aparatele de zbor pentru armată, avioane şi elicoptere. ,,Noi eram la elicoptere Puma și Alouette.   Am produs Alouette  pentru miliție, armată  şi pentru  mediul sanitar.   Cel mai performant era însă elicopterul Puma, era mare și dotat cu două tunuri, două mitraliere de 14,5 cu cartușe groase și rachete. Unele dintre ele aveau flotoare și puteau ateriza în mediul de apă, chiar și pe mare.   Se mai lucrează și acum, dar producția nu mai este cea din anii aceia.  Rodajul şi probele le făceam  la poligoanele de la Cincu și  Cârţişoara.   Elicopterele Puma erau fabricate pentru armata noastră dar și pentru export.  Cele pentru  export le duceam civile, iar armamentul îl montam la fața locului.  Erau transportate în avioane tip Hercules” povestește Petre Ciurilă.

Călătorii peste graniță cu peripeţii

Persoanele  care lucrau în domeniul aeronautic aveau  ocazia să survoleze spațiul NATO. Petre Ciurilă povesteşte amănunte inedite despre prosperitatea de atunci a Turciei,   evenimente istorice pe care le-a trăit pe viu, precum invazia Ciprului de către armata turcă și transformarea Sudanului dintr-o democrație autentică  într-o dictatură militară și fundamentalist-islamică.  ,,Am avut onoarea să merg personal în cel puțin șase ,,convoiaje” în care am transportat nu mai puțin de 24 de aparate, toate în Sudan. Decolam de pe pista de la Ghimbav via aeroportul Kogâlniceanu din Constanța, aeroportul militar din  Istanbul,  treceam Marea Neagră pe lângă Bosfor după care o luam pe uscat, pe deasupra Turciei și făceam popasuri peste tot. În Istanbul rămâneam 3-5 zile, apoi treceam în insula Rodos din Grecia unde stăteam 3-4 zilr, după care urmam ruta spre Larnaka, în Cipru. În Cipru echipam elicopterele cu filtre pentru nisip, pentru că survolam Mediterana și ne îndreptam  spre Cairo  cu escală la Luxor.  Două convoiaje  le-am făcut la Asuan, unde era cel mai mare baraj de pe Nil construit de ruși. Acel baraj a distrus multe artefacte ale istoriei, sub apă erau temple întregi. Abia apoi  ne îndreptam spre Sudan, la  Dungula, după ce  poposeam o noapte la Khartoum, capitala țării. Acolo echipam aparatele, le vopseam. O echipă cu 5 armurieri  venea  din ţară  cu un avion special pentru acest scop.   Îmi aduc aminte că într-o astfel de acţiune am fost sechestrați la vamă și a trebuit să dăm ciubuc pentru a fi lăsați în pace. Le dădeam machete cu diferite tipuri de avioane și bani.  Am mers cu două aparate în localitatea Markal, situată în partea de sud a Republicii Sudan și în Juba. Noi duceam elicoptere chiar în zona de conflict, era război civil între armată și rebel.  Au fost și elicoptere de-ale noastre doborâte de rebeli” povesteşte  fostul mecanic de pistă de la Ghimbav.

În mijlocul dictaturii din Sudan

Petre Ciurilă povestește și despre schimbarea de regim pe care a avut ocazia să o vadă pe viu în Sudan, de la o democrație autentică la dictatură. ,,Prima dată când am fost în Sudan era libertate, pentru că acolo erau americanii și veneau foarte mulți occidentali.  În Sud am găsit o mănăstire catolică de maici cu statui ale Fecioarei Maria. Când am ajuns a doua oară, prin 1984,  lucrurile s-au schimbat în mod radical,  au alunecat spre fundamentalismul islamic și  dictatură. În văzul preşedintelui care sta triumfător pe un tanc se aruncau băuturile alcoolice  în mare. Tipic unui dictator.   Oamenii erau îmbrăcați în acele haine lungi, albe, cu turbane pe cap” îşi amineşte Petre Ciurilă.

Turcia părea o poartă spre libertate

Față de situația din România, celor care tranzitau Turcia în acea perioadă li se deschidea parcă o poartă spre libertate, o cu totul altă lume. ,,Când ajungeam în Turcia diferența față de România era ca de la cer la pământ. Prima dată când am ajuns acolo ne-am speriat de-a dreptul: pe stradă se vindeau reviste erotice iar prostituția era legiferată, femeile stăteau în vitrină. În anii 80 Turcia era puternic occidentalizată,  iar trupele NATO erau acolo,  halvaua se vindea la calupuri de câte 20 de kg, peste tot găseai cafea, aur.   Când am intrat pe aeroportul din Istanbul am auzit în difuzoare muzica lui Gheorghe Zamfir, fapt care ne-a produs emoție dar și  mândrie” relateauă Ciurilă.

Experiențele din Grecia, Cipru și Egipt

,,În Grecia era același aer de libertate, țară aflată în NATO, iar magazinele erau pline cu de toate. Cipru avea un nivel de viață destul de ridicat, dar pe mine m-a mișcat cel mai mult conflictul dintre partea elenă și cea turcă. Acolo am văzut zidul care îi despărțea pe grecii ciprioți de turcii ciprioți iar soldații ambelor tabere stăteau față în față cu mitralierele puse pe ziduri, așteptând un pretext să deschidă focul unii asupra celorlalți.  Noi am fost în partea greacă. Și Egiptul era total diferit de țara noastră, cu o infrastructură foarte puternică, autostrăzi iar în magazine se găsea tot ce doreai.  Din Cairo mi-am cumpărat un aparat video, gumă de mestecat, ciocolată care nu se găsea la noi și bomboane pentru copii. Îmi amintesc că aduceam în țară cutii întregi de cafea. În Sudan am fost invitat să rămân cu un contract de muncă dar mi-a fost frică pentru că nu știam care din echipajul nostru  este securistul. Într-un convoiaj erau patru elicoptere. Puteam să rămân în Turcia sau Grecia și să cer azil politic dar mă gândeam la familie care ar fi avut mult de suferit. Pe de altă parte nici nu simțeam că locul meu era altundeva decât în țara în care m-am născut” povestește Petre din Grid.

Jungla văzută din elicopter

,,Malaka (Sudan) a fost locul în care am poposit optsprezece zile pentru pregătirea armurierilor și a mecanicilor. Am făcut apoi o călătorie spre Juba, în apropiere de Kenya, un loc situat foarte aproape de Ecuator, chiar lângă junglă. Juba era un oraș obișnuit, clădirile erau micuțe iar în jur foarte multe sate cu o populație destul de înapoiată: bărbații goi, numai în față erau acoperiți cu un petic, iar femeile așijderea. Toți erau desculți și mergeau așa prin junglă, printre scorpioni, fără să le pese. Am zărit din elicopter girafe, hipopotami, crocodili, pentru că acolo Nilul Alb se unea cu Nilul Albastru. Nilul Albastru, care trecea prin Juba, nu era mai mare decât Dunărea de la noi iar apa era foarte limpede.  Anul 1986 a constituit și ultima mea călătorie în Sudan, unde am făcut revizia unor elicoptere. Acelea au fost și ultimele experiențe ca mecanic de pistă într-o țară străină. În anul 2005 am plecat din fabrică” spune cu nostalgie Petre.

Cu elicopterul la Grid

Gridanii au avut şanşa să vadă pe viu, în anii vechiului regim, elicoptere PUMA şi Allette chiar la marginea satului lor.  ,,Îmi amintesc cu emoție și mândrie când tot satul a așteptat și s-a minunat când a aterizat elicopterul în ,,Dealul Butii” și din el a coborât Petrică. Cred că o navă spațială nu ar fi avut același impact pentru noi, gridanii” își amintește Silvia Damian, o localnică din satul Grid.   ,,Am venit de două ori cu elicopterul la Grid și am coborât chiar în spatele grădinii noastre. Odată l-a lovit calul pe Alin, băiatul nostru care era mic, iar pilotul a făcut un zbor de încercare cu această ocazie. S-a adunat toată lumea din sat să vadă elicopterul. Știu că era Sf. Marie iar mama făcuse gogoși. Am venit atunci cu unul dintre elicopterele Puma care erau foarte mari. Prima oară am fost însă cu un elicopter Aluette. Nu am avut cu ce veni acasă și m-a adus nea Titi, pilotul. Foarte mulți dintre foștii mei colegi de la IAR Ghimbav nu mai sunt în viață” îşi aminteşte nea Petre.

Scurt istoric

IAR Ghimbav are o lungă și bogată tradiție în construcția de avioane din țara noastră,  care începe încă din perioada interbelică. Înființată în anul 1925 ca ,,joint venture” cu grupurile franceze Bleriot-Spad și Lorraine-Dletrich, în perioada 1927-1944 a fabricat peste 1000 de avioane și 2000 de motoare. În anul 1942  avea deja 7000 de angajați și reușea performanța de a fabrica un avion pe zi. Începând cu anul 1968, Intreprinderea Aeronautică Română Ghimbav producea 368 de elicoptere, 140 de avioane, 820 de planoare și motoplanoare. După  anul 1971 intră pe producția de elicoptere,  reușind să scoată pe piață peste 200 de elicoptere IAR-316 Alouette III sub licenţă Sud Aviation Franța, devenită Aerospațiale, apoi Eurocopter, în prezent Airbus Helicopters, dintre care 75 de aparate au fost exportate în diverse versiuni și echipări. Anul 1974  este dedicat  liniei comerciale pentru construcţia elicopterelor 300 L PUMA,  dintre cele 167 de elicoptere 61 au putut fi exportate. În prezent Societatea IAR SA se ocupă cu întreținerea, reparația și modernizarea elicopterelor. Acționarii companiei sunt AVAS – 64,89% din capitalul social, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu 7,35% din capitalul social, SIF Transilvania, cu 4,57%, alte persoane fizice (17,25%) și juridice (5,98%). IAR Ghimbav deține o participație de 49% din filiala română a companiei Eurocopter România, înființată în 2002. Compania IAR Ghimbav, cu activitate în repararea şi întreţinerea de aeronave, a înregistrat în primul trimestru din 2020 un profit net de 12,7 milioane de lei, echivalentul unei creşteri de 50,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi afaceri de 99,3 milioane de lei, plus 15,4%. (Ștefan BOTORAN)