Cătălin Borcoman va reprezenta România în cadrul Parchetului European pentru următorii 6 ani. În această perioadă, postul de procuror la DIICOT Brașov, unde activează în prezent, va fi suspendat și rezervat. Procurorul Borcoman a cercetat evaziunea fiscală de 3,4 milioane de lei, în care a fost vizat soțul Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT.

Tudorel Toader nu l-a vrut

Cătălin Borcoman a fost propus procuror european de o comisie de la Ministerul Justiției, condusă de Cătălin Predoiu, și i-a avut drept contracandidați pe Marius Bulancea si Claudiu Dumitrescu. Borcoman a candidat pentru acest post și în timpul mandatului lui Tudorel Toader, când a declarat că schimbările legislative nu au avut efecte benefice pentru sistemul judiciar. De altfel, el a fost unul dintre magistrații care au protestat, în stradă, față de ordonanțele din Justiție. Borcoman a condus structura Direcției de combatere a crimei organizate din Brașov în perioada 2012- 2018, iar între anii 2009 și 2010 a fost adjunct al structurii centrale.

Dosare  grele

Cătălin Borcoman a investigat fuga din România a lui Omar Hayssam, dosar în care instanța i-a condamnat pe Mustafa Tartoussi la o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare și pe frații lui Omar Hayssam – Omar Mokhles și Omar Mahmoud – la câte cinci ani de închisoare cu executare. Magistratul brașovean i-a trimis în judecată și pe Floricel Achim şi Marinov Zikolov, condamnați definitiv la câte 12 ani și jumătate pentru spionaj. Cei doi au fost acuzați că au dezvoltat un sistem clandestin în baza căruia subofiţerul român procura, din reţelele informatice ale unităţii militare unde îşi desfăşura activitatea, informaţii secrete de stat pe care le transmitea cetăţeanului bulgar, care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor statului Ucraina. Ca adjunct al Direcției de Combatere a Crimei Organizate, Borcoman a coordonat investigația referitoare la furtul din februarie 2011 a 15 arme – cinci mitraliere AKM şi zece pistoale – de la UM Ciorogârla. De asemenea, el a coordonat primul caz de trafic de ovule umane în România, dosarul „Sabyc”, în care s-au dat condamnări de până la 3 ani de închisoare cu executare. La DIICOT Brașov, procurorul Borcoman a cercetat evaziunea fiscală de 3,4 milioane de lei, în care a fost vizat soțul Alinei Bica și, totodată, a fost implicat în ancheta „Ayahuasca”, în care a fost arestat Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret al MAI.

Parchetul European este condus de Laura Codruța Kovesi

Un număr de 14 procurori europeni, printre care şi cel român, au fost numiţi pentru un mandat de şase ani, care poate fi prelungit cu maximum trei ani prin decizie a Consiliului UE. Alţi opt au fost numiţi pentru o perioadă de trei ani, întrucât normele tranzitorii aplicabile primului mandat de la înfiinţarea EPPO prevăd că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectaţi prin tragere la sorţi, vor deţine un mandat cu această durată, care nu poate fi reînnoit. Procurorii europeni vor supraveghea investigaţiile şi urmăririle penale şi vor constitui Colegiul EPPO, împreună cu procurorul-şef european. În 2019, Laura Codruţa Kovesi a fost numită de către Consiliu şi Parlamentul European primul procuror-şef european pentru un mandat de şapte ani care nu poate fi reînnoit. Parchetul European va fi un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii, precum corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. În acest scop, EPPO va desfăşura investigaţii, va efectua acte de urmărire penală şi va exercita acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here