Rezistenţa Anticomunistă: Salvaţi din capcana lui Rudan de bucovineanul Motrescu. Interogatoriul lui Haşu Laurean

•   Serial în Monitorul de Făgăraş realizat de Lucia BAKI

Era 1951. La un izvor de sub poiana Scărişorii au convenit să se întâlnească în 12 septembrie. Primii au ajuns Brâncoveanu, Ilioiu, Nelu Novac şi Moşu. Au pus de mămăligă după ce au auzit semnalul  de huhurez al lui Ghiţă, care era împreună cu Profesorul, Baciu şi Leu. S-au bucurat de revedere  la o masă bogată,  de data aceasta,  cu 8 bulzuri.  În aceeazi zi, la Fereastra Sâmbetei un grup îi dă o poză lui Fileru pe care să o arate lui Baciu. Aşa apare în scenă unul Rudan, prieten al lui Baciu din închisoarea Aiud. De cum a văzut fotografia, Moşu nu a avut încredere în acest Rudan, care ceruse  să se întâlnească cu Baciu pentru a-i spune noutăţi. Fixase o întâlnire  la piscul Netotului în 14 septembrie, de Ziua Crucii. Partizanii socotesc să se ducă la insistenţele lui Baciu. Trei din grup, Brâncoveanu, Ilioiu şi Nelu, pleacă însă spre Rucăr, ceilalţi rămânând să-l însoţească pe Baciu. Nici nu bănuiau ce urmează în locul ca o strungă ales  de Rudan special pentru întâlnire.  Şi-au făcut  apariţia  trei inşi înarmaţi, dar nici urmă de Rudan. Unul era îmbrăcat bucovinean, iar alţi doi în haine militare.  Rudan aştepta însă la cabana din Valea Zârnii. Avea un scop bine pus la punct. Bucuros de reîntâlnirea cu prietenul lui, Baciu a plecat primul spre cabană. Pe drum bucovineanul, Vasile Motrescu, a prins a-i spune lui Ghiţă că sunt vânduţi şi înconjuraţi. Cu iuţeala unui bun militar, Ghiţă l-a dezarmat pe căpitanul Pasăre, iar pe celălalt Moşu. I-au legat cu sfoara găsită la căpitan. Baciu a intrat în cabană, găsindu-l pe Rudan pregătind o tocăniţă de ceapă. N-a lipsit din peisaj îmbrăţişarea şi sărutul lui Rudan pe obrazul lui Baciu. Ne ducem cu gândul la gestul lui Iuda cu 2000 de ani în urmă. Cabana era plină de armament.   Văzând că este descoperit,  Rudan a rupt-o la fugă, dar Baciu a tras.  L-au îngropat în preajma cabanei.   Ceilalţi doi au fugit, singurul Motrescu rămânând lângă luptători.  Profesorul şi Leu au tras, Pasăre a murit, iar celălalt a căzut rănit, dar nu pentru mult timp. Au săpat o groapă şi i-au îngropat, spunând câte o rugăciune la mormântul lor.   Au aflat că grupul celor trei  era instruit de Securitate să-i prindă pe luptători. Aveau asupra lor arme, stricnină, somnifere şi sfoară.

 Bucovineanul care i-a salvat pe partizanii făgărăşeni

Vasile Motrescu a fost un ţăran simplu, din Vilcovu de Jos din  Bucovina. A luptat pentru întregirea ţării, în al doilea război mondial, cu Divizia 4 Vânători de Munte, în Caucaz şi în Crimeea.  Se încadrează voluntar într-o unitate de luptă din Bucovina,   unde erau pregătiţi viitorii partizani antisovietici pentru rezistenţa din munţi. În septembrie 1944, NKVD-ul desfăşoară ample acţiuni de lichidare a grupurilor de partizani, iar cei prinşi dispăreau fără urmă sau erau trimişi în Siberia, de unde nu s-au mai întors. Vasile Motrescu s-a refugiat în pădure, reuşind să scape. În iunie 1945, se întoarce acasă, se căsătoreşte şi are doi copii, o fată şi un băiat. În 9 aprilie 1949, Motrescu află  că   urmează să fie arestaţi toţi camarazii lui.  Fuge din nou în pădure şi i se alătură unui vechi combatant antisovietic, Constantin Cenuşă.   În 28 iunie 1951, fiind bolnav, Motrescu se predă, în urma unor promisiuni ale comuniştilor că va fi iertat. Avându-l în mână, Securitatea îl trimite cu un grup de falşi partizani în Munţii Făgăraşului, cu scopul lichidării grupului de rezistenţă anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Nu-şi poate trăda fraţii de luptă şi idealuri, avertizându-i asupra diversiunii securiste.
Dându-şi seama că va fi pedepsit pentru cele întâmplate, fuge din nou în pădure, alegând libertatea. Luptă ba singur, ba alături de gruparea lui Gavril Vatamaniuc. Securitatea l-a urmărit în permanenţă.  În urma trădării, în ianuarie 1955, trupele de Securitate depistează bordeiul partizanilor de la Bâtca Corbului. Trupele de Securitate reuşesc capturarea camarazilor lui Motrescu, astfel încât acesta rămâne singurul partizan liber. La sfârştul anului 1955 ajunge la familia Gavril şi Valerica Sfichi, care aceptă să-l găzduiască timp de doi ani şi jumătate. Cade prin trădare. Este executat prin împuşcare în 29 iulie 1958.  Gavrilă Ogoranu avea să spună despre eroul bucovinean: ,,Înalt şi frumos ca un brad, inteligent, cunoscător al istoriei României, a coborât din obcinele Bucovinei şi a venit în Munţii Făgăraşului cu un singur gând creştinesc: să ne scape de la o moarte sigură, dintr-o cursă a Securităţii, cu riscul propriei vieţi. Era căsătorit, avea doi copii. Aceştia să fie mândri de tatăl lor”.

Proces verbal de interogatoriu

Învinuitul Haşu Laurean născut în anul 1921, luna octombrie, ziua 23, în Breaza, raionul Făgăraş, Regiunea Stalin, cu ultimul domiciliu în comuna Breaza, Regiunea Stalin.

6 august 1955, Loc. Bucureşti

Interogatoriul a început la ora 9, s-a încheiat la ora 17.

Întrebare: În primul proces de interogatoriu ai declarat de împuşcarea a trei cetăţeni bănuiţi de voi ca agenţi ai organelor securităţii. Relatează în mod detaliat cum s-a petrecut această crimă?

Răspuns: La începutul lunei septembrie 1951, cred că era pe ziua de 10, ne-am întâlnit eu cu Gavrilă pe de o parte şi Gheorghe Haşu, Andrei Haşu şi Chiujdea Ioan la locul numit Pîrîul Groşilor pe valea Pojortei. Cu această ocazie Andrei Haşu după ce ne-a întrebat dacă avem ceva important de făcut în zilele următoare, primind răspunsul negativ, ne-a întrebat dacă vrem să-l însoţim în 12 septembrie pe  piscul Netotul la o întâlnire. Ne-a comunicat că Pop Jean a întâlnit patru indivizi fugari din Moldova şi care  doresc să se întâlnească cu noi. A arătat că unul  dintre aceştia  este (din descrierea lui Pop Jean) Boian, fost deţinut legionar din închisoarea Aiud şi pe care  Haşu Andrei  îl cunoscuse din timpul detenţiei. Am fost şi eu de acord şi în aceeaşi seară am şi plecat spre muntele Netotul ca să fim prezenţi înainte cu o zi din motive de precauţie. Cum mergeam spre locul de întâlnire, am trecut pe la stâna Piscul Netotul unde ciobanul Tucă Ioan ne-a povestit  că înaintea noastră trecuse pe acolo 3 indivizi înarmaţi. Cu această ocazie am primit ceva alimente de la Tucă Ioan şi încă de la unul anume Poşircă Vasile (baciul).  Dimineaţa între orele 10 şi 11, fusese fixată întâlnirea la locul numit ,,pe plaiul de la Stâna Mare din deal”. Ne-am şi dus conform înţelegerii a apărut numai Andrei Haşu, iar ceilalţi ne-am postat în pândă.  Printr-un semnal de fluerat, dat de ei, au apărut trei indivizi, apropiindu-se de Haşu Andrei. Sigur, s-a ridicat imediat şi Gavrilă şi pe urmă eu, Gheorghe Haşu şi Chiujdea. Am început să facem prezentările şi ciudat toţi am evitat să ne spunem numele. Au spus că au scăpat de urmărirea autorităţilor din Munţii Vrancei şi au venit în Munţii Făgăraşului, având nevoie de ajutorul nostru spre a colabora. Ne-au relatat că Boian e bolnav şi se găseşte mai în vale. La invitaţia lor am acceptat să mergem cu ei. Am luat ceva pâine şi am plecat spre locul numit ,,casa lui Chircă” din valea Zârnei. Când am ajuns în vale, după ce am trecut o punte,  urmat de unul din cei trei numit Vrabie (aflat mai târziu) m-am întors să-mi fixez un punct de reper. Atunci Vrabie mi-a spus ca să mergem numai noi doi la vale că el cunoaşte drumul, dat fiind că a trecut ieri pe acolo. L-am lăsat înainte, mergând după el. După câteva minute ne-a ajuns din urmă Haşu Andrei. Fără să spună ceva a smuls pistolul automat din spinarea lui Vrabie. Eu automat i-am luat pistolul din buzunar. Ridicând ochii înapoi, am văzut cum unul (Motrescu) ţinea pistolul său (luat de la unul din ei) îndreptat spre capul celui de-al treilea supranumit ,,Căpitanul”, iar Haşu Gheorghe avea pistolul îndreptat  către Motrescu. Normal, din această situaţie mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Peste câteva minute m-am şi lămurit când l-am văzut şi auzit pe Motrescu strigând către ai săi ,,tîlharilor, aţi vrut să vindeţi sînge de om”, repetînd de mai multe ori cuvîntul de ,,tîlhar”. ,,Căpitanl”  adresîndu-se către Motrescu a spus: ,,Ne-ai luat-o înainte, Vasile!” şi apoi adresîndu-se nouă a zis că Vasile a făcut o faptă frumoasă. Haşu Andrei a curmat discuţiile, spunîndu-ne să lăsăm vorba şi să ne înţelegem omeneşte.  Gavrilă a dat ordin să-i legăm. Pe Vrabie l-am legat eu cu Gavrilă cu sfoara ce ne-a  dat-o chiar Vrabie din buzubarul lui. Pe ,,Căpitanul” l-au legat ceilalţi. I-am perheziţionat.  Am găsit la ei fiole de otravă, sfoară multă, bomboane, o sticlă de rachiu şi grenade. A început cercetarea. Menţionez că Motrescu n-a fost legat. Haşu Andrei, lua cîte unul separat şi îl ducea la o mică distanţă, împreună cu Gavrilă, ceilalţi stăteau de pază şi mai întrebam şi noi câte ceva. La întrebările puse de mine, Vrabie a recunoscut  că a fost arestat şi pus în libertate de MAI cu condiţia să plece cu un grup în munţi şi să ne descopere  pe noi şi în special pe cei din grupul Arnăuţoiu. Ne-a spus legenda la care au fost învăţaţi să ne spună, în caz că întrebăm. Anume: faptul că s-au întîlnit întîmplător pe valea Sâmbetei, hotărînd acolo să ne caute pe noi pentru asociere. Între timp a revenit Haşu Andrei, Gavrilă şi ,,căpitanul”, lăsîndu-du-mi-l în grijă pe cel din urmă. Ei împreună cu Motrescu au plecat să-l aducă pe Boian. Între tmp noi am continuat cercetările. Ne-au povestit cum au trecut pe la diferite stîne şi cum se interesau de noi. Căpitanul ne-a spus că a fost   student la Agronomie la Iaşi şi că a lucrat acolo în diferite grupuri subversive, ostile regimului. După cîtva timp au revenit Haşu şi Gavrilă cu Boian. Acesta din urmă i s-a adresat lui Vrabie şi Căpitanului cu cuvintele: ,,M-aţi pus bine pe mine. Nu v-a ajuns acest lucru? Vreţi să-i puneţi bine şi pe aceşti băieţi?” S-a dus la Gheorghe Haşu şi l-a sărutat, însă acesta a rămas rece. Vrabie a intervenit, recunoscîndu-ne că fiecare trimiteau rapoarte la MAI, printr-un curier cu care se întîlneau pe muntele Căpăţâna. Prin aceste rapoarte, Vrabie ne-a făcut atenţi că l-au semnalat  pe Pop Jean şi ne-a propus să-l avertizăm. Gheorghe Haşu a plecat imeiat după Jean Pop. Între timp Motrescu s-a dus singur să aducă restul de bagaje ce au rămas la locul unde se găsea Boian. Revizuind bagajul, ceea ce credeam  că nu ne mai poate fi de folos am aruncat, restul le-am dat înapoi la prizonieri cu raniţă cu tot. Singuri au rămas legaţi cei doi. Cu toate că Gavrilă a dat ordin ca Boian să fie legat, Haşu Andrei n-a făcut acest lucru, spunând că răspunde el. Ne-am pregătit de plecare spre Piscul Netotului.  Eu mergean înainte şi ceilalţi mă urmau. Ne-am abătut puţin pe coastă din cauza unui ciopor de oi. Cu această ocazie Boian căuta să-l atragă deoparte pe Haşu Andrei spre a vorbi  numai cu el. La unul dintre popasuri l-am văzut pe Boian că o ia la fugă  pe coastă la vale. Chiujdea se desprinde de noi luându-l în urmărire pe Boian, iar Haşu Andrei a pus puşca la ochi şi a tras un singur foc. Boian a fost rănit şi era nevoit să se oprească. În acest timp s-a dus şi Haşu la Boian împreună cu Gavrilă, Chiujdea   reîntorcându-se. Ulterior ei au povestit că Gavrilă  i-a cerut lui Boian să scrie pe un bilet o listă de păcate pentru ca după moartea lui să fie dat unui preot pentru spovedanie. Menţionez că înainte de asta, Gavrilă i-a pus câteva întrebări referitoare la misiunea lui, dar Boian a refuzat să răspundă. La un moment dat Haşu Andrei ne-a chemat acolo unde era şi Boian şi ne-am dus cu cei doi cu tot. Era împuşcat în burtă. M-am dus de i-am adus apă, nu se văita, dar cerea apă. Credea că va fi lăsat în viaţă deoarece  a cerut ca în caz că nu putem să-i aducem ceva ajutor medical, atunci să-l lăsăm lângă  un pârâu în prăpastie, însă Andrei Haşu i-a răspuns că asta nu se poate. Pe urmă, adresându-se tuturor celor de faţă a zis că asemenea soartă ne-ar fi aşteptat şi pe noi. ,,Cred că vă daţi seama. Zise Andrei Haşu, că n-au altceva de făcut decît să-şi sape singuri groapa”. Noi am răspuns afirmativ. Atunci Haşu Andrei a dat ordin lui Vrabie şi ,,căpitanului”  să se descalţe. După ce se descălţaseră ,,căpitanul” s-a pus să-şi sape groapa. În acest timp Vrabie plîngând şi cerând iertare lui Haşu Andrei, l-a rugat să-l dezlege la mâini, însă nu a primit niciun răspuns. Atunci Vrabie a încercat s-o ieie la fugă spre vale. Eu am alergat după el. După câţiva metri  de fugă, se descărcase arma lui Andrei Haşu care-l nimerise uşor în piept, din spate. A oprit, iar eu l-am ajuns din urmă. L-am ţinut sub ameninţarea pistolului, în care timp l-am ocărât pentru că voia să fugă. Se apropie şi Andrei Haşu, adresându-i-se: ,,Ai crezut că scapi?”A ridicat pistolul şi i-a tras un cartuş în cap. Vrabie căzu. La ordinul lui Andrei, Motrescu şi cu mine ne-am apucat să-i facem groapa. După ce terminaserăm, l-am târât în groapă. Am observat că mai trăieşte. Am tras şi eu un foc. Am închis groapa şi am camuflat-o cu iarbă. Fiind toţi credincioşi, am acceptat ca Chiujdea să citească câteva rugăciuni pentru cel mort. După asta m-am dus la locul unde zăcea Boian şi ,,căpitanul” în aceeaşi groapă. Chiujdea venise şi el făcând pentru fiecare ceva rugăciuni.

Întrebare: Ce s-a întâmplat cu Motrescu?

Răspuns: Motrescu ne câştigase, natural, încrederea. ,,Fraţilor  eu merg cu dvs, dacă vreţi să mă luaţi”, se oferea el. Chiujdea şi Gavrilă i-au răspuns în numele nostru că poate să rămână şi va putea să împartă cu noi cea mai mică bucăţică de pâine. Am plecat apoi spre pârâul Groşilor, pe valea Pojortei, unde aveam dimineaţa întâlnirea cu Haşu Gheorghe şi Pop Jean. Pe la ora 10 ne-am întâlnit şi au fost puşi la curent cu cele întâmplate. Am hotărât să-i propunem lui Motrescu să plece, fie că voia să se predea, fie că vrea să se ascundă, pe cont propriu. Motrescu voia însă să rămână, a cerut că mai bine să-l împuşcăm, dar nu voia să se predea. La aceste argumente, am acceptat să rămână cu noi. Natural cu această ocazie a intrat şi Jean Pop cu noi în bandă. Fiind prea mulţi ne-am despărţit. Eu am rămas în grup cu Gavrilă şi Motrescu. Pe drum mai aveam cîte o treabă de aranjat şi Gavrilă şi cu mine ne-am abătut de vreo 3 ori din drum pentru alimente. Motrescu fusese lăsat singur. De fiecare dată l-am regăsit. Înspre seară am ajuns la locul numit ,,Plaiul Babei”. Aci Gavrilă şi cu mine ne-am abătut de la drum pentru a vedea un depozit de alimente de-ale noastre din apropiere. L-am avertizat pe Motrescu că în caz de pericol din partea autorităţilor să tragă un foc şi să fugă spre vale. În prealabil îşi schimbase hainele ţărăneşti cu unele de turişti pe care le avea în bagajele celor împuşcaţi. Ne-am mai convenit că în caz că întârziem prea mult să se reîntoarcă la un loc unde noi lăsaserăm o parte din bagaje şi acolo ne vom reîntâlni. Am plecat. Când ne-am reîntors am găsit acolo bocancii, bagajul lui şi puşca. Motrescu nu era niciunde. Am imitat o pasăre de noapte  (semnalul nostru convenit), dar el nu răspundea. Am căutat prin apropiere, crezînd că s-o fi sinucis. Nu l-am găsit. De atunci nici nu l-am mai văzut şi nici n-am auzit ceva de el.

Cele de mai sus le-am recitit şi după ce am constatat că corespund cuvânt cu cuvânt celor declarate de mine, susţin şi semnez.

Anchetator: Cpt. De securitate Dietel Ernest

Anchetat: Haşu Laurean