Polițiștii din Voila au fost sesizați la data de 14 iulie 2020 de către membrii familiei unei femei, care au declarat că aceasta a plecat la data de 13 iulie 2020 de la domiciliul din localitatea Voila, jud. Brașov, în jurul orei 07.00 și nu a revenit până în prezent. Femeia este din Voila şi are 85 de ani.
Semnalmente: înălțime: aproximativ 1,60 m, față ovală, ochi verzi, păr grizonant, ten măsliniu, constituție astenică, fără semne particulare.
La momentul plecării, aceasta purta o fustă de culoare albastră, bluză cu mânecă scurtă de culoare închisă, pe cap purta o basma de culoare mov și era încălțată cu cizme de culoare roșie. Femeia nu deține telefon mobil.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la femeia în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.