Raliul Perla Hargitei Tess powered by Total, etapa cu numărul doi din Campionatul Național de Raliuri Betano 2020, propune o premieră. Două dintre cele mai spectaculoase raliuri de asfalt din calendarul întrecerilor de profil se regăsesc acum într-un singur eveniment, ce urmează să se desfășoare în prima zi în jurul Brașovului (17 iulie), iar în cea secundă, în împrejurimile orașului Odorheiu Secuiesc (18 iulie).
O idee născută din necesitatea condesării campionatului ca urmare a pandemiei COVID-19. Însă una care are toate premisele să însemne mai mult decât atât. ”Raliul Prieteniei”, așa cum a fost numit, se bazează pe expertiza a două echipe de organizatori validate de evenimente de succes. Și înseamnă o colaborare între autorități locale din doua județe, între sponsori și parteneri, dar și o experiență intensă pentru sportivi. Care vor trebui să își probeze calitățile pe cele mai interesante probe ale celor două competiții ce au, tehnic vorbind, propriile virtuți.
Pe de altă parte, o idee cu un potențial real de succes. Și care poate să fie un prim pas pentru un proiect pe termen lung care să ajungă în calendarul internațional. Este concluzia pe care au oferit-o, rând pe rând, sportivi, oficiali, organizatori, sponsori sau reprezentanți ai autorităților locale la întâlnirea oficială cu presă dinaintea startului Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total.

Cursa debutează în județul Brașov cu sesiunea de teste de vineri dimineață: programată între orele 9:00 – 12:30 pe drumul județean dintre Bod și Hărman, „încălzirea” va fi perfectă pentru ultimele reglaje ale piloților. Cu o zi pe probele de lângă Tâmpa și una în județul Harghita, raliul oferă avantajul de a concura pe drumurile celebre din ambele județe, fiecare având particularități diferite. Probele rapide și tehnice din prima zi vor aduce aminte de Raliul Brașovului care deschidea sezonul, în timp ce specialele din județul Harghita vor aduce provocarea probei „Lueta”, cunoscută pentru dificultatea sa.

Programul primei zile

 

Vineri, echipajele vor avea de parcurs patru probe speciale: ”

  • Poiana”, începând cu ora 14:53,
  • ”Pârâul Rece”, cu start la 15:31,
  • ”Râșnov”, la ora 18:04, în timp ce la 18:27 începe a doua parcurgere a specialei ”Pârâul Rece”.
  • Echipajele vor vizita parcul de service de două ori: la mijlocul zilei, dar și seara. Mașinile de concurs vor fi sigilate și transportate pe platforme în Odorheiu Secuiesc, unde șapte speciale vor aștepta echipajele în a doua zi de concurs.
  • „Crăciunel” și ”Mărtiniș” vor fi parcurse de câte două ori, în timp ce „Lueta” se va desfășura de trei ori.

Se închide circulaţia pe următoarele drumuri

În vederea bunei desfăşurări a Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total, Poliția Rutieră asigură închiderea circulației pe mai multe sectoare de drumuri.
Poliția Rutieră Brașov asigură închiderea circulației pe următoarele sectoare de drumuri:
1. Shakedown – Teste cu circulația închisă (Hărman – Bod)
Sectorul de drum închis: DJ 112A, de la ieșire din localitatea Hărman (km 0 + 500) până la intrarea în localitatea Bod (km 6 + 000)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 08:30 – 13:00
2. Poiana Brașov (DN 1E)
Sector de drum închis: DN 1E, din Brașov (Livada Poștei) până în Poiana Brașov (Hotel Drachenhaus)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 13:45 – 16:20
3. Pârâul Rece (DN 73A)
Sector de drum închis: DN 73A, din Râșnov (Stația de beton) până în Predeal (km 2 + 000)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 14:15 – 17:00 și 17:30 – 20:00
4. Râșnov (DN 1E)
Sector de drum închis: DN 1E, din Poiana Brașov (Hotel Alpin) până în Râșnov (Parcarea Cetății Râșnov)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 16:40 – 19:30.
  • ,,Ne confurntăm cu o situație unică, la nivel global, dar și la cel al țării sau pentru fiecare comunitate. Astfel că un eveniment din sporturile cu motor, cu mare tradiție în această comunitate, nu poate decât să ne bucure. Suntem siguri că organizatorii vor avea grijă să respecte măsurile în vigoare și ne bucurăm că și prin această competiție facem un pas către normalitate. Le urez succes atât organizatorilor cât și sportivilor”, a declarat domnul Mihai Costel, viceprimar al Brașovului.
  • ,,În acest an am avut neplăcerea de a ne confrunta cu mari dificultăți din cauza pandemiei COVID-19. Pandemia ne-a afectat pe toți. Nici sportul și organizatorii nu au fost scutiți de aceste neplăceri. Și sunt bucuros că organizatorii, care au avut de depășit și ei obstacole importante, au avut această idee. Sunt sigur că această colaborare dintre județele Brașov și Harghita se va dovedi una de succes și că o vom putea extinde și întărită și în alte domenii pe lângă cele existente. Și sunt convins ca oamenii din orașul nostru, iubitori ai motorsportului, îi vor primi, ca de fiecare dată, cu căldură, pe participanții la întrecere. Sunt singur că vom asista de demonstrații la înălțime a măiestriei sportivilor și le urez tuturor mult succes. Și vreau să le transmit tuturor faptul că porțile orașului le sut deschise nu numai în perioada competiției. Îi așteptăm ca vizitatori și prieteni, oricând”, a precizat Arpad Galfi, primarul orașului Odorheiul Secuiesc.
  •  ,,Am întîlnit oameni extraordinari, care se implică din pasiune și din dorința de a fi cei mai buni.Ne-am identificat cu aceste ambiții ale lor și ne dorim să-i sprijinim ori de câte ori vom avea ocazia. Le doresc tuturor celor care participă la această întrecere să rămână negativi din punct de vedere al testelor, dar nu și al atitudinii și să avem parte de spectacol” a precizat Mihaela Filipescu, director de marketing la Total România.
  • Istvan Puskas, marketing manager Perla Harghitei: ,,Suntem un partener tradițional al acestei competiții, iar anul acesta avem parte de o situație specială. Sunt sigur însă că întrecerea o să fie benefică pentru toată lumea. Audiența cu siguranță o să fie mare și le dorim succes organizatorilor. Totul să fie normal și să avem parte de spectacol”.
  • Simone Tempestini, campionul în exercițiu și câștigătorul primei runde a campionatului, a spus că ”din punct de vedere sportiv o să fie un raliu interesant, pentru că pune laolaltă atributele a două competiții diverse”.
  • În timp ce Dan Gîrtofan, și el cu titlul național la activ, și-a exprimat bucuria că motorsportul reprezintă unul dintre sporturile care este ”viu” în această perioadă, lucru care ”reprezintă o gură de oxigen și un exemplu clar că viața trebuie să meargă înainte”. Pentru a continua: ”Mă bucur, din punct de vedere sportiv, că s-a găsit acest compromis, și că din nou se dovedește că români și maghiari nu doar conviețuiesc, ci colaborează. Și că putem să privim la o etapă internațională la care cele două județe să fie partenere într-un raliu de o altă dimensiune”.
Danny Ungur, vicepreședintele FRAS, a precizat că forul de specialitate apreciază modul în care s-au reluat competițiile.
  • ,,Au început campionatele a mai multe discipline din cele 19 aflate sub conducerea forului nostru, iar acum venim după un weekend cu 7 evenimente. Și, iată, avem și sportivi la start, pentru că 70 de echipaje reprezintă un număr important. Iar acesta putea să fie și mai mare, pentru că existau și concurenți din Ungaria și Bulgaria care doreau să vină, însă au renunțat din pricina ultimei evoluții a situației COVID-19. Rămâne însă un număr important, ne bucurăm că ideea Raliului Prieteniei are priză și sperăm, de ce nu, să-l vedem cu anvergură europeană”.

Organizatorii evenimentului

Ideea continuării colaborării și a unui proiect de raliu internațional, la care vizează de multă vreme, a fost reiterată și de Csaba Ferencz, președintele Maxx Racing, coorganizatorul etapei. În timp ce Bela Stoica, președintele Auto Blic Brașov, celălalt coorganizator, a susținut ideea și, pentru a o întări, a dorit să li se alăture reprezentanților partenerilor, care, desigur, vor putea sprijini ideea pentru a deveni realitate. Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment organizat de Maxx Racing și Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Brașov, Primăria Odorheiu Secuiesc, Consiliul Local Brașov, Consiliul Local Harghita. Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment sprijinit de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita, Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here