Două situri Natura 2000 din Munții Făgăraș – Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraș – vor fi preluate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acest lucru se va întâmpla după data de 24 iunie când expiră contractele de administrare a acestora. Consiliul Judeţean Braşov, care vineri a fost prezent, prin preşedintele Adrian Veştea, la o întâlnire cu reprezentanţiai Universității Transilvania Brașov- Facutatea de Silvicultură, ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și ai Instituției Prefectului Județului Brașov, dar și primarii localităților din Țara Făgărașului, pentru a găsi soluţii de administrare a acestor situri, s-a arătat interest de preluarea lor.
CJ şi primăriile din Ţara Făgăraşului ar putea forma o asociație
Potrivit preşedintelui CJ Braşov,la întâlnire s-a discutat inclusiv oportunitatea de a înfiinţa o asociaţie de dezvoltare intercomunitară. „Principalul scop al întâlnirii a fost de a analiza oportunitatea înființării unei asociații de dezvoltare intercomunitară, constituită din primarii unităților administrativ-teritoriale din cadrul siturilor, alături de specialiști din diferite domenii de activitate, care să pună în aplicare, în mod eficient, Planul de Management al siturilor Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraș. Consiliul Județean Brașov, ar putea deveni un partener în noua structură asociativă, ținând cont de prevederile legislative actuale, precum și capacitatea de atragere a fondurilor europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veştea.
Siturile, pe mai multe judeţe
Situl Munții Făgăraș, în suprafață de 198.618 ha, aflat în județele Sibiu, Brașov, Vâlcea și Argeș, reprezintă unul dintre cele mai mari situri de importanță comunitară la nivel național. Situl este deosebit de important și prin faptul că include habitate naturale ce găzduiesc specii de plante și animale sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice și rare, specii de plante și animale sălbatice aflate sub regim special de protecție, precum și specii cu o valoare științifică și ecologică deosebită. Situl Piemontul Făgăraș are o suprafață de 71.256 ha și se întinde pe teritoriile administrative ale județelor Sibiu și Brașov. Pădurile de fag din Munții Făgăraș cu întinsa zonă deschisă semi-naturală de la poalele munților oferă o combinație de habitate ideale pentru multe specii de păsări.
Primarii s-au împotrivit înfiinţării Parcului Naţional Munţii Făgăraş
Preşedintele CJ Braşov şi primarii din Ţara Făgăraşului sunt interesaţi de înfiinţarea unei asociații de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea siturilor naturale din Munţii Făgăraşului, în ciuda faptului că anul trecut, tot ei au pornit un adevărat „război” împotriva Fundaţiei Conservation Carpathia, despre care au susţinut că vrea să cumpere Munţii Făgăraş şi să îi transforme în parc naţional. De altfel, în luna decembrie 2019, președintele CJ Brașov și mai mulți primari din județ au mers la Ministerul Mediului pentru a solicita anularea memorandumului din anul 2016, prin care Guvernul a aprobat înfiinţarea parcului naţional Munţii Făgăraş. De atunci, proiectul nu a trecut de etapa consultărilor publice. De precizat este faptul că statutul de parc naţional restricţionează foarte mult activităţile şi intervenţiile admise în interiorul pădurii.