- Viromet a încercat să renegocieze în condiţiile pieţei actuale contractul cu Purolite pentru tratarea apelor uzate ale acesteia
- ,,Sunt cheltuieli pe care Purolite trebuia să şi le asume” a spus Ioan Niculae
- Purolite a oprit producţia la 2 iunie şi a concediat angajaţii
- Povestea contractului încheiat în 2005
Staţia de tratare a apelor uzate ce aparţine societăţii Viromet SA din Victoria pare a fi cuiul problemelor americanilor de la Purolite. Nesemnarea contractului dintre SC Viromet şi SC Purolite SRL pentru tratarea apelor uzate provenite din producţia ultimei a dus la oprirea producţiei acesteia şi concedierea celor 285 de angajaţi începând cu data de 2 iunie. Povestea contractului dintre cele două părţi este veche, din 2005, iar o renegociere a început încă de anul trecut, având în vedere că în mai 2020 acest contract expira. Numai că în spatele negocierilor au stat o serie de proceduri neortodoxe ale Purolite pe care omul de afaceri Ioan Niculae le-a făcut publice în urmă cu 2 luni. O corespondenţă recentă între reprezentaţii celor două societăţi, oamenii de afacei Ioan Nicolae şi Jacob Brodie, arată nivelul tarifelor puse în discuţie pentru tratarea apelor uzate în staţia Viromet. 12 lei/mc apă tratată a fost ultima propunere a lui Nicolae şi 10,75 lei/mc apă tratată a fost contraoferta lui Brodie. S-au vehiculat garanţii, aşa cum se pretinde în orice afacere a zilelor noastre, dar nu s-a căzut de acord în privinţa plăţii acestora. Pentru această diferenţă de tarif contractul n-a mai fost semnat de părţi. Aşa se face că la data de 2 iunie 2020, nu mai exista contract între Viromet şi Purolite, iar pe staţia de epurare s-a pus lacătul. Viromet ţinea staţia de epurare în uz doar pentru Purolite acoperind costurile acestor servicii.
Concedieri la Purolite
Purolite prin vocea vicepreşedintelui Jacob Brodie a anunţat concedierea angajaţilor de la 2 iunie 2020. ,,Purolite a luat decizia foarte dificilă de a opri activitatea de producţie începând cu data de 2 iunie, 2020, şi de a transfera activitatea de producţie către alte fabrici ale firmei. Suntem nevoiţi să concediem mare parte din cei 285 de angajaţi până vom avea posibilitatea de epurare a apelor uzate. Aceste concedieri se vor desfăşura în următoarele 2 săptămâni , perioadă în care vom întrerupe activitatea şi vom desfăşura activităţi de aducere a fabricii la modul de conservare” comunică Jacob Brodie, vicepreşedintele Purolite România, într-un comunicat.
Activitatea Viromet nu depinde de acest contract
În această perioadă, Viromet nu a trimis angajaţii în şomaj. ,,O parte din angajaţii Viromet au fost detaşaţi la combinatul de la Turnu Măgurele pentru a pregăti relansarea producţiei. Cealaltă parte a activat la Viromet pentru pregătirea punerii în funcţiune a reactorului necesar instalaţiei de metanol. Avem 420 de angajaţi, iar după reluarea producţiei de metanol, undeva după 15 iulie, vom mai avea nevoie de încă 70 de salariaţi” a declarat Ioan Niculae.
Contractul cu bucluc
Între SC Viromet SA şi Purolite SA a fost semnat Contractul cadru nr. 1/12 mai 2005 care se referea la serviciile aferente tratării apelor industriale uzate rezultate în procesul de producţie al Purolite în staţia de tratare a Viromet-ului. Încetarea acestui contract înseamna în primul rând probleme de Mediu, dar şi de funcţionare pentru Purolite, care nu are o staţie proprie de tratare a apelor uzate. În ecuaţie intervin şi batalurile pentru şlem. ,,Batalurile sunt formate numai din apele uzate ale lor, nu ale noastre, pe proprietatea noastră. Ei trebuie să vină cu bani să le neutralizăm. Avem 3 bataluri care trebuie închise, o cheltuială pe care o suportăm noi pentru Purolite. Legislaţia de Mediu ne impune ca timp de 30 de ani să monitorizăm aceste bataluri, iar pe de altă parte acest teren este considerat 30 ani infestat. De ce să suporte Viromet cheltuieli care revin în realitate Purolite-ului? Nu este normal. De aceea trebuia renegociat contractul” declara omul de afaceri Ioan Niculae. Negocierile au început încă de anul trecut incluzând şi cheltielile cu închiderea şi conservarea batalurilor. ,,N-am primit vreun răspuns de la Purolite sau vreo propunere de modificare ori îmbunătăţire a clauzelor contractuale” a explicat Ioan Niculae. În schimb, aşa cum explica Nicolae, acţionarii Purolite au făcut presiuni asupra lui şi a conducerii Vromet pentru a-i determina să prelungească vechiul contract. ,,Au apelat la firma Interdiligence Investigations SRL, care la rându-i a angajat detectivi pentru a mă urmări. Eram numit ,,subiect” şi căutau ce legături şi influenţe politice locale şi centrale am, ce relaţii şi conexiuni de afaceri, mi-au urmărit membrii familiei şi prietenii apropiaţi. S-au folosit şi de pandemie pentru a ne forţa să prelungim contractul. Au încercat să se prevaleze şi de situaţia de urgenţă, care nu avea nicio legătură cu obiectul contractului propus. Prin şantaj au vrut să prelungească pe perioadă nedeterminată contractul. O acţiune abuzivă, nelegală şi de neacceptat. Am propus un act adiţional cu un preţ al epurării apelor strict pentru perioada 1 martie-11 mai 2020. S-au folosit şi de acesta pentru obţinerea unui preţ redus, dând dovadă de rea credinţă în derularea relaţiilor contractuale” a mai declarat Ioan Niculae.
Scandalul facturilor
Şi în urmă cu un an, Purolite a avut o prestaţe similară în perioada ,,scandalului facturilor”, subiect tratat şi în presă. Atunci s-a adresat printr-o scrisoare deschisă angajaţilor Viromet, invitându-i să-şi ridice salariile de la casieria Purolite. ,,Pentru cei care nu primesc salariul întreg, Purolite va plăti ori salariul complet ori suma rămasă neplătită de către Viromet. Suntem solidari pentru voi şi pentru familiile voastre şi solidari cu situaţia voastră” scria în scrisoarea deschisă către angajaţii Viromet semnată ,,Purolite România”. Ioan Niculae s-a arătat atunci foc şi pară pe patronii fabricii vecine. ,,Problemele de la Viromet sunt însă mai vechi, de când societatea a pierdut terenul de 7 ha din faţa Palatului, pe care şi l-a însuşit Purolite la un preţ de nimic cu complicitatea directorilor Viromet. Director general şi director economic, Colcea şi cu Haneş, i-am dat afară. Toate pierderile Viromet-ului din ultimii ani se datorează Purolite. Le-am prestat servicii care n-au fost plătite nici 40% din valoarea reală. N-au fost refăcute preţurile pentru că directorii de la mine au fost cumpăraţi. Vrem să le cerem să-şi facă reţea electrică separată şi alimentare unde vor ei, nu-i obligă nimeni să se alimenteze de la Viromet. Parcarea lor este pe terenul nostru, au făcut-o prin forţă ” a spus atunci Ioan Niculae.
Parcarea, bat-o vina
Parcarea amenajată în faţa sediului administrativ al Purolite a fost un alt motiv de dispută dintre cele două companii. Viromet susţine că americanii au construit pe terenul lor, în timp de Purolite susţine că terenul ar aparţine Primăriei Victoria care le-ar fi dat permisiunea de a-l folosi gratis. Întrebat Gheorghe Cristian, primarul oraşului, despre această situaţie, acesta a declarat că terenul nu figurează în documentele administraţiei publce locale. ,,Pentru a lămuri aceste lucruri am cerut de la Viromet documente pentru acel teren şi aşteptăm să ni le pună la dispoziţie. Nu avem documente la primărie care să ateste proprietatea noastră asupra terenului de la gard până în şosea” a spus Gheorghe Cristian.
Ca-n filmele de spionaj
Tot pentru acest contract de care depinde producţia Purolite, Ioan Niculae a acuzat acţionarii Purolite de spionaj prin intermediul firmei Interdiligence Investigations SRL. ,,Treaba cea mai josnică a început din iulie anul trecut când Purolite – personal Jacob Brodie şi Steve Brodie s-au înţeles cu această aşa zisă firmă de investigaţii să strângă date compromiţătoare despre mine, fetele mele, Niculae Adina şi Fratea Anca, despre fosta soţie (??? de ce ???), actuala soţie, Mihai Călinescu – Administrator Viromet, Jianu Nicolae-Director general, Cadar Marcel – Director general Interagro SA, Mirea Marin – consilier Interagro SA, şi, căutau cu ardoare, dacă am legături cu lumea interlopă, dacă am legături politice. Acest ultim aspect l-am aflat din suplimentul de investigaţii solicitat ulterior. Au făcut filaj, maşina B-87-ZCC s-a ţinut după mine timp de peste 3 săptămâni. M-au urmărit inclusiv la vizitele oficiale făctute cu conducerea unei firme din Israel, la Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Agenţia Naţională de Resurse Minerale. Scopul lor principal era acela de a găsi elemente compromiţătoare despre mine, despre cineva din familia mea sau despre colaboratori ai mei, ca să mă poată santaja pentru ca eu să accept prelungirea unui contract din 2005 şi care expira în luna mai” a susţinut Ion Nicolae.
Vor staţie de epurare proprie, dar nu le prea iese
Ani la rând Purolite a făcut demersuri pe lângă Legislativul de la Victoria pentru obţinerea de facilităţi la construirea unei staţii proprii de tratare a apelor uzate, ca astfel să renunţe la contractul încheiat în 2005 cu Viromet SA pentru serviciile de tratate a apelor industriale uzate. Dacă până în urmă cu 2 ani, Primăria Victoria a refuzat, în 2019 s-a decis să-i vândă un teren din domeniul public- privat al oraşului pe care să fie construit acest obiectiv. În corespondenţa dintre Purolite şi Primăria Victoria se specifica faptul că intenţionează să dea în funcţiune staţia de epurare în aprilie 2020. În momentul de faţă staţia la care se face referire este departe de a fi construită şi dată în funcţiune. ,,Vă rugăm să acordaţi prioritate acestei solicitări, având în vedere că prin realizarea acestei investiţii se rezolvă definitiv problemele de mediu care au existat de-a lungul timpului” menţionează Purolite într-o adresă. Investiţia Purolite aşteaptă avizele şi autorizaţiile necesare construcţiei. ,,Primăria Victoria nu blochează investiţia, nu depinde de noi. Autorizaţiile sunt date de CJ Braşov” a mai spus primarul Gheorghe Cristian.
Purolite recunoaşte gravele probleme de mediu
Purolite recunoaşte problemele de Mediu pe care le-a creat la Victoria. ,,În 2019, societatea Purolite a demarat în țara noastră procesul de autorizare pentru construcția unei staţii de epurare de ultimă generaţie, o investiţie de peste 15 milioane de dolari. În acest sens, Purolite a semnat un contract cu compania Wabag. Pentru Victoria, stația ar fi soluția definitivă la gravele probleme de mediu, deja cronicizate, cu care se confruntă orașul și locuitorii” titreză piaţapresei.ro. ,,Interdiligence, lider în managementul riscului în afaceri, preia de la investitorul american Purolite Ltd. sarcina de a-l ghida prin complicatul hățiș al birocrației și abordărilor autohtone. Interdiligence își asumă rolul de a susţine cu informații, analize detaliate și consultanță strategică cele mai bune decizii de afaceri”, declară Marius Ghiba, Managing Director Interdiligence pe piatapresei.ro Va urma. (Lucia BAKI)